Dinamica Turismului Internațional

CAPITOLUL I Curentele turistice internaţionale

Cea mai puternică integrare atât a ofertei, cât şi a cererii se întâlneşte pe continentul european unde peste 89% din călători provin tot din ţările europene. Principalele destinaţii sunt sudul şi vestul continentului, în timp ce cea mai dinamică evoluţie a călătoriilor aparţin Europei de Est.

Continentul asiatic se situează pe locul doi ca destinaţie turistică şi ca ritm de creştere a circulaţiei turistice. În cadrul acesteia, Asia de Vest primeşte jumătate din fluxul de turişti care vizitează continentul, iar cea mai dinamică circulaţie turistică ce provine din ţările europene se îndreaptă spre Asia de Est şi de Sud.

Majoritatea turiştilor din Europa, anual, se orientează spre marele bazin de pe Coasta de Vest a Americii de Nord. Aici turismul european este dominat motivaţional de turismul de afaceri. Insulele Caraibe şi America Centrală ocupă locul doi printre destinaţiile din continentul american şi principalul curent turistic în această zonă provine din America de Nord, fiind urmat de curentul turistic al vacanţierilor europeni şi japonezi.

Pe locul patru printre destinaţiile marilor curente turistice se află continentul african. În ultimii ani s-a înregistrat o diminuare a fluxurilor turistice spre această zonă. Cele mai multe sosiri de turişti din Africa provin din ţările europene, concentrându-se în ţările din nordul continentului african (70% din total), iar recent Africa de Sud.

Al cincilea curent turistic ca importanţă cuprinde Europa de Vest şi Europa de Est la cele două capete ale fluxului turistic. Dacă la sfârşitul anului 1989 au fost înregistrate 9,8 milioane sosiri turistice de provenienţă din Europa de Vest, reprezentând o poziţie moderată, în prezent nu se mai poate vorbi de acelaşi lucru. Dat fiind faptul că majoritatea ţărilor din această zonă au cunoscut mutaţii pe plan economic şi politic, le-au adus un plus de atracţie şi din partea turiştilor consacraţi.

Circulaţia turistică din Europa este stăpânită de cinci mari ţări emiţătoare, care cuprind mai mult de jumătate din totalul înnoptărilor. Aceste ţări sunt Germania, Anglia, Franţa şi Italia, urmate imediat de Spania. Piaţa japoneză este cea mai activă dintre emiţătorii de turişti extra-europeni, iar populaţia va plasa Japonia în viitorul apropiat printre cei mai dinamici importatori de turism.

În ţări ca Franţa, Elveţia, Germania, şi Olanda, indicatorul intensităţii turistice depăşeşte 50%, iar în ţări ca Suedia Norvegia, şi Danemarca ajunge la peste 80%, ceea ce sugerează imunitatea cererii turistice la eforturile promoţionale ale ţărilor de destinaţie turistică. În acelaşi timp, se constată pe plan mondial că destinaţiile mai puţin cunoscute sau neobişnuite, percepute ca destinaţii exotice, devin tot mai atractive pentru turiştii cu experienţă din ţările dezvoltate [204, p.15].

Pe continentul european cele mai importante modificări sunt reducerea duratei medii de sejur, în special pentru turiştii din afara continentului, datorită fragmentării vacanţelor, pentru turiştii din ţările dezvoltate extraeuropene, cât şi pentru turiştii din ţările europene.

Odată cu devalorizarea dolarului, cea mai importantă destinaţie turistică pentru turiştii din Europa a devenit America de Nord, unde raportul preţ/calitate este foarte atractiv, iar produsele turistice oferite cuprind o gamă largă de servicii, ceea ce dinamizează circulaţia turistică pe ruta Atlanticului de Nord.

Menţionând că valoarea relativă a comerţului internaţional cu turism pentru fiecare ţară prezintă dificultăţi de apreciere şi analiză unitară, putem trage unele concluzii:

a) cele mai mari exporturi de turism pe locuitor revin ţărilor ca Austriei şi Elveţiei, unde densitatea turistică este ridicată, calitatea ofertei şi reputaţia acesteia deosebit de atractive. Pe locul doi urmează Spania, Belgia, Danemarca care îşi justifică încasările unitare mari pe baza ofertei de bună calitate, dar mai ales prin structura complexă a ofertelor;

b) durata medie de sejur influenţează în mod deosebit dimensionarea relativă a încasărilor unitare. Astfel, în ţările cu turism cu durată scurtă de sejur, deşi oferta este atractivă pe plan calitativ, încasările sunt relativ reduse. Este cazul Americii de Nord, Angliei, Turciei, Germaniei;