1.1 Introducere
Motivele pentru care economiştii studiază (sau predau) istoria gândirii
economice (IGE) sunt multiple. Ele s-au diversificat o dată cu schimbarea viziunii
economice şi a scopurilor imediate ale studentului (sau expozantului), precum şi cu
progresul acestui subiect, ca disciplină. De exemplu, în secolul al XIX-lea,
studenţii merituoşi la economia politică „s-au săturat” să citească despre lucrările
vechilor maeşti şi câţiva dintre aceştia au început să publice comentarii asupra a
ceea ce au citit. J.R. McCulloch, primul istoric englez al economiei politice, a scris
numeroase articole (de exemplu, pentru ziarul Scotsman şi pentru Encyclopedia
Britannica*) pe această temă, înainte de a-şi publica lucrarea sa „Historical Sketch
of the Rise of the Science of Political Economy” (Schiţă istorică asupra creşterii
ştiinţei economiei politice – 1826), iar în 1845 a produs prima bibliografie adnotată
asupra ştiinţei economice (McCulloch).
Ca unul dintre economiştii de marcă ai timpului său, McCulloch a scris cu
autoritatea şi din perspectiva ortodoxiei curentului ricardian. Următorul autor, care
a scris despre istoria economiei politice, pentru Encyclopedia Britannica, a fost un
personaj cu totul diferit: J.K.Jurgam, reprezentant al lumii academice irlandeze, o
persoană cu vaste arii de interes ştiinţific, dar de mai mică originalitate. El şi-a
câştigat reputaţia de autoritate în domeniul ştiinţei economice printr-o adresă de
rezonanţă trimisă la întâlnirile din 1878 a Secţiunii F a Asociaţiei Britanice pentru
Dezvoltarea Ştiinţei, în care s-a referit la „poziţia prezentă şi de perspectivă a
economiei politice”. El anunţa naşterea unei „noi ştiinţe economice”. A sa „Istorie
a economiei politice” (trimisă prima dată Enciclopediei în 1878) nu prea era o
istorie a gândirii economice, ci, mai degrabă, un manifest pentru critici istoriciste
asupra economiei politice clasice engleze.
Un asemenea atac viguros la adresa ortodoxiei economice, aflată deja sub
focuri puternice din mai multe direcţii, a dus la creşterea interesului pentru un
subiect pe care majoritatea studenţilor la economie îl considerau destul de arid.
Când lucrarea sa a fost republicată sub formă de carte – întâi în Statele Unite la
îndemnul lui Taussig, un distins profesor de la Universitatea Harward, şi apoi în
Anglia, în 1888 – ea a devenit în scurtă vreme cel mai de succes tratat de „Istoria
* O ediţie a acesteia din 1929 se poate consulta la cabinetul „Virgil Madgeanu”, din Academia de
Studii Economice.
gândirii economice” din secolul al XIX-lea1. Odată ce universităţile cu şcoli
marcante de economie politică le cereau studenţilor să aibă un minim de cunoştinţe
privind scrierile pe care profesorii vremii le invocau drept suport al propriilor
prelegeri, personalizarea disciplinei care lua avânt la sfârşitul secolului al XIX-lea
şi începutul secolului XX a generat o cerere crescândă de cărţi despre gândirea
economică din trecut.
Majoritatea erau persiflatoare sau scrieri care prezentau vechile teorii drept
o „monumentală colecţie de erori” care se afla în contrast evident cu starea
avansată a disciplinei moderne2. Puţine lucrări şi texte au contribuit la ţinerea în
viaţă a subiectelor pentru studenţii interesaţi. P. A. Samuelson, de exemplu, în
adresa sa prezidenţială din 1961 către Asociaţia Americană de Economie a citat:
„Istoria economiei politice a lui Gide şi Rist, şi mica broşură a lui Alexander Gray,
prietenul studentului ocupat” ca fiind cele două tente pe care studenţii se puteau
baza în anii 1930.
Într-adevăr, în afară de Gide şi Rist (1909), Gray (1931) şi „Istoria gândirii
economice” a lui Roll (1938), nici un tratat general de marcă nu a fost publicat în
acest domeniu până la monumentala „Istorie a analizei economice” a lui
Schumpeter (1954).
Adevărul este că dezvoltarea puternicei teorii economice (care a început să
prindă contur la sfârşitul anilor ‘20 şi începutul anilor ‘30), precum şi caracterul
tehnic crescând al aptitudinilor necesare unui economist de profesie a făcut din ce
în ce mai dificil ca o direcţie în istoria gândirii economice să fie privită ca o parte
fundamentală a pregătirii sale. Ca subiect de cercetare, el trebuia dezvoltat
antinomic: în adâncime şi în lărgime (extinzând aria de cuprindere) şi mai puţin
cantitativ.
Deşi majoritatea studenţilor l-ar putea aprecia ca irelevent, au fost totuşi
gânditori de marcă care s-au inspirat din acest subiect. În secolul al XX-lea, ca şi în
secolul trecut, teoreticieni inovativi, conştienţi de deficienţele ortodoxiei
economice în vigoare, s-au întors la scrierile vechilor maeştri în căutarea unor
viziuni neexploatate sau uitate. În mod natural ei au tins să-i interpreteze pe clasici
în termeni moderni şi, făcând aceasta, au generat dezbateri stimulative printre
specialişti asupra temelor discutate. Odată ce teoreticieni de prestigiu, moderni,
acordau noi roluri istoriei gândirii economice, ei au ajutat la emfatizarea acesteia
pentru studenţii ambiţioşi din cercetare, care căutau un subiect incitant şi viabil
pentru dizertaţii.
Exemple
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
