Istoria Relațiilor Internaționale în Epoca Contemporană

INTRODUCERE

Cursul dat de lecţii reprezintă o încercare de analiză istorico-teoretică a relaţiilor internaţionale din perioada contemporană, a apariţiei, evoluţiei şi funcţionării diferitelor sisteme de relaţii internaţionale de după primul război mondial pînă în anii 90. Prima parte, ce cuprinde anii 1917/1918 - 1939, este consacrată analizei sistemului de relaţii internaţionale Versailles-Washington, de la apariţie pînă la demontarea lui completă, în acelaşi timp au fost examinate cauzele politice ale celui de-al doilea război mondial.

Lucrarea este scrisă pe o vastă bază documentară şi istoriografică, fiind folosite toate izvoarele de limbă rusă şi română pe această problematică, care s-au aflat la dispoziţia autorului. Examinînd evenimentele, noi ne-am bazat în primul rînd pe documentele epocii respective date publicităţii şi pe memoriile, cuvîntările şi alte lucrări ale politicienilor şi diplomaţilor, care au luat nemijlocit parte la viaţa politică internaţională. Printre aceştea sînt englezii D. Lloyd George, W. Churchill, H. Nicolson, americanul House, francezii A. Tardieu, E. Herriot, Ch. de Gaulle, sovieticii V.I. Lenin, I.V. Stalin, Liubimov N.N., N. Ărlih, I.M. Maischii, V.M. Berejcov ş.a. Deasemenea, examinînd şi analizînd evenimentele, am studiat lucrările ştiinţifice ale savanţilor sovietici, ruşi, englezi, germani, italieni, nordamericani, niponi, cehoslovaci, români.

Noi nu ne-am pus drept scop examinarea şi oglindirea tuturor evenimentelor ce s-au produs în cadrul relaţiilor internaţionale, ci numai a celor, după părerea noastră, mai importante, în care au fost direct antrenate marile puteri. Însă aceste evenimente au fost hotărîtoare în evoluţia situaţiei internaţionale.

Drept bază metodologică a cursului dat de lecţii a servit concepţia materialistă a istoriei, iar principiul cel mai important în procesul de studiu l-a constituit cel materialist-dialectic. Totodată în concluziile sale autorul s-a străduit în măsura posibilităţilor şi subiectivismului propriu să respecte principiul obiectivismului istoric, al istorismului şi să se bazeze pe valorile general-umane. În acest context el şi-a permis să-şi exprime deschis simpatiile faţă de forţele iubitoare de pace şi să-i acuze pe acei, ce tindeau să declanşeze un nou război mondial şi pe susţinătorii acestora.

Examinînd politica externă a marilor puteri, autorul face aceasta nu de pe poziţiile moralizării deşarte, ci din punctul de vedere al practicismului, realismului politic şi intereselor naţionale ale popoarelor lumii şi în primul rînd ale naţiunilor mari. El ajunge la concluzia, că o politică realistă, ce ţine cont de interesele naţionale adevărate ale popoarelor, de necesitatea păstrării păcii în lume, suveranităţii şi independenţei statale ale tuturor ţărilor, a colaborării internaţionale şi este o politică morală şi cinstită. Şi invers, încercările de a destabiliza pacea, de a realiza scopurile sale egoiste din contul altor state, sînt nu numai amorale, dar şi ireale, şi, respectiv, antinaţionale. Astfel de încercări duc la războaie şi la unirea tuturor forţelor sănătoase ale planetei contra agresorilor. Aceste tentative sînt îndreptate nu numai contra altor popoare, dar şi contra intereselor vitale ale popoarelor statelor perturbatoare.

Lucrarea dată este prima de felul acesta în limba română. În limba rusă au fost publicate mai multe lucrări cu caracter general ce ţin de istoria relaţiilor internaţionale. Însă ele sînt în mare măsură învechite conceptual (ultima ediţie e din anul 1986) şi totodată autorii lor n-au avut posibilitatea să ia cunoştinţă de multe documente şi lucrări ştiinţifice ale cercetătorilor occidentali care au văzut lumina tiparului în spaţiul postsovietic la sf. anilor 80 - anii 90. Totodată, lucrarea în cauză se deosebeşte de altele prin faptul, că ea nu se limitează la examinarea şi analiza evenimentelor şi faptelor ce au avut loc, dar încearcă să examineze şi variantele de alternativă ale acestor evenimente, să modeleze unele situaţii. Aceasta poate servi în calitate de exemplu-model pentru analiza evenimentelor din zilele noastre şi pentru modelarea celor mai probabile variante ale situaţiei internaţionale din viitorul apropiat şi relativ mai îndepărtat.

