Bazele de Construcție a Autovehiculelor

CAPITOLUL I

DESTINAŢIA ŞI CONSTRUCŢIA GENERALĂ

A AUTOVEHICULELOR.

1.1 Dinamica dezvoltării tehnicii auto şi blindată

Ideea construirii de vehicule autopropulsate datează foarte de multă vreme.

Primul proiect de automobil a fost opera lui Leonardo da Vinci (1450-1519) care preconiza acţionarea automobilului cu un motor de orlogerie (cu arc spiral). Proiectul nu a fost realizat niciodată.

Ce-a de-a doua jumătate a secolului al XVIII-lea a constituit cea mai importantă perioadă din istoria automobilului de încercări şi nedumeriri în constituirea unor mijloace de transport către care năzuia visurile, speranţele şi neastâmpărul spiritului inventiv al omului, pentru care descoperirea noului şi perfecţionarea vechilor descoperiri constituiau un ţel.

Prima realizare concretă (în această perioadă de încercări) în constituirea unui autovehicul, este triciclul construit în anul 1769 de către căpitanul francez de artilerie Nicolas Joseph Gugnot (1725-1804). Vehiculul cu motor cu abur se compunea dintr-un cadru din lemn de esenţă tare, format din două lonjeroane consolidate cu ajutorul câtorva traverse, constituind ceea ce ulterior s-a numit rama acestuia.

La partea din faţă a şasiului era prevăzut în lungime, un cadru de oţel pe care se sprijinea cazanul, cu o greutate de o tonă ce lucra sub presiune.

Avea în faţă o roată care era de direcţie şi de tracţiune în acelaşi timp şi două roţi de sprijin la partea din spate. Roţile erau din lemn, iar cea din faţă era prevăzută cu dinţi pentru mărirea aderenţei şi cu câte un excentric pe fiecare parte articulat la două biele-manivele acţionate de pistoanele respective, ce erau introduse în doi cilindri verticali.

Distribuţia aburului se făcea prin robeneţi şi vane, iar răcirea era asigurată la aerul înconjurător. Deşi inventatorul în urma mai multor încercări a suferit un eşec, a fost descurajat şi a dus o viaţă mizeră la Bruxelles pînă la sfârşitul vieţii, numele lui rămâne înscris în istorie. După această primă încercare, către sfârşitul secolului al XVIII-lea şi-au făcut apariţia mai întâi la Londra apoi la Paris şi Bruxelles, locomotive rutiere.

În anul 1845, mecanismul ONESIPHORE PECQEUR inventează şi aplică pentru prima oară mecanismul diferenţiat.

Au trecut mai mult de un secol experienţe, de încercări practice şi mai ales de luptă împotriva unor interese economice, egoiste şi sociale, de la realizarea primului vehicul automobil cu motor cu abur (1769) al lui CUGNOT, când în anul 1885 CARL BENZ realizează primul automobil cu motor cu ardere internă, în patru timpi cu cilindrul aşezat orizontal. Aceasta acţiona o roată volantă cu diametrul de 70 cm şi greutatea de 30 kg. Montată orizontal şi arborele cotit în poziţia verticală. Capacitatea cilindrică depăşea 780cm3 , iar puterea dezvoltată de motor era de 8,66 cp. la 250 rot/min.

Alte câteva date în evoluţia automobilului:

Anul 1890 – apar automobilele PANHARD-LEVASSOR acţionate de motoare cu ardere internă, construcţia de GOTTLIEB DAIMER.

Anul 1893 – MAYBACH realizează primul motor alimentar printr-un carburator cu jicloare.

Anul 1894 – are loc prima cursă de automobile pe ruta PARIS-ROUEN (140 km) câştigată de un automobil cu motor cu abur.

Anul 1894 – DUNLOR inventează roţile de automobil cu anvelope de cauciuc şi camere de aer.

Anul 1899 – CAMILE JENATZE stabileşte primul record de viteză, depăşind viteza de 100km/oră cu un automobil acţionat de un motor electric.

Anul 1901 – PAUL DAIMER realizează primul automobil cu forme şi soluţii asemănătoare construcţiei moderne celor de astăzi.

Anul 1906 – firma „Mercedes” produce primul autoturism prevăzut cu frîne pe roţole din faţă

Anul 1906 – apar primele modele de automobile cu parbriz.

REGULAMENTUL DE LUPTĂ AL ARTILERIEI (DIVIZION, BATERIE, PLUTON, PIESĂ), Chişinău, Centrul Editorial, 2005.

INSTRUCŢIUNI PRIVIND ACTIVITATEA DE LUPTĂ A SUBUNITĂŢILOR DE FOC ALE ARTILERIEI. Chişinău: Secţia editare a Ministerului de apărare, 1995.

REGULILE DE TRAGERE ŞI DE CONDUCERE A FOCULUI DE ARTILERIE (RT şi CF – 96), Chişinău: Centrul Editorial, 1996.

CURS DE PREGĂTIRE LA ARTILERIE (CPA – 96), Chişinău: Centrul Editorial, 1996.

РУКОВОДСТВО ПО БОЕВОЙ РАБОТЕ ОГНЕВЫХ ПОДРАЗДЕЛЕНИЙ АРТИЛЛЕРИЙ, Москва: Военное издательство Министерства Oбороны СССР, 1987.

СПЕЦИАЛЬНАЯ И ТЕХНИЧЕСКАЯ САМОХОДНО – АРТИЛЛЕРИЙСКИХ ПОДРАЗДЕЛЕНИЙ ВДВ, Москва: Военное издательство Министерства Oбороны СССР, 1990.

METODICA PREGĂTIRII MILITARILOR ŞI SUBUNITĂŢILOR DE ARTILERIE LA INSTRUCŢIA DE SPECIALITATE, Bucureşti: Tipografia Militară a Ministerului Apărării Naţionale, 1990.

ACADEMIA MILTARĂ A FORŢELOR ARMATE

FACULTATEA ŞTIINŢE MILITARE