CAPITOLUL 6
IMPLICATIILE ASUPRA COMERTULUI MONDIAL PRIN
EXTINDEREA NAFTA SI CREAREA ZONEI DE COMERT
LIBER A AMERICILOR
6.1. Încercari de extindere a NAFTA si consecintele asupra
comertului international
În conditiile în care regionalizarea a devenit o realitate, iar tendinta
natiunilor de a se “înrola” sau de a forma noi grupari integrationiste a
devenit dominanta în mediul economic si politic mondial, NAFTA este în
mod indubitabil o zona comerciala preferentiala cu multe din atributele unui
bloc comercial. Chiar daca acest termen nu este clar conturat tehnic pentru a
descrie evolutia evenimentelor comerciale în cele trei mari regiuni (America
de Nord, Uniunea Europeana, Asia de Est), faptele vorbesc de la sine despre
emergenta unei lumi a blocurilor comerciale regionale si despre comertul
intra si inter-corporatii.
Argumentul forte al partizanilor regionalismului nu este înlocuirea
multilateralismului, ci complementaritatea celor doua axe, ceea ce va duce la
potentarea reciproca si la generarea de liberalizare comerciala. Se poate
aprecia ca, buna functionare a blocurilor regionale va duce la constituirea lor
în “laboratoare” de experimentare a noi reguli comerciale, care pot fi apoi
extrapolate la scara globala.1
NAFTA, dincolo de deficientele si meritele sale, a deschis în mod cert
un spatiu larg pentru dezbateri complexe cu privire la actuala lume tripolara,
1 www.naftaworks.org
152
dar si la implicatiile sale asupra relatiilor politice si a comertului
multilateral.
6.1.1. CHILE
În 1995, pozitia SUA fata de extinderea NAFTA era destul de neclara.
Dupa 1994, când hotarârea americanilor de a extinde acordul de liber schimb
în toata America Latina era ferma, administratia Clinton parea sa fi dat
uitarii aceasta dorinta. Tinând neaparat sa rezolve subiectelele privind
protectia mediului si drepturile muncitorilor, presedintele SUA nu a facut
decât sa puna piedici integrarii rapide a Chile în NAFTA.
Pentru extinderea pactului, era necesar ca Presedintele sa aiba la
dispozitie o împuternicire speciala data de Congresul Statelor Unite (“fast
track”2), pentru ca negocierile ulterioare sa fie eliberate de impedimentul
birocratiei. Pe 21 septembrie 1995, Congresul SUA ar fi acceptat sa acorde
aceasta împuternicire, însa nu în conditile impuse de Clinton cu privire la
rezolvarea situatiilor în ceea ce priveste mediul si conditiile de munca. În
plus, fara suportul presedintelui, nici un democrat nu ar fi votat, iar
republicanii nu ar fi supus aceasta motiune la vot fara sustinere bilaterala.
Facând situatia si mai dificila, liderul majoritatii Senatului, Bob Dole, a
afirmat ca nu se merita aprobata aceasta motiune, deoarece Bill Clinton “nu
a reusit sa explice poporului american de ce este nevoie de un nou acord de
liber schimb la acest moment”.
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
