Principii ale comunicării eficiente c4 - tipuri de munca în RP

Previzualizare curs:

Extras din curs:

Controlarea imaginii unei organizaţii poate cuprinde una sau mai multe din următoarele cazuri:

a) protejarea împotriva atacurilor;

b) exprimarea punctului de vedere în cazul unor controverse;

c) iniţierea de campanii care să explice scopurile şi politica organizaţiei;

d) identificarea rapidă a unor probleme pe care compania să le preîntâmpine;

e) argumentarea faptului că organizaţia urmează practici “sănătoase”;

f) promovarear şi protejarea logo-ului şi simbolurilor organizaţiei;

g) explicarea poziţiei organizaţiei din punct de vedere politic, social sau economic.

Aşa cum poliţele de asigurare ale unei companii amortizează dezastrele, un plan media bine conceput se va dovedi de neînlocuit oricărei companii care se trezeşte la un moment dat subiectul unei mediatizări negative.

Deşi primul impuls din timpul unrei crize este de a se retrage si a nu face nici un comentariu, o astfel de strategie are un potenţial mult mai destructiv decât în cayul unor declaraţii făcute presei. Rămânând “mut”, conducerea unei companii efectiv renunţă la capacitatea de a schimba modul în care compania este percepută. În loc să neutralizeze efectul negativ, refuzul de a oferi informaţii poate fi perceput ca reacţie de vinovăţie.

Mai mult decât sigur, a situaţie de criză va fi mediatizată în cele mai populare mijloace de difuzare în masă şi publicul are un cuvânt important de spus în ceea ce priveşte viitorul respectivei companii. Auditoriul îşi aminteşte ceea ce s-a întâmplat o perioadă scurtă după eveniment, motiv pentru care comentariul imediat este extrem de important. Dacă răspunsul pentru mass-media apare după câteva zile, impresia de staţionare va sugera că nu s-a făcut nimic pentru a se uşura situaţia. Pentru a se asigura că informaţia este tratată în cea mai favorabilă variantă, managerii trebuie să prezinte punctul lor de vedere cât mai repede, înainte de a se produce un rău ireperabil reputaţiei instituţiei.

În relaţiile cu mass-media, o comunicare deschisă si pozitivă este esenţială. Chiar dacă înţeleg că nu sunt disponibile toate informaţiile imediat după o criză, reporterii vor fi contrariaţi în cazul în care simt că li se ascund informaţii. Este indicat să li se ofere cât mai multe informaţii, în măsura in care nu se periclitează reputaţia companiei sau nu se dezvăluie informaţii confidenţiale. Un dialog pozitiv cu presa nu numai că va asigura faptul că punctul de vedere al companiei va fi luat în considerare, dar va şi ajuta la crearea unei anumite bunăvoinţe care ar trebui sa asigure o mediatizare mai corectă în viitor. Din acest motiv, purtătorul de cuvânt nu trebuie să adopte poziţia de “no comment” la întrebările presei, chiar în cazul în care nu exista informaţii disponibile. Dimpotrivă, e bine sa se depună eforturi pentru ca reporterii să simtă ca informaţiile sunt transmise cât mai repede cu putinţă. Dacă răspunsul la o întrebare nu este cunoscut, un răspuns de gen “subiectul în cauză este încă în curs de rezolvare/clarificare” este acceptabil, atâta timp cât informaţia va ajunge imediat la ziarişti. În absenţa unor informaţii de interes, li se va comunica acestora când vor avea acces la date prin comunicate de presă, declaraţii sau interviuri care îi au în centru pe protagoniştii evenimentului.

Observații:

masterat mass media si relatii publice

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Principii ale Comunicarii Eficiente C4 - Tipuri de Munca in RP.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
7/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
4 pagini
Imagini extrase:
4 imagini
Nr cuvinte:
1 402 cuvinte
Nr caractere:
6 585 caractere
Marime:
7.32KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Curs
Domeniu:
Științele Comunicării
Predat:
la facultate
Materie:
Științele Comunicării
Profesorului:
P. Dascalu
Sus!