Ecoturism

Previzualizare curs:

Extras din curs:

1. Context geografic al localităţii

Comuna Crasna se află situată în extremitatea de nord-est a Judeţului Gorj, la poalele Munţilor Parâng, la 33 km de Tg. Jiu, reşedinţa de judeţ. Teritoriul administrativ cuprinde nouă aşezări rurale, dispuse între 400 – 600 m altitudine, într-o unitate geomorfologică încadrată în Subcarpaţii Olteniei, dar spre extremitatea nordică se ajunge la peste 2.200 m, în vârfurile Gruiu – 2.345 m, Pâcleşa – 2.335 m şi Mândra - 2.360 m, situate pe creasta principală a Munţilor Parâng. Circa jumătate din suprafaţa comunei aparţine domeniului montan, ale cărui altitudini depăşesc 1.300 m.

Suprafaţa comunei totalizează 20.908,47 ha, din care 11.215 ha sunt împădurite, 8.473,19 ha sunt terenuri agricole, iar intravilanul reprezintă aproximativ 757 ha. Comuna Crasna are ca vecini oraşul Novaci spre est, comuna Voineasa / judeţul Vâlcea spre nord-est, oraşele Petrila şi Petroşani spre nord şi nord-vest, comuna Muşeteşti spre vest, comuna Bălăneşti spre sud-vest, Staţiunea balneoclimatică Săcelu şi comuna Ciocadia Bengeşti spre sud.

Cele nouă sate componente (Aninişul din Deal, Aninişul din Vale, Radoş, Cărpiniş, Crasna, Crasna Deal, Drăgoeşti, Dumbrăveni, Buzeşti) totalizează circa 5.500 locuitori (2005), sunt aşezări de tip adunat, iar reşedinţa de comună se află în satul Cărpiniş.

Descoperirile arheologice au dovedit că zona este locuită de peste cinci mii de ani, iar satele componente sunt atestate documentar de aproximativ cinci sute de ani. Populaţia locală a fost supusă de-a lungul ultimelor două secole unor influenţe demografice şi implicit culturale legate de transhumanţa oierilor veniţi de peste munte, din Ardeal. Din punct de vedere etnocultural, comuna Crasna reprezintă o zonă de interferenţă dintre zona etnografică a Olteniei de sub Munte (Gorj) şi zona etnografică Mărginimea Sibiului.

2. Servicii disponibile

Echipare edilitară:

o alimentarea cu apă în sistem centralizat - se face din mai multe izvoare, captate într-un rezervor de 150 mc, din care apa porneşte gravitaţional în reţea, a cărei lungime are 11 km, sunt alimentate în prezent satele Crasna, Cărpiniş, Radoşi, Crasna din Deal şi Dumbrăveni; se află în execuţie extinderea reţelei de distribuţie şi pentru satele Crasna, Drăgoeşti şi Buzeşti.

o reţea de canalizare: localitatea nu dispune de canalizare.

o colectarea şi depozitarea deşeurilor se face în mod necontrolat, locurile de depozitare a deşeurilor fiind impropii (de obicei pe malul pâraielor), fapt care determină un impact negativ asupra mediului înconjurător (apă, aer şi sol) – nu există o groapă de gunoi la nivelul comunei;

o toate satele comunei sunt conectate la Sistemul Energetic Naţional, prin Linii Electrice Aeriene (LEA) de joasă şi medie tensiune şi 8 posturi de transformare, linia de alimentare fiind axul Tg. Cărbuneşti – Novaci, de 20 kW;

o telecomunicaţii: comuna dispune de telefonie fixă pe cablu optic, racordată la centrala telefonică digitală, a cărei capacitate este insuficientă faţă de neviole comunei şi servicii pentru telefonie mobilă GSM.

Serviciile oferite populaţiei şi inclusiv turiştilor sosiţi în localitate se situează la un nivel nesatisfăcător. O analiză critică sumară a situaţiei existente în domeniul serviciilor evidenţiază următoarele aspecte:

o reţeaua de alimentare a cu apă a satelor componente nu satisface cerinţele populaţiei în ceea ce priveşte extinderea reţelei (aproximativ 15 % din gospodării sunt în afara reţelei de alimentare în sistem centralizat), calitatea apei distribuită şi necesarul de apă asigurată (în perioadele de secetă scade debitul distribuit în reţea);

o reţeaua de canalizare şi staţia de epurare - nu există;

o serviciile de alimentare cu energie electrică şi de telefonie sunt la nivel satisfăcător;

o televiziunea şi radiodifuziunea – sunt bine recepţionate pe teritoriul comunei;

3. Resurse turistice naturale

Din punct de vedere turistic, comuna Crasna este parte componentă a unui areal turistic deja consacrat la nivelul României, cunoscut în literatura de specialitate sub numele „Oltenia de sub Munte”.

Aşezările rurale ale comunei sunt situate în zona Subcarpaţilor Getici, într-un cadru natural variat ca morfologie şi vegetaţie, dar teritoriul administrativ al comunei, dispus în trepte de altitudine, se extinde spre nord până în creasta principală a Munţilor Parâng, la altitudini ce depăşesc frecvent 2.000 m (Vf. Gruiu, 2.345 m, Vf. Pâcleşa - 2.335, Vf. Mândra – 2.360 m, ş.a.). Acest areal montan creează în viitor premise suplimentare dezvoltării turismului în localitate. Este traversat de numeroase pâraie (Blahniţa, Aniniş, Ghia, Radoşu), afluenţi de dreapta ai Gilortului, toate cu direcţie de curgere de la nord spre sud, pâraie ale căror trasee sunt deosebit de pitoreşti.

Satele comunei Crasna, la fel ca şi întreaga zonă a Subcarpaţilor Getici, beneficiază de condiţii naturale deosebit de favorabile pentru practicarea turismului în toate perioadele anului, fiind avantajată de lipsa factorilor de poluare şi de un potenţial turistic natural care permite practicarea unor variate forme de turism.

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Ecoturism.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
7/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
7 pagini
Imagini extrase:
7 imagini
Nr cuvinte:
3 608 cuvinte
Nr caractere:
19 492 caractere
Marime:
30.23KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Curs
Domeniu:
Turism
Predat:
la facultate
Materie:
Turism
Sus!