Statul - formele statului

Previzualizare curs:

Extras din curs:

STATUL. FORMELE STATULUI

I. Originea statului. Abordări ştiinţifice privind apariţia statului

Statul reprezintă unul dintre subiectele fundamentale ale ştiinţei politice. Analiza acestuia din perspectiva funcţiilor, naturii, originilor şi relaţiei pe care trebuie să o aibă cu lumea socială a devenit subiect de reflecţie pentru gînditorii politicului încă de la primele manifestări ale acestui tip de analiză. Kautilya şi Aristotel, Platon şi sofiştii, Cicero sau istoricii lumii antice (Herodot, Tucidide) oferă primele forme de gîndire sistematică a naturii şi rolului statului în societate. Astăzi, în cadrul ştiinţei politice exită mai multe perspective ştiinţifice referitoare problematica statului. Vom începe cu abordarea de tip antropologic.

1. Perspectiva antropologică

Analizînd dinamica societăţilor arhaice, antropologia politică ne oferă două perspective diferite, dar complementare, asupra originilor statului.

Prima dintre acestea se referă la stat ca la o instituţie care monopolizează accesul la violenţă prin intermediul a două pături de specialişti: preoţii şi funcţionarii aparatelor represiv-administrative.

Cea de-a doua perspectivă este, mai degrabă, una structurală. Ea se referă la tipuri de situaţii diverse, în care s-au putut constitui, din nevoi sociale diferite, instituţii statale. Se vedem întâi perspectiva confiscării violenţei în explicarea apariţiei statului.

A. Statul şi confiscarea accesului colectiv la violenţa socială

Textele religioase chinezeşti accentuează asupra a două fenomene sociale aparte, în explicarea apariţiei statului pe această linie a monopolizării accesului la violenţă.

Când Rig Veda (Imn I, 105), ne spune că "legea sacrificiului este legea pe care preoţii sunt avizi s-o cunoască", avem deja în faţă imaginea unei auto-instituiri a unei clase (pături) de specialişti ai sacrului, ca intermediari între comunitate şi divinitate. (1) Societatea la care se referă textele sacre ale Chinei antice ne înfăţişează o societate deja organizată la nivelul specialiştilor în gestionarea violenţei sacrificeale. Spre deosebire de societăţile tribale, neorganizate în stat, şi în care violenţele sacrificeale asigurau unanimitatea participării membrilor comunităţii, în China veche prezenţa preoţilor “de carieră” dă seamă de un prim monopol stabilit în comunitate: monopolul pe sacrul de tip religios.

Pentru antichitatea asiatică, modelul exemplar de monopolizare a accesului la sacrul religios şi la violenţa socială îl constituie organizarea pe caste a Indiei. (2) Casta superioară este casta preoţilor, brahmanii, care au acces la ritualurile fondatoare şi la violenţa sacrificiului. Într-o perspectivă funcţională, casta imediat următoare este cea a războinicilor (ksatrya), care se ocupă de apărarea comunităţii. Urmează casta vaysia (meşteşugari, negustori, agricultori), al cărei rol este acela de a-i servi pe membrii castelor superioare. În sfârşit, casta paria ("cei impuri"), care se ocupă de activităţi considerate nedemne de către reprezentanţii tuturor celorlalte caste (tăbăcărie, curăţenia oraşelor, etc).

Monopolul asupra violenţei represive interne şi de apărare a comunităţii faţă de atacuri dinspre alte comunităţi aparţine castei războinicilor, dar atât Codul de legi al lui Manu (operă a unei societăţi prin excelenţă religioasă), cât şi Tratatul de ştiinţă politică al lui Kautylia (Arthasastra), pun problema unui rege cu o politică ce nu poate să atingă interesele brahmanilor, de al căror sfat trebuie să asculte (3). Sacrificiul şi ritualurile sacre trecuseră acum în rândul "bunurilor de consum social" (4), elemente ale unui complex acţional-simbolic cu rol de legitimare a puterii politice şi a Ordinii noi pe care aceasta o pretindea întemeiată în sacralitatea Cărţilor sfinte.

Pentru un astfel de aşezământ social cu o structură de organizare de tip piramidal bine definită, textele vechilor civilizaţii ne spun că sacrificiul îşi găseşte acum o funcţiune pentru o arie mult mai largă şi o populaţie mai numeroasă ce reprezintă Naţiunea. Cântecele, muzica, sacrificiile şi legea servesc unul şi acelaşi scop: să unească inimile, să stabilească şi să menţină Ordinea (Cartea riturilor, Ch'u Yu, II, 2).

Creşterea demografică, extinderea teritoriului, complexitatea problemelor de rezolvat de către şeful politic, vor fi factorii hotărîtori pentru apariţia unui principiu nou de structurare socială: Legea. Alăturând cele două informaţii, concluzia necesară nu poate fi alta decât aceea că ne aflăm în proximitatea statului tradiţional.

