Ocuparea și șomajul

Raportul dintre cererea si oferta de munca prezinta o importanta esentiala pentru echilibrul pietei muncii, iar prin legaturile dintre aceasta piata si piata bunurilor si serviciilor, pentru echilibrul macroeconomic. Privit la scara intregii economii, acest raport, chiar daca se realizeaza prin mecanismele de piata, se identifica cu corelatia dintre nevoia sociala de munca (cererea globala) si resursele de munca disponibile (oferta globala) si reprezinta o latura esentiala a ocuparii si cresterii economice.

Echilibrul macroeconomic implica, in mod necesar, si echilibrul pietei muncii, iar acesta are o mare importanta economica si social - politica.

Echilibrul pietei muncii poate si trebuie sa fie abordat din mai multe puncte de vedere:

a) echilibrul functional, care defineste zona de compatibilitate a ocuparii factorului munca si cresterii productivitatii muncii in conditii strict determinate de productie;

b) echilibrul structural, care exprima modul de distribuire a factorului munca pe sectoare, ramuri, activitati, calificari, profesii, pe teritorii etc, in conditiile date ale nivelului productiei, tehnicii si productivitatii muncii;

c) echilibrul intern intre nevoia sociala de munca si resursele de munca, conditionat si acesta de nivelul productiei si al productivitatii muncii.

Legatura dintre productie (Y), pe de o parte, si cantitatea de munca (L) si productivitatea muncii (W ), pe de alta parte, se poate exprima printr-o functie de productie:

Y= f (L, W )

Aceasta inseamna ca, la un nivel dat al productivitatii muncii, volumul productiei este in functie de volumul muncii prestate sau de numarul celor ocupati. Folosirea intregului potential de munca al economiei reprezinta un factor al cresterii P.I.B. si venitului national, iar cresterea productivitatii suplimenteaza aceste posibilitati de sporire a productiei.

Piata muncii poate fi in echilibru daca, pentru un nivel dat al salariilor cantitatile de munca oferite si cantitatile de munca cerute se echilibreaza. Daca cererea de munca depaseste oferta de munca piata este in situatie de supraocupare, iar daca oferta de munca este mai mare decat cererea de munca, piata este in situatie de subocupare.

Termenul de subocupare are doua sensuri:

- situatia in care oferta de munca este mai mare decat cererea de munca a intreprinderilor, dar oferta si cererea de bunuri pot fi echilibrate;

- situatia in care, la nivelul unei intreprinderi, forta de munca este subutilizata in raport cu posibilitatile sale productive.

In conditii determinate ale volumului si ritmului de crestere a productiei si respectiv a productivitatii muncii, din confruntarea cererii si ofertei sau a nevoii de munca si a resurselor disponibile de munca rezulta nivelul ocuparii de echilibru a factorului munca.

Figura 1.1. Nivelul ocuparii de echilibru

Sursa: Emilia Ungureanu (coordonator), ,,Economie Politica", Editura Didactica si Pedagogica, R.A. Bucuresti 2005, p.350.

Punctul E din aceasta figura (aflat la intersectia dreptelor W si L , adica a productivitatii muncii si populatiei ocupate in momentul t ) reprezinta ocuparea de echilibru, adica volumul ocuparii resurselor de munca compatibil cu nivelul productivitatii muncii, pentru un volum de activitate dat.

Din modul in care se combina factorii respectivi, din punctul de vedere al ocuparii factorului munca pot rezulta trei situatii:

a) oferta si cererea de munca sunt egale, caz in care ocuparea de echilibru (facand abstractie de structura ofertei si cererii) este egala cu ocuparea deplina;

b) oferta de munca (resursele de munca) este mai mica decat cererea de munca (nevoia de munca), situatie in care dezechilibrul imbraca forma deficitului factorului munca, iar ocuparea de echilibru necesita fie resurse de munca suplimentare (la nivelul cresterii economice dorite sau asteptate), fie o crestere mai accentuata a productivitatii muncii;

c) oferta de munca (resursele disponibile) depaseste cererea de munca (nevoia de munca), in acest caz nivelul ocuparii de echilibru fiind inferior celui al ocuparii depline, iar o parte a factorului munca ramane fara utilizare.

In mod absolut, ocuparea se exprima prin numarul total al celor utilizati in activitatea sociala In mod relativ, se exprima prin rata ocuparii (Io), determinata ca raport procentual intre numarul celor ocupati si populatia apta de munca:

I = (P ocupata / P apta de munca) 100

Un aspect fundamental al utilizarii eficiente a resurselor de munca il reprezinta ocuparea deplina, optima a resurselor de munca, tinandu-se seama de exigentele ce decurg din relatia organica a pietei muncii cu celelalte piete specifice din societate.

Ocuparea resurselor de munca reprezinta o actiune rationala complexa, specifica managementului resurselor umane, prin care se stabilesc si se realizeaza proportii optime privind structura, repartizarea, distribuirea si incadrarea la diferite locuri de munca a oamenilor in functie de calificare, de cerintele locurilor de munca respective, de retribuire, de scopul final al angajatorului, tinandu-se seama de legile pietei muncii concurentiale, de normele juridice, etnice si cele ale echitatii sau justitiei sociale statuate pe plan intern si international. Ocuparea tine de mecanismul de functionare a pietei muncii care poate fi caracterizata prin starea de echilibru, care reflecta subocupare sau chiar supraocupare.