Programul de management al unei firme include şi conceptul de imagine. Potrivit dicţionarelor, imaginea reprezintă "un concept sau o impresie creată în mintea publicului despre o anumită persoană, instituţie sau un anumit produs; o impresie favorabilă, în special în expresia <<imagine publică>>" (Oxford), "opinia generală despre o persoană, organizaţie, care a fost formată sau creată în mod intenţionat în mintea publicului" (Longman), "modul în care o persoană, un grup sau o instituţie apar în faţa altor oameni" (Collins Cobuild).
Interesant de studiat în societatea actuală e impactul pe care informaţia îl are asupra imaginii instituţiilor, în general şi asupra instituţiilor statului, în special. Imaginea unor instituţii are o valoare patrimonială fiind esenţială în scopul creşterii credibilităţii. Ca orice obiect de patrimoniu, imaginea se gestionează. Căci ea poate influenţa puterea de decizie a unui individ sau a unei colectivităţi.
Prin “imagine” poate fi înţeleasă reprezentarea unor atitudini, opinii ori prejudecăţi cu privire la o persoană / un grup de persoane, la opinia publică faţă de instituţie. Altfel spus, imaginea este o părere a unei persoane / grup / opinie publică. Problema este dacă această imagine afectează – pozitiv sau negativ – organizaţia (STANCU ŞERB, 1999, p. 22-23).
Pentru o bună înţelegere a termenului “imagine” e necesară imaginea conceptului de reprezentare (ca atribut al vieţii psihice). În acest context există paradoxul “Carnap”. Logicianul Rudolf Carnap se raportează la un accident de circulaţie. Părerile cu privire la cauza acestuia vor diferi în funcţie de pregătirea şi experienţa de viaţă a fiecărui individ. Astfel, un poliţist se va raporta la modul în care a fost respectată legislaţia rutieră, iar un psiholog va găsi cauze de natură subiectivă – oboseală sau stare de iritabilitate; un constructor de drumuri va avea comentarii în legătură cu proasta calitate a drumurilor. Rămâne, însă, întrebarea: care e adevărata cauză a accidentului?
Potrivit unor specialişti (V. STANCU, M. STOICA, A. STOICA, 1998, p. 52), reprezentările se formează în două planuri:
- al vizibilităţii proximale (nemijlocite), în care instituţia e percepută prin simţuri – dimensiuni reduse;
- al vizibilităţii distale (mijlocite), accesibil prin media (mijloacele de comunicare în masă).
Vizibilitatea proximală şi cea distală pot fi reprezentate grafic astfel:
Imaginea unei instituţii depinde de o “politică” adoptată în funcţie de stilul managerial al conducătorului şi de activitatea angajaţilor. “Politica” este activitatea de relaţii publice cu rolul de a forma, schimba şi menţine imaginea unei instituţii.
Tipuri de activităţi:
1. dezvoltarea unui management performant: “să faci lucruri bune şi să spui ce faci”;
2. dezvoltarea unei strategii de câştigare a încrederii şi simpatiei propriilor angajaţi;
3. desfăşurarea unei campanii publicitare susţinute / agresive. În cazul instituţiilor statului publicitatea (în sens comercial) nu poate fi folosită. Pentru că publicul trebuie să cunoască activitatea din interiorul instituţiei, se desfăşoară o acţiune de informare corectă despre:
- obiectivele instituţiei;
- atribuţiile acesteia conferite de lege;
- metode folosite în activitatea de aplicare a legii;
- succese şi cazuri deosebite realizate cu sprijinul cetăţenilor;
- dificultăţi întâmpinate în muncă.
Activitatea de informare se va desfăşura regulat, după un anumit orar sau periodic, în cadrul unor emisiuni (radio şi TV) cu audienţă mare.
masterat mass media si relatii publice
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
