Regimuri Politice

Previzualizare curs:

Extras din curs:

Regimuri politice

1. Conceptul de regim politic

În calitate de concept descritiv, regimul politic desemnează formele şi instituţiile puterii politice, dispunerea, distribuţia şi reglementarea lor 1) într-o societate dată şi un anumit timp istoric.

În majoritatea limbilor europene, termenul regim este originat în verbul latin regere - a conduce, a cârmui, a guverna, verb din care decurgea şi substantivul regnum - domnie, putere, conducere. Originea termenului, aria şi durata răspândirii lui reprezintă un exemplu al influenţei civilizaţiei politice a Romei antice aupra culturii europene în general.

În sens larg, conceptul regim politic include alături de aspectele referitoare la formele, instituţiile şi reglementările funcţionării puterii politice a unei societăţi date, şi practicile politice, modelele comportamentale decurgând sau susţinând un regim politic sau altul.

Există două grupuri de teorii care studiază regimurile politice: teoriile politologice şi teoriile juridice. Teoriile juridice, ale dreptului constituţional clasic reţin cu precădere organizarea formală a puterilor publice. În accepţiunea aceasta restrânsă, teoriile juridice prezintă distincţii între regimul parlamentar şi, spre exemplu, regimul prezidenţial. Într-o astfel de abordare, specifică teoriilor dreptului cosnstituţional, noţiunea regim politic desemnează exclusiv locul şi rolul unei instituţii politice în interiorul organizării puterii în statul respectiv. Astfel, prin regim parlamentar se înţelege acea organizare instituţională a puterilor publice în care parlamentul reprezintă cea mai importantă instituţie şi este constituţional investit cu cele mai importante prerogative; regimul prezidenţial desemnează acea organizare a puterii în care instituţia preşedenţiei are o importanţă şi un rol quasisimilar parlamentului.

Spre deosebire de teoriile juridice, politologia subliniază faptul că un regim politic este rezultanta unui raport de forţe între cei ce guvernează şi cei ce sunt guvernaţi. Astfel că, în notele definitorii ale conceptului de regim politic sunt incluse informaţii nu doar asupra organizării formale a puterilor publice ci asupra producerii acestei organizări de către societate, într-un timp şi loc istoric; regimurile politice nu pot fi înţelese făcându-se abstracţie de practicile politice, de comportamentele politice ale guvernanţilor (clasei politice) şi guvernaţilor, de cultura politică existentă şi ea într-un timp şi într-un loc. Acest centru de interes selectiv, specific ştiinţei politice, şi anume, acela de a gândi regimul politic ca expresie a unei societăţi face ca în conceptul politologic de regim politic să fie incluse şi aspecte economice, sociale şi ideologice.

1) vezi, Lucian Vesalon, Regim politic, in Gabriela Coltescu (coord.), Vocabular pentru societati plurale, Editura Polirom, 2005, pp. 203-205.

Prin urmare, conceptul politologic de regim politic depozitează şi organizează date (informaţii) referitoare la:

• structurile politice ale unei societăţi

• mecanismele deţinerii şi exercitării puterii politice

• drepturile şi libertăţile guvernanţilor

• comportamentele politice ale guvernanţilor

• valorile politice şi expresia ideologica a unui timp şi loc.

2. Tipologia regimurilor politice (Tipologii clasice)

Descrierea comparativă a formelor de guvernământ, a principiilor care le animă şi a modului prin care acestea îşi îndeplinesc funcţia de reglare a societăţii este una din cele mai vechi şi mai specifice preocupări ale ştiinţei politice. Dacă acceptăm că Platon este întemeietorul filosofiei politice şi Aristotel întemeietorul ştiinţei politice,2) atunci putem spune că însăşi fundamentarea celor două discipline s-a constituit în jurul propunerii unor tipologii ale regimurilor politice. În ambele cazuri vom găsi descrieri empirice ale regimurilor politice din acele timpuri - cetăţile vechii Elade în secolele V-VI, î.ch. - chiar dacă la Platon fundamentul empiric e implicit, iar la Aristotel explicit. Dar, în ambele cazuri, clasificarea regimurilor, tipologia acestora este legată de căutarea celui mai bun guvernământ.

Această căutare a celui mai bun guvernământ face ca, la început, conceptul de regim politic să fie unul de tip normativ, tratarea să nu poata fi despărţită de preocuparea evolutivă şi, deci, polemică. Din punctul de vedere al genezei ştiinţei politice, clasificarea lui Aristotel poate fi apreciată (mai mult decât a lui Platon) ca o încercare de depăşire a dihotomiilor polemice (între susţinătorii oligarhiei şi cei ai democraţiei), stagiritul manifestând mai explicit credinţa că studiul regimurilor politice nu trebuie să fie, nici în metoda sa şi nici în rezultatele sale, intrinsec polemic.

a) Tipologia lui Platon (428-347)

Sistemul de filosofie politică elaborat de Platon este prezent în trei dintre celebrele sale dialoguri: Republica, Legile, Omul politic*. Există o unitate de substanţă între filosofia lui Platon şi concepţia sa politică. În multe privinţe, filosofia sa politică poate fi considerată ca o latură aplicativă a teoriei sale filosofice. Dezbaterile raporturilor dintre filosofia platoniciană a ideilor şi filosofia sa politică continuă şi astăzi. Pe noi ne intresează, însă, clasificarea regimurilor politice şi impactul acestei prime clasificări din gândirea politică asupra istoriei gândirii politice în general.

Marea problemă pe care o pune Platon este aceea a raportului dintre ştiinţă şi

2) cf. Gravitz, J.Leca, Traité de Science Politigue. Lés regimes politiques contemporaines, vol. 2, Presses Univeritaires de France, pp. X-XI.

*) Titlurile în original sunt: Politeia (Republica), Nomoi (Legile), Politikos (Omul politic). Toate trei dialogurile, sunt traduse în limba română.

putere pe de o parte şi, dintre putere şi etică, pe de altă parte.

În Republica pot fi descoperite două temeiuri ale organizării statale3) :

- alcătuirea sufletului omenesc (criteriu psihologic).

- funcţiile societăţii decurgând din nevoile sociale generale (criteriu social).

Sufletul omenesc este alcătuit din trei componente funcţionale sau trei facultăţi: - partea raţională (raţiunea)

- partea pasională (pasiunea)

- partea apetentă (dorinţa)

Acestor facultăţi le corespund cele trei virtuţi cardinale: înţelepciunea corespunde raţiunii; curajul corespunde pasiunii; cumpătarea corespunde dorinţei. Din armonia ce se realizează (şi dacă se realizează) între înţelepciune, curaj şi cumpătare - iar armonia depinde de subordonarea cumpătării faţă de curaj şi a curajului faţa de înţelepciune - rezultă o a patra valoare: dreptatea, virtute cardinală a cetăţii. Scopul şi raţiunea de a fi a unei cetăţi este întronarea dreptăţii; după cum, calitatea prin excelenţă a unui conducător politic, virtutea care-l îndreptăţeşte ca om politic, este aceea de a fi drept.

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Regimuri Politice.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
8.5/10 (2 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
38 pagini
Imagini extrase:
38 imagini
Nr cuvinte:
14 208 cuvinte
Nr caractere:
80 584 caractere
Marime:
106.47KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Curs
Domeniu:
Științe Politice
Predat:
la facultate
Materie:
Științe Politice
Profesorului:
G. Coltescu
Sus!