Știința politică și științele înrudite sau limitrofe - raporturi și determinări reciproce

1. ABORDAREA INTERDISCIPLINARĂ A POLITICULUI

Politicul - obiect de studiu al mai multor discipline politice. Politicul (domeniu, fenomene, procese) nu poate fi explicat exclusiv prin politic (bagajul informational, conceptual si metodologic propriu). Fenomenele politice sunt întotdeauna legate de o varietate de factori „din spatele” politicului. Zeci de variabile non-politice se folosesc pentru a explica politicul. Aceasta este una din ratiunile principale pentru care stiinta politică se împleteste/se află în simbioză/cu celelalte stiinte sociale.

Domeniul politic, ca domeniu al vietii sociale, constituie obiectul de studiu al mai multor discipline politice. Alături de stiinta politică, domeniul politic e studiat de stiinta dreptului, stiinta statului, stiinta partidelor (stasiologia), istorie, filosofia politică, sociologia politică etc Fată de toate acestea, stiinta politică studiază, asa cum s-a mentionat, domeniul politic sub aspectele sale cele mai generale si, ca atare, studiază legile generale ale politicului, motiv pentru care stiinta politică reprezintă teoria generală a politicului, care stă la baza tuturor celorlalte stiinte politice, ele fiind, într-un fel, stiinte particulare ale politicului, în sensul că fiecare dintre acestea are în studiu un anumit segment al politicului si nu ansamblul său.

Necesitatea deschiderii stiintei politice spre cooperarea cu alte discipline. Cunostintele de stiintă politică se dezvoltă printr-o abordare interdisciplinară, la formarea noilor cunostinte contribuind diverse stiinte (psihologia, sociologia, istoria, logica, teoria sistemelor, antropologia, statistica, matematica etc.) si numeroase metode si tehnici din cele mai diverse domenii de cercetare: studiul documentelor istorice, rapoarte de presă, înregistrări oficiale, observatii personale, experimente de laborator, analiză statistică, construire de modele si simulări pe calculator.

Stiinta politică trebuie să rămână deschisă/să se adapteze/la mutatiile ce se produc permanent în societate, în general, si în domeniul politic, în special. Pentru aceasta, trebuie să continue să fie o stiintă creativă/inovativă, iar inovatia din diferitele ei sectoare depinde în mare măsură de schimburile (de concepte, teorii, metode, informatii, indicatori, date statistice, substantă etc.) cu alte domenii ce apartin altor discipline, preponderent sociale.

2. STIINTE POLITICE HIBRIDE (DE GRANITĂ). RAPORTURILE STIINTEI POLITICE CU ACESTEA

Frontierele stiintei politice sunt deschise si în miscare. Continua restructurare a stiintei politice, asemenea celei din alte stiinte sociale, a fost rezultatul a două procese concurente: fragmentarea si hibridizarea.

Specializarea si fragmentarea în câmpuri speciale (subdomenii). Procesul de specializare (diferentiere internă) a generat fragmentarea în subdomenii bine organizate si creative (fragmentarea rezultă din specializare). Diviziunea disciplinei în subdomenii tinde să se institutionalizeze, asa cum se poate vedea în organizarea unor mari departamente de stiintă politică din numeroase universităti nord-americane si europene. Un indiciu al fragmentării disciplinei este numărul în crestere al revistelor de specialitate (între 1984-1996, au fost lansate peste o sută de reviste de specialitate, în limba engleză). Cele mai multe dintre aceste reviste intersectează granitele a două sau trei discipline si multe sunt localizate în Europa. Alte câteva reviste hibride au apărut în franceză si germană. Unificarea europeană are impact asupra dezvoltării revistelor transnationale în domeniu, care se concentrează asupra unor domenii speciale.

Hibridizarea. Fragmentarea disciplinelor (nu numai a stiintei politice/eu) în subdomenii specializate din ultimele câteva decenii a condus la dezvoltarea specialitătilor hibride. Specializările hibride nu stau cu necesitate la jumătatea drumului dintre două discipline suverane. Ele combină două domenii delimitate, nu discipline întregi. Aceste domenii nu trebuie neapărat să fie adiacente. Ele pot fi enclave ale unei sectiuni a stiintei politice într-un sector al altei discipline.

Hibridizarea (schimburile de concepte, teorii si metode între domeniile specializate ale disciplinelor învecinate) implică o suprapunere a segmentelor disciplinelor, o recombinare în noi domenii specializate. Dintre cele patruzeci de comitete/grupuri de cercetare recunoscute în 1995 de International Political Science Association, majoritatea sunt legate de specialităti din alte discipline si sunt hibride: sociologie politică, filosofie politică, geografie politică, psihologie politică, religie si politică, elite sociale si politice, alienarea politică, politica si etnicitatea, educatie politică etc

Relatiile dintre stiinta politică si celelalte stiinte sociale sunt, în realitate, relatii între sectoare ale unor discipline diferite, nu între discipline în totalitatea lor. Nu este vorba de raporturi interdisciplinare. De vreme ce nu există progres fără specializare, schimburile creative au loc între subdomenii specializate, de cele mai multe ori la marginile disciplinelor formale. Avansul curent al stiintelor sociale poate fi explicat într-o măsură însemnată prin hibridizarea segmentelor stiintelor. Este de neconceput o istorie a stiintei politice si a tendintelor sale contemporane fără a face referire la celelalte stiinte sociale.