Economie Politică

Previzualizare curs:

Extras din curs:

1. ACTIVITATEA ECONOMICĂ. MOBILURI,

RESURSE ŞI REZULTATE.

1.1. Activitatea economică

Cea mai importantă preocupare pentru orice societate trebuie să fie, şi este, supravieţuirea prin convieţuire. Aceasta ar presupune, înainte de toate, satisfacerea trebuinţelor de aer, apă, hrană, adăpost şi căldură. Dacă la nivel zoologic asigurarea subzistenţei se face prin mijloace fireşti, în limitele înzestrării naturale a fiecărei specii - deci are un caracter instinctiv - la nivel antropologic, stadiul menţionat este depăşit prin confecţionarea de unelte, în general de bunuri de producţie, şi desfăşurarea cu ajutorul acestora a unor acţiuni care poartă în ansamblul lor numele de activitate, muncă sau producţie, fiind prin definiţie un act conştient.

Economia reprezintă tocmai ansamblul activităţilor desfăşurate de o comunitate umană în vederea producerii şi consumării bunurilor necesare satisfacerii trebuinţelor.

Realizarea acestui scop presupune, în primul rând, o acţiunea conştientă asupra mediului înconjurător, dar şi activităţi cum sunt repartiţia şi schimbul. Totodată, “economia” nu poate fi concepută în afara umanului, a societăţii. Într-un anume sens, istoria se face prin, şi este, activitatea oamenilor care îşi urmăresc propriile scopuri. Însăşi ordinea apariţiei şi dezvoltării sectoarelor şi ramurilor economiei - agricultură, industrie, servicii - ca forme specifice de activitate, se corelează cu gradul de satisfacere şi evoluţia diferitelor categorii de nevoi umane.

În sensul larg al termenului, activitatea este înţeleasă ca totalitatea manifestărilor în plan concret sau mental, prin care omul acţionând asupra mediului şi asupra lui însuşi îşi asigură automenţinerea, îşi realizează trebuinţele, ideile, aspiraţiile, planurile sau altfel spus îşi făuresc propria existenţă.

Activitatea presupune organizarea ierarhică stabilă de motive, scopuri şi mijloace. Motivaţia arată ceea ce declanşează, direcţionează şi întreţine activitatea; scopurile arată ceea ce urmează să se obţină sau - mai exact - ceea ce se speră a se obţine în urma activităţii, ca rezultat direct sau indirect al acesteia; iar mijloacele desemnează ansamblul de procedee, operaţii şi instrumente prin care se asigură atingerea scopului propus.

Oamenii acţionează într-o mare diversitate de domenii şi forme ce se constituie în conceptul de activitate umană. Practic, în orice societate există sub forme rudimentare, nediferenţiate, precum şi sub forme mai avansate, mai perfect conturate şi diferenţiate, numeroase activităţi: tehnice, economice, politice, administrative, de conducere, magico-religioase, artistice, filosofice, ştiinţifice, morale, educaţionale ş.a.m.d. Acestea nu reprezintă decât forme concrete de manifestare, genuri de activitate umană.

Activitatea economică ca latură fundamentală a activităţii practice reprezintă procesul complex prin care oamenii, folosind diverse mijloace materiale exterioare (resurse, bunuri) şi în conformitate cu principiul minimului de efort, transformă natura obţinând bunurile necesare traiului, satisfacerii trebuinţelor şi dorinţelor.

Principiul minimului de efort presupune compararea scopului propus a fi atins cu resursele şi mijloacele limitate ce ne stau la dispoziţie şi, după caz, reevaluarea scopului în funcţie de condiţiile concrete, precum şi alegerea modalităţilor şi mijloacelor optime de acţiune, adică a acelora care asigură fie maximum de rezultate cu un anumit volum de resurse disponibile, fie obţinerea unui anumit rezultat cu minimum de resurse consumate.

Activitatea economică se caracterizează prin următoarele trăsături specifice:

a) are finalitate economică, adică urmăreşte atingerea unor scopuri conştient propuse (satisfacerea unor trebuinţe economice prin anumite modalităţi specifice), ceea ce presupune şi că înainte de a trece la acţiune omul elaborează un plan mental, imaginează şi prevede modul de desfăşurare şi anticipează rezultatele activităţii.

b) este permanent confruntată cu raportul resurse-trebuinţe - resursele au un caracter limitat (natural, economic, tehnologic etc.), iar pe seama lor trebuie satisfăcute trebuinţe tot mai numeroase, diversificate şi complexe.

c) se caracterizează prin raţionalitate, fiecare agent economic trebuie să urmărească obţinerea unui maxim de efect cu un minim de efort (datorită în principal limitării resurselor).

d) repetabilitatea, presupune reluarea continuă a proceselor de producţie propriu-zisă, repartiţie, schimb şi consum (datorită caracterului permanent a trebuinţelor).

