Reforma funciara, incluzand transferul pamantului in proprietate privata si utilizarea individuala, ca si desfiintarea marilor structuri agricole ineficiente, a fost una dintre sarcinile cele mai dificile ale tranzitiei pentru toate tarile din Europa Centrala si de Rasarit. Romania nu reprezinta o exceptie. S-au produs schimbari ample ale structurii agricole a tarii, dar sarcina de creare a unui sistem agricol capabil sa produca produse competitive pe plan international nu s-a incheiat inca.
Tranzitia in agricultura a trebuit sa faca fata sarcinii duale de inversare a exproprierilor de dupa 1945 (cel putin partial) si de decolectivizare a cooperativelor agricole de productie care au reprezentat structura agrara dominanta incepand cu anii '50. Reformele a trebuit, de asemenea, sa elimine favorizarea excesiva a cooperativelor si fermelor de stat, care a fost practicata incepand cu constitutia din 1948. Procesul a inceput in 1990, cand membrii cooperativelor agricole au primit drepturi de proprietate pe o suprafata de teren de 0,5 hectare - in crestere de la suprafata traditionala de 0,3 hectare a lotului gospodariei rurale. Acesta nu s-a bazat pe vreun principiu de restituire: pur si simplu a dat drepturi de proprietate pe suprafata in plus de teren "oamenilor care il lucrau" si astfel a inceput transferul de terenuri catre sectorul individual.
Noua Lege a fondului funciar din anul 1991 (Legea nr. 18/1991) a pus bazele unui mecanism dual al reformei funciare: (a) restituirea drepturilor de proprietate fostilor proprietari al caror pamant fusese expropriat de catre stat dupa 6 martie 1945 (ziua cand primul guvern comunist a venit la putere) si (b) restituirea drepturilor de utilizare a terenurilor acelor indivizi al caror pamant fusese administrat ani de zile si decenii intregi de catre cooperative si fermele de stat.
Mecanismul dual introdus de Legea fondului funciar din 1991 este denumit in limba romana reconstituirea drepturilor de proprietate asupra terenului, ca forma distincta de "restituire", in sensul strict conventional de restituire a pamantului fostilor proprietari. In afara de "reconstituire", Legea fondului funciar introducea, de asemenea, termenul de "constituire" a drepturilor de proprietate asupra pamantului, adica distribuirea de pamant persoanelor fara pamant care au lucrat cel putin trei ani in cadrul cooperativei si familiilor tinere fara pamant care doreau sa fie agricultori. Reforma funciara din Romania se distinge astfel printr-o combinatie intre restituirea pamantului si elemente de distribuire a pamantului, care o face sa fie diferita de procedurile bazate strict pe restituirea pamantului, proceduri mai putin echitabile, adoptate in alte tari din centrul Europei si din tarile baltice.
Legislatia din Romania a stabilit limite absolute atat asupra suprafetei de teren "reconstituite", cat si asupra suprafetelor detinute in proprietate privata. Conform legislatiei curente, o familie poate primi maximum 50 hectare prin "reconstituire" sau "constituire", iar o familie poate avea maximum 200 hectare in proprietate privata, dobandite pe baza de tranzactii. Suprafata de teren care depaseste 200 hectare trebuie arendata; ea nu poate fi cumparata. Limita de teren in proprietate nu se aplica persoanelor juridice.
In conditiile Legii fondului funciar din 1991, membrii cooperatori au primit suprafete in proprietate in schimbul suprafetelor pe care le-au adus in cooperativa in trecut. Aparte, au fost initial restituite prin alocarea de actiuni in fostele IAS. Situatia acestor actionari a devenit treptat similara cu situatia membrilor fostelor cooperative de productie; in anul 1999 situatia s-a rezolvat prin aceea ca toate terenurile care apartineau proprietarilor in cadrul fostelor IAS trebuia restituite sub forma fizica, iar proprietarii erau liberi sa il foloseasca dupa cum voiau. Pe baza datelor funciare din anul 1996, aceasta legislatie a afectat 0,56 milioane hectare de teren in proprietate privata detinut in fostele IAS sau aproape o treime din cele 1,7 milioane hectare Autilizate de 477 de ferme de stat existente in acea perioada. Dezvoltarea tranzactiilor pe piata funciara, incluzand arendarea suprafetelor, este deosebit de importanta in cazul Romaniei, unde procesul de restituire a pamantului si constituirea dreptului de proprietate au transferat drepturile de proprietate si dreptul de utilizare a pamantului unui numar de 4,2 milioane de beneficiari rurali, din care 40% au peste 60 de ani si aproape 30% sunt pensionari. Conform unor estimari, pensionarii detin in proprietate 65% din terenurile din zona rurala. Acesti oameni in varsta continua sa cultive suprafetele pe care le detin pentru a-si obtine hrana necesara si venituri modeste in numerar, ceea ce rezulta in mod evident din rata de activitate surprinzator de mare in randul persoanelor varstnice din rural: aproximativ 40% din populatia rurala din grupa de varsta 65-75 de ani lucreaza (in special in agricultura), in comparatie cu mai putin de 2% pentru populatia urbana (Raport FAO privind comasarea fermelor, 2003). Totusi acesti oameni in varsta cu siguranta nu se afla printre cei mai productivi fermieri si probabil ca se afla in pragul de a deveni proprietari de pamant pasivi. Alte 500.000 de persoane carora li s-a restituit pamantul locuiesc la oras si au cariere alternative, nefiind interesati sa isi reia activitatea in agricultura si sa lucreze efectiv pamantul. In acest cadru, pietele funciare au un rol important in asigurarea unui mediu pentru transferul de resurse funciare de la cei mai putin activi la producatorii mai activi si mai eficienti, generand astfel cresteri potentiale ale productivitatii prin comasarea terenurilor.
Decolectivizarea agriculturii in Romania a reprezentat cel mai amplu proces al reformei , avand in vedere faptul ca, la sfarsitul anului 1989, aproximativ 60 % din suprafata agricola a tarii respectiv 8,6 milioane hectare si 70 % din cea arabila 6,5 milioane hectare .Aceste unitati agricole detineau ponderi importante din efectivele de animale , respectiv 66,5 %de bovine , 19,3% la porcine , 35,7% la ovine si 13 %la pasari.
Prima masura legislativa care a incercat sa marcheze debutul transformarii si apoi desfiintarii cooperativelor ag ricole s-a concretizat chiar de la inceputul anului 1990 , prin adoptarea Decretul lege numarul 42 privind unele masuri pentru stimularea taranimii. Acest ac normativ a permis extinderea loturilor in folosinta de la 3000 de metri patrati pana la 5000 de metri patratide teren arabil sau echivalentul agricol fiecarui membru cooperator sau pensionar cooperator precum si alte lucrari care ar putea ajuta la buna desfasurare lucrarile mecanizate stabilite.Din suprafata agricola a cooperativelor puteau fi atribuite in folosinta pana la 2.500 de metri patrati teren arabil de familie si altor categorii de persoane care locuiesc in mediu rural sau orasele invecinate , dar nu sunt membri cooperatori , cu obligatia de a cultiv pamantul si de a plati cooperativei o taxa anuala stabilita de Adunarea Generala a acesteia.
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
