Tipologia Regimurilor Politice

1. Regimul politic parlamentar: Marea Britanie

Politica şi sistemul de partide al Marii Britanii a oferit în 1983 cea mai mare surpriză Partidului Laburist, ieşit înfrânt din alegerile generale în condiţiile în care, majoritatea electoratului muncitoresc votase pentru conservatori. E adevărat, doi ani mai devreme, întemeierea Partidului Social Democrat, aliat apoi cu Partidul Liberal deveneau pentru laburişti şi pentru conservatori o ameninţare reală. Doar neşansa sistemului electoral asoptat unui sistem de două partide a făcut ca laburiştii să ia 209 locuri în Camera Comunelor în condiţiile în care aveau cu doar 2 procente mai multe voturi decât alianţa social democraţi ,liberali, ce obţinea incredibilul număr de 23 de locuri.

Regimul politic britanic părea să se afle într-o fundătură, iar Alianţa înfrântă dramatic cerea o Constituţie scrisă care să elimine neregulile sistemului de vot. În astfel de condiţii, regimul politic britanic ar părea să fie un regim politic neîntemeiat de o constituţie. Sau care are o constituţie nescrisă. Există impedimente pentru o astfel de ordonare prin legi, regulamente, obiceiuri şI regula precedentului în cazul unui întreg regi politic ce pare a fi cel mai vechi regim parlamentar din lume?

Un articol apărut în The Times în decembrie 1985 pare ă ne spună că profesorii de ştiinţe politice sau de drept constituţional au un rol nesemnificativ atunci când se pune problema unei constituţii, căci "Teoria constituţională întotdeauna a reieşit şI va reieşi din faptele politice semnificative mai degrabă decât din cărţile profesorilor." (1)

Cum funcţionează regimul politic britanic şi care este structura şi funcţiile instituţiilor sale?

Marea Britanie are un regim politic de tip parlamentar, în care instituţia Executivului este desemnată de la nivelul componenţei sale de către partidul majoritar în alegeri, şeful acestuia devenind şI primul ministru.

1. Caracteristicile sistemului britanic de partide

Din perspectiva sistemului de partide, regimul politic britanic este monarhie parlamentară, în care guvernul gestionează şi administrează resursele societăţii "în numele Maiestăţii Sale", referinţa formalizată neavând în realitate decât un aspect legat de tradiţie. În realitate, măsurile de guvernământ sun t luate de Executivul condus de primul ministru, Coroana având funcţia simbolică de legitimare a unei democraţii parlamentare în mecanismele căreia nu are putere de intervenţie. Luată ca garant al procedurilor democratice, Regina îndeplineşte funcţia de simbol al unei tradiţii de peste un mileniu şi jumătate, dacă socotim apariţia Parlamentului britanic din Consiliul de Coroană al lui Ioan fără de Ţară (1215-1216), instituţie ce capătă formulă consacrată pe vreme lui Eduard III (1297).

J.Dearlove şI P.Saunders prezintă caracteristicile sistemului de partide britanic în 8 element caracteristice, pe care e vom prelua în cele ce urmează.

1. Un sistem de două partide, cu alegeri libere şI oneste.

2. guvernul este format de un partid, partidul de guvernământ fiind câştigătorul majorităţii reprezentanţilor din Camera Comunelor. Al doilea partid al cestui sistem de funcţionare a democraţiei intră în mod automat în Opoziţie şI critică acţiunile guvernamentale şI de partid ale adversarilor care deţin majoritatea parlamentară.

3. Competiţia dintre partide este strânsă în cele mai multe cazuri, neexistând posibilitatea c un partid să rămână permanent la guvernare.

4. Partidele politie e află în competiţie permanentă, fiecare elaborându-şi programe, politici şI pachet de politic pe care le prezintă electoratului într-o formulă simplificată, în scopul câştigării de suport social.

5. datorită competiţiei strânse şI a rolului important al programelor politice, fiecare dintre cele două partide importante din Marea Britanie caut să realizeze "programe populare" care să atragă o majoritate de voturi.

6. Votanţii individuali " oferă partidelor suport programatic", electoratul britanic fiind privit ca o mulţime de indivizi raţionali, informaţi şI interesaţi de politicile şI programele de partid cele mai apropiate de interesele lor.

7. Partidul car câştigă majoritatea locurilor în Parlament are dreptul să alcătuiască guvernul şI să-şi aplice programul în politici reale.

8. Fiecare partid este o organizaţie politică şI o construcţie coezivă, condusă de un lider politic recunoscut de majoritatea membrilor de partid. O astfel de recunoaşte poate funcţiona chiar în condiţiile unui suport mai mi, deoarece caracteristica fundamentală a organizării de partid în Marea Britanie este disciplina de partid, care face ca politicile şI programul anunţa în campania electorală, diferitele măsuri sau acte legislative să poată trece fără nici-o problemă de vot, atunci când partidul are majoritate parlamentară (lucru ce în sistemul american nu este posibil întotdeauna, având în vedere comportamentul politic al congressmenilor). Parlamentarii britanici depind în totalitate de partidul căruia îi datorează locul şi căruia nu îi pot încălca disciplina şI regulile. Având în vedere responsabilitatea colectivă a echipei de partid în faţa electoratului, sistemul bipartid de tip britanic dizolvă parlamentarul în grupul politic ce alcătuieşte majoritatea sau minoritatea de partid în Parlament. (2)

Instituţii politice şI funcţiile lor

1. Parlamentul britanic este alcătuit din două Camere: Senatul şI Camera Lorzilor, fiecare având propriul ei tip e componenţă şI legitimitate.

Camera Lorzilr este o instituţie străveche a politicii englezeşti, car s-a menţinut în diferitele etape de evoluţie ale sistemului politic englez, în forma imperiului, a monarhiei constituţionale, desfiinţat fiind doar în timpul primei Revoluţii engleze sub Oliver Cromwell. Legitimitatea instituţie Camerei Lorzilor este în principal, până la al doilea război mondial una de tip ereditar. Făceau parte din această instituţie dar cei care deţineau titluri nobiliare şI care erau legat de un anumit tip de proprietate şI venituri legitimate prin apartenenţa de familie la acest tip de privilegiu. După cel de-al doilea război mondial, premierii au început să ridice la ranguri nobiliare, prin participare Reginei diferiţi membri marcanţi ai societăţii, în diferite domenii. Aceştia sunt peers, având rangul de nobili pe viaţă, fără a putea transmite însemnele şi privilegiile simbolice urmaşilor lor. Un astfel de privilegiu a făcut posibilă schimbare structuri Camerei Lorzilor, care este astăzi cam la paritate între lorzii de apartenenţă şI lorzii pe viaţă. Acest din urmă categorie de nobili are în componenţa ei o serie de cetăţeni englezi u activitate remarcabilă în diferite domenii, de la cântăreţi de muzică uşoară şI actori, până la profesori de istorie, drept, judecători, etc. Concluzia la care putem ajunge în urma acestui proces de în - nobiliare apărut în Mare Britanie după al doilea război mondial este aceea că, dintr-o Cameră de parlamentari eltaţi pe apartenenţe de clasă, ce mai mare parte a lorzilor activi politic de astăzi este alcătuită din specialişti în diferite domenii. Elitismul ereditar este acum transformat în mare măsură într-un elitism epistemic, ritmul de 4-5 life-peers pe an putând duce în două decenii la o Cameră a Lorzilor în care procesul decizional în cadrul acesteia să fie dominat de participarea elitei de specialişti.