Activitatea se structurează din unităţi funcţionale numite acţiuni, acestea la rîndul lor se compun din unităţi funcţionale numite operaţii, iar operaţiile se compun din acte şi mişcări. Activitatea se caracterizează aşa după cum s-a văzut prin anumite trăsături specifice cum ar fi: în ansamblul său este întotdeuna conştienţă, îşi are motivaţia sa proprie nemijlocită, urmăreşte scopuri proprii bine definite şi se realizează prin efectuarea unei întregi game de acţiuni. Acţiunile nu au totdeauna caracter voluntar, nu au o motivaţie proprie nemijlocită şi nu au un scop independent, ele fiind subordonate şi integrate activităţilor. Operaţiile nu au nici ele un scop propriu, fiind considerate ca mijloace de rezolvare a scopului nemijlocit al acţiunii.

1.2. Motivaţia activităţii economice

Motivaţia este centrul vital al activităţii economice. Cunoaşterea proceselor economice, a mecanismelor lor de mişcare şi dezvoltare, precum şi a cauzelor care pun în mişcare energia oamenilor, presupune cercetarea motivaţiei. Psihologia contemporană consideră că în cadrul manifestărilor de conduită a omului în diferite domenii, inclusiv în cel economic, motivaţia apare - alături de alţi factori interni cum ar fi: afecte, atitudini, particularităţi individuale, trăsături de caracter, etc. - ca principalul factor stimulator intern ce determină un anumit comportament pe linia susţinerii unor acţiuni. Rolul motivaţiei în economie este legat de activizarea agenţilor economici şi direcţionarea activităţii lor. Motivaţia este definită ca totalitatea mobilurilor interne ale conduitei, înnăscute sau dobîndite, conştientizate sau neconştientizate, simple trebuinţe fiziologice sau idealuri abstracte. Motivaţia se grefează pe trebuinţe (economice, în cazul nostru), izvorăşte din trebuinţe, acestea fiind substratul cauzal al celor mai diferite activităţi şi comportamente umane.

Dar ce trebuie să înţelegem prin trebuinţe- În general se ştie că orice fiinţă pentru a trăi şi dezvolta are nevoie să obţină şi să consume anumite elemente. Atâta timp cît nevoia nu este satisfăcută produce la om o anumită stare de nelinişte, care îl determină să caute. Din momentul în care obiectul (bunul) apt a satisface nevoia este găsit, trebuinţa devine dorinţă. La rîndul ei dorinţa duce la depunerea unui efort pentru procurarea obiectului dorit şi, astfel, omul trece la acţiune. Deşi termenul de trebuinţe economice se numără printre cele mai folosite noţiuni, totuşi el continuă să fie interpretat în moduri diferite. Astfel, după unii, trebuinţele reprezintă lipsa unui lucru dorit. După alţii, ele nu sunt altceva decît forma imaginară a cerinţelor omului. Potrivit altor păreri, trebuinţele reprezintă cerinţe obiectiv necesare ale vieţii oamenilor, ale existenţei şi dezvoltării lor.

Majoritatea definiţiilor fixează anumite trăsături caracteristice şi anume:

a) caracterul obiectiv - fac parte din viaţa omului, satisfacerea lor are caracter obligatoriu şi se constituie ca punct de plecare, motivaţia şi - în acelaşi timp - finalitatea de ordin general a oricărei activităţi economice.

b) caracterul social - purtătorii trebuinţelor economice sunt întotdeauna oamenii, ca subiecţi şi agenţi economici (dublu aspect: consumatori şi producători).

c) caracterul nelimitat - în principal din punct de vedere al diversităţii, datorită tocmai multiplelor manifestări de viaţă ale oamenilor.

d) caracterul istoriceşte determinat - trebuinţele îmbracă forme concrete, proprii diferitelor trepte de dezvoltare a societăţii (unele erau trebuinţele într-o anumită perioadă de timp trecută şi altele sunt ele astăzi).

e) izvoarele principale ale satisfacerii trebuinţelor au fost natura şi munca.

Studiul trebuinţelor economice ne dezvăluie pe lîngă aceste trăsături şi o serie de legităţi ale formării şi evoluţiei lor. Potrivit unor opinii sistemului trebuinţelor îi este proprie o singură legitate şi anume legea creşterii şi diversificării trebuinţelor. După alţii avem de a face cu mai multe legităţi. Între acestea se înscrie înainte de toate:

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Economie Politica.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
67 pagini
Imagini extrase:
67 imagini
Nr cuvinte:
40 131 cuvinte
Nr caractere:
209 182 caractere
Marime:
369.96KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Curs
Domeniu:
Științe Politice
Predat:
la facultate
Materie:
Științe Politice
Profesorului:
Paul Cocioc
Sus!