Publicaţia respectivă constituie concomitent o lucrare de cercetare şi un manual pentru studenţii specialităţilor "relaţii internaţionale", "istorie" ş.a., pentru profesorii de istorie din instituţiile medii şi pentru toţi, ce se interesează de problemele relaţiilor internaţionale. Autorul nu pretinde la adevărul absolut, ci doar îşi expune viziunea sa proprie asupra evenimentelor, admiţînd că ea poate fi în unele cazuri prea subiectivă. Plus la aceasta, înţelegînd că ştiinţa istorică şi politică e în permanentă dezvoltare, lucrarea dată va necesita peste un anumit timp o completare şi posibil chiar o revizuire parţială.

Autorul exprimă recunoştinţă colegilor săi Adauge M., Beniuc V., Groza A., Ilaşciuc D., Josan T., Sprînceană M., pentru ajutor de ordin metodic şi metodologic în scrierea acestei lucrări. Deasemenea el este recunoscător unui grup de studenţi ai facultăţii Ştiinţe Politice ai USM (Titica D., Cărbune R., Serebreanschi A., Baranova N., Vaisman A. şi alţii) pentru contribuţie la apariţia lucrării.

LECŢIA 1. TOTALURILE PRIMULUI RĂZBOI MONDIAL

1. REVOLUŢIA DIN OCTOMBRIE ŞI IEŞIREA RUSIEI DIN RĂZBOI.

La 7 noiembrie (25 octombrie) 1917 la Petrograd a biruit răscoala armată şi puterea de stat în Rusia au acaparat-o bolşevicii. Aceasta a pus începutul unei ere principial noi în istoria universală şi a constituit începutul scindării lumii în două sisteme.

Decretul despre pace. Sarcina principală a noii puteri în domeniul politicii externe era «încetarea războiului imperialist», încheierea unei păci generale democratice fără anexe şi contribuţii. La 8 noiembrie (26 octombrie) 1917 Congresul al II al Sovietelor a adoptat Decretul leninist despre pace – document de program al diplomaţiei sovietice.1 În el pentru prima dată au fost expuse bazele politicii coexistenţei paşnice a statelor cu orînduire socială diferită. Puterea nou-născută propunea tuturor popoarelor şi guvernelor naţiunilor beligerante încheierea imediată a păcii democratice – fără anexe şi contribuţii. Se proclama refuzul deplin de la orice forme de agresiune, principiul autodeterminării naţiunilor, acuzarea colonialismului, cererea egalităţii popoarelor mari şi mici.

De pe tribuna Congresului II al sovietelor s-a menţionat că guvernul sovietic nu consideră propunerile sale drept ultimative. El e de acord să discute orice alte condiţii ale păcii şi insistă asupra prezentării lor imediate, asupra clarităţii lor absolute şi excluderii diplomaţiei secrete în timpul examinării lor. În Decretul despre pace se propunea de încheiat armistiţiul minimum pe trei luni, pentru a da posibilitate tuturor ţărilor să se pregătească de tratativele de pace.

Făcînd apel de a se dezice de orice anexe, Decretul leninist despre pace deloc nu propunea de stabilirea unei înţelegeri despre respectarea status-quo-ului internaţional. Dimpotrivă, însăşi definiţia «anexei», ce se conţinea în el, îi atribuia un caracter exact şi absolut principiului autodeterminării popoarelor: «Dacă careva naţiune se reţine în hotarele statului dat prin violenţă, dacă ei.... nu i se oferă dreptul prin votare liberă, cu evacuarea absolută a trupelor naţiunii alipitoare sau în genere mai puternice, să hotărască fără cea mai mică constrîngere problema privind formele existenţei statale ale acestei naţiuni, atunci alipirea ei constituie o anexă, adică cotropire şi violenţă». Decretul prescria, că principiul autodeterminării trebuie să fie egal atribuit «independent... de aceea, în Europa sau în ţări îndepărtate de peste ocean această naţiune trăieşte».2