Organisme și Organizații Internaționale

Previzualizare curs:

Extras din curs:

Secolul XX a marcat o adevărată explozie la nivelul organizaţiilor internaţionale. Desigur, în prim plan s-au situat cele cu caracter politic, consemnându-se trecerea de la sistemul alianţelor politico-militare la cel al unor organisme multi-statale ori supra-statale. Pe lângă acestea se vor remarca organizaţii cu caracter tehnic, ştiinţific ori de altă natură, menite să coordoneze eforturile omenirii spre progres.

Rostul acestor rânduri este doar acela de punere în temă; despre Organizaţia Naţiunilor Unite, de exemplu, vorbim în continuare, celelalte instituţii urmând a fi studiate in extenso la alte cursuri. Este motivul pentru care ne vom limita la scurte trimiteri ce au rolul doar de a sublinia efortul depus în vederea organizării lumii.

Mai ales după cele două războaie mondiale, statele învingătoare au încercat să creeze un sistem viabil şi un cadru propice de dezbatere şi soluţionare a marilor crize. Aici trebuie căutată originea Ligii Naţiunilor ori a Organizaţiei Naţiunilor Unite.

De asemenea, nu au lipsit eforturile pentru organizarea în plan regional. Din punctul nostru de vedere exemplul cel mai interesant este cel al Uniunii Europene. Unii politologi consideră deja că respectivul proiect poate fi considerat preludiul creării Statelor Unite Europene, ca o contrapartidă la Statele Unite ale Americii, ori la coloşii care sunt Uniunea Sovietică şi China.

În ultimele decenii un rol tot mai important îl joacă şi organismele non guvernamentale, multe dintre ele implicate în soluţionarea unor probleme globale. Avem aici în vedere mai ales organismele specializate pe probleme ale mediului, ecologiştii, sau de apărare a drepturilor omului. Este un semnal al faptului că şi societatea civilă tinde să depăşească sfera interesului naţional, implicându-se tot mai mult în chestiunile globale.

Prin urmare, se poate aprecia că organizaţiile şi organismele internaţionale reprezintă o necesitate a epocii contemporane, epocă în care provocările adresate omenirii capătă o nouă perspectivă faţă de acum câteva decenii.

Rolul jucat de dreptul internaţional, definit ca un set de norme ce guvernează relaţiile dintre state şi organizaţii internaţionale, pentru aplicarea căruia există instituţii ce urmăresc aplicarea legislaţiei internaţionale. Între acestea se remarcă Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Curtea Inter-Americană a Drepturilor Omului etc.

Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga

Rădăcinile Curţii Internaţionale de Justiţie sunt plasate la 1899. Atunci, cu prilejul primei conferinţe de pace de la Haga s-a hotărât înfiinţarea în acest oraş a unei Curţi Permanente de Arbitraj, al cărei sediu se va muta din 1913 în Palatul Păcii. Iniţial aceasta era compusă din experţi în drept internaţional, reprezentând statele implicate. În anul 1922, Curtea de Arbitraj s-a unit cu un organism al Societăţii Naţiunilor, Curtea Permanentă pentru Justiţie Internaţională. În conformitate cu Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite, din 1946, la Haga, funcţionează Curtea Internaţională de Justiţie.

Potrivit documentului citat, Curtea are două funcţii de bază:

- să decidă în disputele juridice dintre state;

- să emită opinii consultative în chestiunile legislative supuse atenţiei sale.

Este de precizat faptul că doar statele se pot prezenta ca părţi în faţa Curţii, celor 192 de membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite adăugându-li-se alte cinci organisme specializate ale acesteia, plus 16 instituţii internaţionale care au drept de opinie consultativ.

Curtea de la Haga are în componenţă 15 judecători aleşi de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite şi Consiliul de Securitate pentru mandate cu o durată de nouă ani, cu posibilitatea de a fi realeşi. La fiecare trei ani se înnoieşte structura Curţii cu o treime, cu precizarea că un stat nu poate avea doi judecători simultan. Cele 15 state reprezentate conform ultimelor modificări din 6 februarie 2009 sunt japonia, Slovacia, China, Sierra Leone, Iordania, Statele Unite, Germania, Franţa, Noua Zeelandă, Mexic, Maroc, Rusia, Brazilia, Somalia şi Marea Britanie.

Odată deveniţi membri ai Curţii, judecătorii sunt complet independenţi şi nu mai au nici o legătură cu ţara de origine. Deciziile sunt luate cu majoritate de voturi, în caz de paritate decisiv fiind votul preşedintelui. Între 1946 şi 2009, Curtea a emis 100 de decizii, printre care se numără şi cel dintre România şi Ucraina generat de decizia de construire a canalului Bîstroe de către administraţia de la Kiev.

Preşedintele Curţii cu începere de la 6 februarie 2009, pentru un mandat de trei ani, este japonezul Hisashi Owada. Născut la 18 septembrie 1932, este absolvent al Universităţii din Tokyo, promoţia 1955. A intrat în diplomaţie îndeplinind importante sarcini în cadrul Ministerului de Externe al Japoniei, iar între 1994 şi 1998 a fost reprezentantul permanent al ţării sale la Organizaţia Naţiunilor Unite. Este un reputat specialist în drept internaţional şi relaţii internaţionale.

Vicepreşedintele Curţii, pentru mandatul 2009 – 2012, este slovacul Peter Tomka. Născut la Banska Bystrica, în fosta Cehoslovacie, la 1 iunie 1956, este absolvent la Universităţii din Praga (1981), la care a trecut şi doctoratul în drept doi ani mai târziu. La rândul său, a fost reprezentantul permanent al Slovaciei la Organizaţia Naţiunilor Unite între 1999 şi 2003.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Această instituţie este o creaţie a Consiliului Europei. La 4 noiembrie 1950, acesta vota Convenţia pentru Protejarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, care a intrat în vigoare în septembrie 1953. Drept urmare, în 1954 este înfiinţată Curtea a cărei formă actuală de organizare datează din 1 noiembrie 1998.

În componenţa sa intră 46 de judecători reprezentând statele contractante, aleşi prin votul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei pentru mandate de şase ani, cu dreptul de realegere. Se impune precizarea că vârsta limită este cea de 70 de ani, precum şi faptul că după investire judecătorii nu mai reprezinţă statele care i-au nominalizat.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului este formată din cinci secţii, alcătuite din comisii compuse din câte trei judecători. Conducerea executivă este asigurată de un preşedinte, Jean-Paul Costa din Franţa, doi vicepreşedinţi, Christos Rozakis (Grecia) şi Nicolas Bratza (Marea Britanie), şi trei preşedinţi de secţie, respectiv slovenul Bostjan Zupancic, danezul Peer Lorenyen şi belgianca Françoise Tulkens.

Preşedintele Costa s-a născut l 3 noiembrie 1941, la Tunis, şi este absovent al Institutului de Studii Politice din Paris, promoţia 1961, având şi un master la Facultatea de drept din Paris, obţinut în 1962. este cadru universitar şi a fost ales la CEDO ca reprezentant al Franţei la 1 noiembrie 1998. A fost preşedinte de secţie, apoi vicepreşedinte al Curţii, mandatul său depreşdinte debutând la 19 ianuarie 2007.

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Organisme si Organizatii Internationale.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
44 pagini
Imagini extrase:
44 imagini
Nr cuvinte:
18 265 cuvinte
Nr caractere:
98 934 caractere
Marime:
66.82KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Curs
Domeniu:
Științe Politice
Predat:
la facultate
Materie:
Științe Politice
Sus!