Sisteme Electorale

II. 2. Evaluarea sistemelor electorale

Printre obiectivele determinante frecvent utilizate pentru evaluarea sistemelor electorale

putem enumera:

1. asigurarea unui parlament reprezentativ

2. accesibilitatea alegerilor

3. oportunităţile de reconciliere şi evitarea conflictelor

4. facilitarea unei guvernări stabile şi eficace

5. garantarea responsabilităţii guvernanţilor

6. încurajarea partidelor cu bază electorală largă ce valorifică clivaje încrucişate

7. promovarea opoziţiei parlamentare

8. reducerea costurilor şi asigurarea capacităţii administrative de a organiza alegeri libere şi

corecte

9. respectarea „standaredelor internaţionale” în materie

(pentru amănunte referitoare la această clasificare şi pentru descrierea avantajelor şi dezavantajelor

celor mai importante sisteme în uz, vezi: Reynolds Andrew, Ben Reilly, The International IDEA

Handbook of Electoral System Design, International Institute for Democracy and Electoral

Assistance, 2002 )

Desigur, evaluarea oricărei instituţii trebuie să fie realizată prin raportare la contextul politic

şi social în care este plasată aceasta, dar există o serie de trăsături tipice ale principalelor mari

familii de sisteme electorale şi ale sub-categoriilor pe care acestea le cuprind ce pot fi prezentate în

termenii daţi de comparaţia între avantajele şi dezavantajele utilizării lor. Avantajele şi

dezavantajele respective formează o descriere standard, invariabilă, a efectelor pe care le produc

sistemele respective, aşadar punctul de plecare al oricărei evaluări contextuale.

SISTEMELE MAJORITARE

Obiectivul sistemelor electorale majoritare este acela de a da câştig de cauză opiniilor politice

majoritare, în ambele sensuri ce definesc în mod concret majoritate (regula numărului celui mai

mare):

1. cel mai mare număr valabil exprimate, oricare ar fi acesta (ceea ce numim de obicei

majoritatea relativă sau pluralitate)

2. cel mai mare număr de voturi valabil exprimate ce depăşeşte 50% din total (majoritate

absolută sau majoritate propriu-zisă)1

1 Şi în acest caz terminologia este importantă. În limba engleză sunt desemnate ca sisteme majoritare doar cele care

1

În clasa sistemelor majoritare utilizate suficient de frecvent astăzi sunt cuprinse următoarele

categorii:

3. sistemul majoritar uninominal cu un singur tur („first past the post”, plurality system)

4. sistemul majoritar uninominal cu două tururi

5. sistemul majoritar uninominal alternativ

6. sistemul majoritar plurinominal cu un singur tur (block vote, alegătorii posedă atâtea voturi

câte mandate sunt alocate în cadrul circumscripţiei, iar candidaţii care obţin cel mai mare

număr de voturi obţin mandatele în ordine descrescătoare, indiferent de partidul din care fac

parte)

7. sistemul majoritar plurinominal cu un singur tur cu liste închise (party block vote, este

asemănător sistemului uninominal cu un tur cu deosebirea că sunt votate liste de partid şi nu

candidaţi luaţi în mod individual)

Sistemele majoritare nu formează o clasă omogenă din punctul de vedere al procedurilor de

care uzează, şi, contrar prejudecăţilor curente nu sunt incompatibile cu practica utilizării listelor

(după cum sistemele proporţionale nu sunt incompatibile cu procedurile ce dau alegătorilor

posibilitatea de a selecta indivizi şi nu doar liste). Totuşi, cele mai pronunţate efecte (cele ce ţin de

amplificarea victoriei primului clasat) sunt comune tuturor sistemelor majoritare, iar sistemul

majoritar uninominal cu un singur tur descrie majoritatea avantajelor şi dezavantajelor caracteristice

întregii categorii.

Principalele avantaje ale scrutinului majoritar uninominal cu un tur pot fi formulate în felul

următor:

· este un sistem foarte simplu, uşor de explicat şi de înţeles – dacă una dintre sursele

descreşterii participării electorale ale distorsionării preferinţelor alegătorilor este

imposibilitatea de a înţege funcţionarea sistemului electoral, sistemele majoritare cu

circuscripţii uninominale pot fi considerate cele mai utile;