Obsesia socială a entropiei (distrugerii) de care este ameninţată orice societate îşi căuta o altă formulă de rezolvare. În societăţile tribale sacrificiul fondator şi simbolizarea ritualică a violenţei erau o supapă de evacuare a violenţei potenţiale dintre membrii comunităţii. Apariţia structurilor instituţionalizate de administrare şi monopolul asupra violenţei şi al accesului la sacru, vor duce către o altă formulă organizatorică. Puterea politică, pe care antropologia politică o socoteşte anterioară apariţiei statului, îşi găseşte acum forma de manifestare în instituţii organizate care se constituie ca structuri ale statului tradiţional.

Concluzie:

Trecerea de la comunitate arhaică la societatea cu stat poate fi privită în termenii unui proces de apariţie a două clase de specialişti în cadrul comunităţii: clasa preoţilor, care se ocupă cu intermedierea relaţiei dintre divinitate şI comunitate şI clasa funcţionarilor care se ocupă de probleme administrative şI de definirea unei ordini sociale pe care o pot apăra prin intermediul unui aparat represiv (armată, poliţie, cei care strâng impozitul anual pe recoltă, etc.)

B. Statul şi solidaritatea socială

Unanimitatea participării la violenţa socială este caracteristică societăţilor pe care Durkheim le-a caracterizat ca fiind posesoare de solidaritate mecanică (Diviziunea socială a muncii). Este cazul unei societăţi nediferenţiate, în care indivizii se definesc mai degrabă prin asemănări decât prin diferenţe faţă de semenii lor, cum este cazul societăţilor tribale, de exemplu (5). Ferdinand Tonnies, va crea pe acest tip de dualism conceptul Gemeinschaft, (organizări sociale în care relaţiile de rudenie şi legăturile informale joacă un rol esenţial, numărul de membri pentru aceste forme de organizare socială fiind, de regulă, redus) (6).

Folosind cadrul conceptual al tipologiei societale conturat prin Durkheim-Tonnies, dispariţia societăţilor care asimilează violenţa colectivă transformând-o în violenţă fondatoare se prezintă acum ca parte a procesului de trecere de la solidaritatea mecanică la solidaritatea organică, de la comunitate la societate. Acest tip din urmă de solidaritate se referă la relaţiile dintre membrii unei comunităţi largi, aşezată pe un teritoriu suficient de întins ca să fie blocate organizarea pe bază de relaţii de rudenie şi interacţiuni constante între indivizi care se cunosc între ei.

Dacă solidaritatea mecanică face trimiteri la organizări sociale de tip tribal, clanuri sau forme simple de asociere umană, solidaritatea organică se referă la ceea ce îndeobşte numim societate organizată, în care indivizii se definesc mai degrabă prin diferenţe, coeziunea socială şi mecanismele de funcţionare ale aşezământului social fiind rezultatul interacţiunilor între segmente sociale şi indivizi care au interese şi funcţiuni sociale proprii, diferite de ale altora, printr-o diviziune socială a muncii (aşezământul social numit Gesellschaft de Tonnies).

Noul tip de organizare socială este greu de conceput în afara statului, datorită nevoii de instanţă organizatoare, care să apere şi să protejeze reguli de convieţuire socială. Acest tip de comunitate cu o organizare complexă - societatea, dovedeşte o inaptitudine specială în integrarea violenţei colective şi folosirea ei ca mecanism structurant şi ordonator. Calitatea sacră a violenţei unanime dispare în cadrul unui întreg social organizat pe segmente sociale ordonate ierarhic, în funcţie de accesul lor la sacru şi la gestiunea violenţei. Noul principiu ordonator al societăţii nu mai este violenţa sacră şi fondatoare a riturilor şi sacrificiilor, ci violenţa fizică şi coerciţia exercitată prin intermediul unui întreg aparat specializat şi instituţionalizat - aparatul de stat.

Statul se prezintă ca răspuns al socialului la obsesia entropiei. Funcţiile vechi de securitate socială ale miturilor şi sacrificiilor animale sunt preluate acum de aparate specializate în cadrul unei ordini reprezentată de statul tradiţional. Din această perspectivă, statul apare ca răspuns la anumite nevoi sociale de organizare şi de securitate a comunităţii, în cadrul unui proces de raţionalizare a violenţei sociale.

În spatele acestui răspuns al lumii sociale stă, fără îndoială, obsesia entropiei, căruia omul anistoric al societăţilor arhaice i-a răspuns prin violenţa colectivă şi unanimă. Apariţia statului tradiţional este un prim pas în procesul de raţionalizare crescîndă a organizării societăţii. În această definire a termenului de raţionalizare politică, monopolul violenţei este în cadrul statului este echivalent cu instituţionalizarea unei inegalităţi în ceea ce priveşte accesul membrilor comunităţii la violenţa socială. Un şef local sau un grup de indiviz deţin autoritate coercitivă şi sancţionează devierile de la normele percepute ca cele mai eficiente pentru răspunsul efectiv la ameninţarea morţii colective.

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Statul - Formele Statului.docx
Alte informații:
Tipuri fișiere:
docx
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
20 pagini
Imagini extrase:
20 imagini
Nr cuvinte:
16 060 cuvinte
Nr caractere:
85 960 caractere
Marime:
68.45KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Curs
Domeniu:
Științe Politice
Predat:
la facultate
Materie:
Științe Politice
Sus!