Etică și Comunicare Interculturală

Etica și spațiul (Ianoș I. et al, 2010)

• Spaţiul a devenit o dimensiune fundamentală a vieţii, îmbrăcând forme distincte

(Amedeo şi alţii, 2009).

• În dezvoltarea contemporană, viziunea privind spaţiul s-a schimbat fundamental,

acesta transformându-se dintr-un veritabil container, în care societatea plasa diversele

sale obiecte, într-o variabilă centrală în sistemul de relaţii teritoriale (Ianoș şi Heller,

2006).

• Dezvoltarea diferențiată a spațiului este rezultatul dezvoltării istorice a comunităților

care prin capacitatea lor creativă au participat la această diferențiere.

• Incoerenţa legislaţiei actuale privind reglementarea intervenţiilor în spaţiu şi percepţia

diferită a democraţiei economice şi a existenţei explică numeroasele abateri de la o

etică decentă vis-à-vis de spaţiu (despăduririle sălbatice, schimbarea abuzivă a

modului de utilizare a terenurilor, amplasarea neraţională a unor întreprinderi

economice, haosul în extinderea urbană etc.).

• Etica spațiului este concepută ca un set de reglementări și norme morale care

constituie baza unui comportament adecvat vis-a-vis de acesta.

• Conceptul de etica spaţiului este un set de reguli generale, de natură morală şi

profesională.

• Respectul comunităţilor umane faţă de spaţiu şi resursele acestuia a evoluat în timp.

• Dacă în societăţile tradiţionale era dominantă percepţia că viaţa oamenilor este

restricţionată de forţe incontrolabile (Hagen, 1962), în societăţile moderne schimbările

au fost tot generate mai mult de motivaţia individuală.

• Aceasta era exprimată prin trei nevoi (McClelland, 1961):

a) pentru realizare profesională;

b) pentru putere;

c) pentru integrarea în colectivităţi.

• Legăturile dintre aceste nevoi şi spaţiu sunt evidente, în afara conotaţiilor lor sociale şi

psihologice. Nu pot fi satisfăcute aceste motivaţii individuale, integrate parţial în

motivaţii colective, fără modelarea spaţiului în care trăiesc şi din care îşi procură

resursele existenţei (Moles, 1972).

• Având în spate astfel de motivaţii şi acţiuni, societăţile actuale au încurajat mobilitatea

favorizată atât de progresele tehnologice, cât şi de noile trăsături al indivizilor,

caracterizaţi în mare parte prin raţionalitate, gândire ştiinţifică, urbanitate, cunoaştere

abstractă etc. (Inkeles şi Smith, 1974).

• Aceste puncte de vedere care sunt fundamental legate de performanţele individului în

materie de acţiune şi integrare în spaţiu au fost urmate de întrebări mult mai concrete

legate de dezvoltare. S-a constatat de-a lungul istoriei că societăţile care şi-au definit

corect reguli morale şi le-au respectat cu stricteţe au atins performanţe economicosociale

şi culturale foarte înalte.

• Etica spaţiului trebuie privită ca un ansamblu de reguli şi comportamente care să facă

transparente argumentele prin care se motivează de ce, unde şi cum se intervine pentru

a schimba configuraţiile spaţiale actuale sau pentru a rezolva distorsiunile care apar în

procesul de dezvoltare teritorială.

• Etica spaţiului este transcalară, ţinând cont de efectele cumulative ale (ne)respectării

acesteia de la micro- la macroscară şi invers.

• În procesul de elaborare şi implementare a strategiilor şi politicilor de dezvoltare

teritorială, pe lângă cunoaşterea obiectivă a realităţii şi recunoaşterea valorilor

spaţiului este necesară o atitudine care să permită stabilirea unei relaţii de înțelegere

între toţi actorii socio-economici şi politici, pe de o parte, şi spaţiu, pe de altă parte.

• Dacă decidenţii sunt cei care trasează obiectivele principale ale dezvoltării teritoriale

la nivel de macro- şi mezoscară, locuitorii acelui spaţiu se află într-o interacţiune

permanentă cu acesta.

• Populaţia devine principalul actor al schimbării configuraţiilor spaţiale prin activităţi

la microscară, dar şi prin rolul pe care îl poate avea în condiţiile unei democraţii

participative la dezvoltarea spaţiului pe care îl gestionează direct sau indirect.

• Într-un context de coexistenţă umană are loc o armonizare a valorilor umane cu

valorile spaţiului. Valorile umane sunt reprezentate de totalitatea valorilor individuale

şi a valorilor colective, iar cele ale spaţiului cuprind atât valorile locului, cât şi valorile

spaţiului de inserţie a acestuia.

Body-Gendrot S., De Rudder V. (1998), Les relations interculturelles dans la ville : entre

fictions et mutations, Revue européenne de migrations internationales, Vol. 14 n°1. La ville

destabilisée? Faits et représentations, pp. 7-23.

Ianoş I., Humeau J.-B., Tălângă C., Braghină C., Ancuța C., Bogdan L. (2010), Ethics of

space and the treatment of most disadvantaged areas, Carpathian Journal of Earth and

Environmental Sciences, vol 5, nr. 2/2010

Săgeată R. (2009), Globalizare culturală şi cultură globală. Global şi local în geografia

culturală, Editura Universitară, Bucureşti

Stockinger P. (2002), La communication interculturelle, cours II, De la notion de

l‘interculturel, Institut National des Langues et Civilisations Orientales, Paris

*** (2011), Comunicare și relații publice, suport de curs.