Formarea Uniunii Europene

Tema : FORMAREA UNIUNII EUROPENE. CADRUL INSTITUŢIONAL AL UE.

1. Noţiuni introductive

2. Construcţia UE

3. Instituţiile UE

4. Premise şi criterii de aderare la UE

5. Simbolurile UE

1.Termenul de „integrare” provine de la cuvîntul latin –integro- a integra, respectiv integrasio, ceea ce înseamnă a pune la un loc, a reuni mai multe părţi într-un tot unitar sau a constitui un întreg, a restabili, a întregi.

Integrarea economică presupune eliminarea barierelor economice dintre două sau mai multe state, bariere

care, la rîndul lor, pot fi definite ca reprezentînd orice tip de obstacole care împiedică sau distorsionează

mobilitatea factorilor de producţie.

Frontieră economică - orice demarcaţie peste care mobilitatea efectivă sau potenţială a bunurilor, serviciilor şi factorilor de producţie, a fluxurilor de comunicaţie este relativ scăzută.

Integrare economică internaţională (europeană) este un proces istoric condiţionat de dorinţa şi necesitatea a 2 sau mai multe ţări de a se uni şi a forma un spaţiu unic economic, o piaţă unică, mai eficientă şi mai productivă.

Uniunea Europeană (UE) este o familie de ţări europene democratice, care s-au angajat să colaboreze pentru pace şi prosperitate. Nu este un Stat care are menirea de a înlocui statele existente. Statele Membre au pus bazele unor instituţii comune cărora le-au delegat parţial autoritatea astfel încît hotărîrile privind aspectele specifice de interes comun să poată fi luate în mod democratic la nivel european. Această alocare de autoritate mai este denumită şi “integrare europeană”.

*2*

UE este o comunitate statală economică, politică, de securitate şi de apărare formată la ora actuală din 27 state membre care îşi realizează interesele comune prin intermediul unor politici, programe şi proiecte comunitare. Pentru a înţelege mai bine o serie de aspecte care au contribuit la construcţia UE, formînd una din cele mai mari puteri comerciale a lumii, vom menţiona principalele etape ale procesului de construcţie europeană.

Pe arena internaţională după al doilea război mondial apăreau doi mari actori – URSS şi SUA, iar Europa de Vest, descalificată pentru competiţia de supremaţie în lume, începe a se manifesta prin crearea unor organizaţii de cooperare, care au şi stat la baza creării comunităţilor europene.

Dar, un rol suprem în construcţia europeană îl are contribuţia lui Jean Monnet şi Robert Schuman.

În mod real, pentru dezvoltarea potenţialului militar, cele mai strategice resurse sunt resursele energetice. Jean Monnet fiind şef al Organizaţiei Naţionale a Planificării în Franţa, propune crearea unui organism supranaţional care ar administra producţia de cărbune şi oţel a Franţei şi Germaniei. Astfel la 9 mai 1950, Robert Schuman, Ministrul Afacerilor Externe francez a lansat declaraţia inspirată de Jean Monnet prin care Franţa propune crearea unei Comunităţi Europene a Cărbunelui şi Oţelului (CECO). Această declaraţie, denumită ulterior şi Declaraţia Schuman devine „piatra fundamentală a construcţiei europene”. Declaraţia prevedea patru principii care vor sta şi la baza formării UE:

- asigurarea păcii politice şi a reconstrucţiei economice;

- acţiuni comune ale Franţei şi Germaniei. Reconcilierea istorică;

- asigurarea cooperării între naţiunile europene;

- convergenţa intereselor popoarelor europene;

Iniţiativa franceză a fost susţinută de Germania, şi pe urmă şi de Italia, Belgia Olanda şi Luxemburg. Astfel, la 18 aprilie 1951 a fost semnat Tratatul constituind Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului cu termenul tratatului de 50 de ani. La 25 martie 1957, cei „şase” semnează la Roma Tratatul privind Comunitatea Economică Europeană (CEE) şi Tratatul privind Comunitatea europeană a energiei atomice (EURATOM) intrate în vigoare la 1 ianuarie 1958. În aceeaşi zi cu semnarea tratatelor de la Roma, a fost semnată şi Convenţia cu privire la unele instituţii comune în domeniul controlului politic şi în cel jurisdicţional, după mai multe modificări, conform Tratatului de la Bruxelles (8 aprilie 1965), numit si tratatul de fuziune, are loc unificarea instituţiilor executive şi legislative, înfiinţînd un singur Consiliu şi o Comisie Unică pentru a obţine o singură administraţie, un singur buget şi un singur statut al personalului. Totodată cele trei comunităţi CECO, CEE, EURATOM, fuzionează, formînd Comunitatea Europeană. La 1-2 decembrie 1969 are loc întîlnirea la nivel înalt la Haga unde cei „şase” iau în discuţie aprofundarea integrării şi extinderea Comunităţilor. Astfel, la 1 ianuarie 1973 are loc prima extindere a Comunităţilor. În istoria UE, de la crearea primei comunităţi (CECO) şi pînă în prezent s-au produs 6 valuri de extindere:

1.Danemarca, Irlanda şi Regatul Unit al Marii Britanii- 1973

2. Grecia- 1981

3. Spania şi Portugalia- 1986

4. Austria, Finlanda şi Suedia- 1995

5. Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Slovenia, Cipru, Malta- 2004

6. România, Bulgaria -2007.