Transporturi Maritime

I. În practica comercială întâlnim două tipuri de exploatare comercială a

navelor:

1. Navigaţia neregulată, sau tramp

- navigaţie neregulată care nu este legată de o anumită rută de transport, de anumite

porturi fixe de expediere şi destinaţie.

- navele utilizate colindă mările şi oceanele şi acostează în porturile unde li se oferă

condiţiile de transport cele mai avantajoase.

- situaţia armatorilor este clară numai la timpul prezent.

- fiecare cursă satisface în general interesele unui singur navlositor, care dispune de o

partidă de marfă suficient de mare pentru a ocupa spaţiul oferit de nava în cauză.

- aceste nave transportă în general mărfuri grele şi voluminoase – mărfuri de masă (ţiţei

şi derivate petroliere, minereuri, cărbuni etc.).

Contractul de transport: Charter party + Conosament – precizează condiţiile transportului

în cauză.

2. Navigaţia regulată, sau de linie

- furnizează servicii unei clientele numeroase;

- se caracterizată prin lipsa dependenţei faţă de un singur expeditor;

- are orar fix.

Conteractul de transport – îmbracă forma de Booking Note (nota de rezervare a spaţiului

de transport pe nava de linie) şi/sau Conosament (Bill of Lading).

3. Activitatea de brokeraj

- activitate de intermediere între un armator (propritar de navă) şi un navlositor

(proprietar de marfă) în vederea închirierii spaţiului necesar încărcării şi transportării

mărfii între două şi mai multe porturi.

Pentru intermediere brokerul primeşte un comision din partea armatorului stipulat

în Charter Party sub forma unui procent (care variază între 2,5 şi 5%), care se aplică

asupra navlului, navlului mort şi a contrastaliilor.

După natura activităţii pe care o îndeplinesc, brokerii se împart în 5 categorii:

- agenţi intermediari de asigurare (insurance brokers)

- agenţi intermediari de vânzări navale (brokers for the sale of ships)

- agenţi intermediari de încărcare (loading brokers)

- agentul protector sau supervizor (apără interesele părţii care l-a angajat)

- agenţi intermediari navlosiri (chartering brokers)

4. Tehnica navlosirii

Teoretic, momentul începerii operaţiunii de navlosire îl constitue primirea de către broker

a cererii de tonaj(1):

- document tipizat;

- reprezintă dispoziţia dată de o societate de a angaja nave în numele şi pe contul lor =

mandatul de navlosire;

- conţine toate elementele de care trebuie să se ţină seama: marfa, cantitatea, portul de

încărcare, norma de încărcare, condiţia de descărcare, rata de contrastalii şi cum se

reglementează plata acestora, data disponibilităţii mărfii, data expirării acreditivului, cine

face asigurarea, referiri la transbordări, încărcări parţiale, încărcări pe punte etc.

Prospectarea pieţei(2) – cererea de ofertă de tonaj (întocmită de broker) –

studierea ofertelor primite – încheierea contractului de transport.

Ultimul act pe care îl mai întocmeşte brokerul în vederea îndeplinirii sarcinii sale

este avizul de navlosire(3) pe care îl trimite agentului economic. Sarcina brokerului se

consideră încheiată în momentul primirii mandatului de navlosire împreună cu cererea de

tonaj. De regulă contractul de navlosire este tipizat şi specific fiecărui flux de mărfuri, în

cursul negocierii purtându-se discuţii numai în jurul principalelor elemente constitutive

sau acelor clauze tipărite pe care o parte doreşte să le modifice sau să le elimine.

curs transporturi anul 4 rei