Geopolitică

Partea I: ASPECTE INTRODUCTIVE

1. CONTEXTUL ACTUAL AL PREOCUPĂRILOR GEOPOLITICE

Schimbările intervenite în structura sistemelor politice mondiale în anii 1989-1991 au afectat profund ordinea politico-teritorială stabilită după cel de al doilea război mondial. Aceste schimbări au avut drept urmare, între altele, descătuşarea libertăţii de gândire şi de comunicare într-o serie de domenii care, pentru anumite perioade (şi în anumite ţări), fuseseră interzise, declarate reacţionare sau marginalizate.

În ţările socialiste, într-o astfel de situaţie se găseau mai toate ştiinţele care se ocupă de studiul omului şi al societăţii, ca filozofia (confiscată în scopul propagandei comuniste), sociologia, psihologia, politologia ş.a. Situaţia era asemănătoare şi în ştiinţele fundamentale (matematica, fizica…).

Cea mai nedreptăţită a fost însă cercetarea relaţiilor de putere în profil teritorial, obiect de studiu al geografiei politice şi al geopoliticii. Dacă unele preocupări de geografie politică au putut avea o anumită continuitate, geopolitica a fost practic interzisă imediat după al doilea război mondial. Aceasta s-a întâmplat atât în ţările socialiste (unde a fost considerată o doctrină tipic imperialistă), cât şi în Occident.

Tezele geopolitice, dezvoltate în perioada interbelică în jurul generalului-geograf Karl HAUSHOFER şi al revistei germane „Zeitscrift fur Geopolitik”, avuseseră un caracter atât de naţionalist şi de rasist, făcuseră atât de multe compromisuri justificând expansionismul Germaniei naziste, încât intelectualitatea occidentală (îndeosebi cea europeană) s-a simţit obligată să abandoneze orice preocupare geopolitică.

Revenirea la utilizarea publică a termenului de geopolitică s-a făcut treptat, în anii 70, îndeosebi sub influenţa unui om politic deosebit de abil, secretarul de stat al SUA din acea perioadă (1973-1977), Henry KISSINGER. De ce tocmai acum se revine la termenul de geopolitică? Pentru că anii 70 au fost deosebit de bogaţi în evenimente politice cu implicaţii globale. Influenţa blocului socialist ajunsese la apogeu, iar rivalitatea dintre cele două mari puteri, SUA şi URSS, se întindea la scara întregii lumi. Mai mult, se fac resimţiţi o serie de factori geopolitici noi, ale căror efecte încep să scape de sub controlul simplu şi rigid al jocului binar. Iată câteva astfel de evenimente, cu implicaţii globale în ceea ce priveşte echilibrul de forţe şi configurarea sferelor de influenţă ale celor două superputeri:

- consecinţă a eşecului politic şi militar american în Vietnam (prestigiul SUA este profund afectat), în 1975 are loc Revoluţia etiopiană, urmată de un masiv sprijin militar sovietic (în 1978);

- Mozambicul şi Angola îşi câştigă independenţa, în anul 1975, fiind susţinute de armatele cubaneză şi sovietică, împotriva sud-africanilor, vechi aliaţi ai SUA;

- tot acum (1970) debutează conflictul chino-vietnamez în Cambodgia, care se va prelungi până în 1982, marcând o fisură importantă în unitatea sistemului comunist;

- în 1979, revoluţia islamică iraniană alungă SUA din zona Golfului Arabo-Persan, parte a lumii în care aceştia nu vor putea reveni decât în august 1990, ca urmare a ocupării Kuweitului de către Irak şi a intervenţiei trupelor americane (ianuarie-februarie 1991);

- în 1979 are loc succesul mişcării sandiniste (de orientare marxistă) în Nicaragua, care scoate acest stat de sub influenţa nord-americană şi îl plasează în orbita sovieto-cubaneză;

- tot în 1979 are loc intervenţia trupelor sovietice în Afghanistan, unde se vor desfăşura operaţiuni militare până în 1989;

Pe fondul acesta de instabilitate şi tensiune în creştere, în 1975 are loc Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa, de la Helsinki, eveniment de importanţă capitală pentru viitorul organizării politico-teritoriale a Europei şi a lumii. Acordul Final cu care se încheie această reuniune pune bazele viitoarelor transformări democratice care vor culmina, 15 ani mai târziu, cu destrămarea sistemului comunist şi reconfigurarea politico-teritorială ulterioară a lumii.

Toate aceste evenimente se desfăşoară pe fondul crizei energetice, apoi economice, generată de primul şoc petrolier (1973), urmat de la doilea şoc petrolier (1978), şi mai grav decât primul, care afectează profund echilibrul de forţe la nivel global. Problematica accesului la resurse devine vitală, iar conceptele geopolitice şi modelele geostrategice sunt readuse în actualitate. În cercurile politice se foloseşte tot mai insistent termenul de geopolitică, în legătură cu petrolul din Orientul Mijlociu, şi cel de geostrategie, când este vorba de controlul Strâmtorii Ormuz. Altfel spus, sunt redescoperite acum raporturile de conexiune dintre diverse regiuni ale globului, într-o lume percepută ca fiind tot mai interdependentă. De altfel, în volumul de „Memorii”, editat în 1979, Henry KISSINGER afirma „Mă străduiam să leg evenimentele între ele, să creez ori să favorizez în anumite ţări sitaţii în măsură să influenţeze cursul evenimentelor din alte părţi ale lumii”, ceea ce reflectă o profundă înţelegere a tipului de gândire geopolitică şi o abilă stăpânire a mecanismelor de acţiune geopolitică.

Terenul comun al discursului geopolitic se rezuma atunci la descrierea antagonismului dintre cele două mari puteri, manifestat însă prin actori interpuşi, situaţi în principal în lumea a treia.

Reluarea discursului geopolitic occidental, îndeosebi american, a avut darul să-i îngrijoreze pe politicienii şi geografii sovietici. Subliniem însă că, succesele internaţionale din anii 70 ale blocului socialist nu au fost nici ele rupte de preocupările de geostrategie şi de geopolitică, preocupări neexprimate însă public. Dar tocmai aceste succese au fost cele care au grăbit prăbuşirea, la sfârşitul anilor 80, a sistemului mondial socialist. Geografi ca V. A KOLOSSOV sau politicieni ca O. VITKOVSKI, denunţau, în 1980, în lucrarea „Geografie politică şi geopolitică”, natura expansionistă a conceptelor geopolitice americane şi pledau pentru dezvoltarea în URSS şi în lume a geografiei politice.

Odată cu „glasnosti”-ul şi „perestroika” introduse de Mihail GORBACIOV după 1985, termenul de geopolitică nu va mai fi tabu nici al Moscova. Consecinţă aşteptată a reformelor sovietice, unele conflicte locale în care era implicată Moscova (Afganistan, Africa Australă etc.) încep să îşi găsească rezolvarea. În replică însă, ritmul schimbărilor din Europa Centrală şi de Est, spaţiu major al marii cotituri declanşată în 1989, nu fusese cu siguranţă imaginat de strategii de la Kremlin şi nici chiar de cei de la Washington.