Antropologie Politică

Previzualizare curs:

Extras din curs:

Introducere

În 1959, într-un articol David Easton susţinea că antropologia politică nu există pentru că cei care o practică nu au reuşit să distingă sistemul politic de celelalte subsisteme ale societăţii. Judecata aceasta a fost în general acceptată. Numai după 10 ani de la enunţarea acestei opinii s-au găsit antropologi (Bailey A. P. Cohen şi Southall)care să o critice şi să-l acuze pe Easton că a deformat complet natura antropologiei politice şi că a transformat o virtute într-un viciu. În societăţile care au reprezentat de regulă obiectul de studiu al antropologiei politice, politica nu poate fi izolată analitic de înrudire, de religie, de grupurile de vârstă, de societăţile secrete ş.a.m.d., pentru că acestea sunt tocmai instituţii care exprimă putere şi autoritate. În multe societăţi, guvernele nu există pur şi simplu. Această recunoaştere şi specificare modului în care idiomul politicii se exprimă prin intermediul unor instituţii în aparenţă nepolitice, pot reprezenta contribuţiile de prim rang ale antropologiei la studiul politicii. Recent, antropologii au arătat că organizaţiile şi relaţiile informale pot juca un rol mai important decât instituţii formale chiar şi în ţări cu guvernare modernă cum sunt S.U.A sau Israelul.

Cu toate acestea, antropologia politică nu reuşeşte să dobândească o definiţie mai precisă. Lipsită de unitate ideologică, ea reprezintă mai curând termenul pe care se confruntă teorii atât de diferite ca marxismul, structuralismul, materialismul cultural, neo-evoluţionismul, feminismul revizionist, antropologia simbolică etc. Nu există o unitate de metodă: toate metodele sunt permise, de la analizele statistice interculturale la studiile istorice.

Mulţi autori consideră că a face antropologie politică înseamnă, de fapt, că antropologii scriu despre teme politice. Rezultatul este că antropologia politică este un amestec de studii care pot fi cu greu adunate sub o rubrică comună.

Nu există nici o unitate de preocupare. La începuturi, principala problemă era aceea de a clasifica sistemele politice. Primii antropologi au elaborat vocabularul de bază al disciplinei şi metodele de analiză. Apoi, această preocupare a fost contestată, locul ei fiind luat de studierea structurii şi a funcţiilor sistemelor politice din societăţile preindustriale. Şi această definiţie a fost ulterior repudiată, din cauza caracterului ei static şi ideal. În anii 70, interesul multor antropologi s-a întors către analiza acţiunii şi a proceselor decizionale. Apoi a venit timpul teoriei modernizării, care a fost, la rândul ei, contestată de adepţii teoriei dependenţei. Abordarea teoriei sistemului mondial şi preocuparea faţă de procesul de globalizare reprezintă teme contemporane care au atras atenţia antropologilor. O altă temă importantă este aceea a modurilor în care subculturile sunt asimilate în mod nonviolent de către societăţile statale şi cum reuşesc să manipuleze puterea în propriul lor scop. O altă orientare actuală este cea feminismului revizionist, care pune sub semnul întrebării supoziţiile fundamentale referitoare la putere şi oferă noi date şi interpretări.

Dincolo de toate aceste diferenţe, există totuşi câteva lucruri comune tuturor cercetărilor de antropologie politică:

1. După cum afirmă E. E. Evans-Pritchard în introducerea la African Political Systems (1940), antropologia politică îşi are originea într-o stare de frustrare provocată de faptul că „nu am găsit în teoriile filosofiei politice nimic care să ne ajute să înţelegem societăţile pe care le-am studiat”. Cu alte cuvinte, ştiinţa politică se dovedeşte de puţin folos în analiza şi explicare funcţionării sistemelor politice ale comunităţilor preindustriale. Unitatea principală a antropologiei politice este dată, de aceea, de câmpul ei de analiză. Cercetătorii lucrează într-o interacţiune intensă cu indivizii în viaţa lor cotidiană, căutând să descopere, după cuvintele lui Ralph Nicholas (1966: 49), „ordinea din haosul unei mulţimi care desfăşoară acţiuni diferite cu semnificaţii diferite”. Antropologia este inductivă, în sensul că pleacă, în teoretizare, de la această experienţă.

2. O altă trăsură comună studiilor de antropologie politică este caracterul intercultural al analizelor. Generalizările antropologilor, fiind făcute plecând de la analize particulare ale unor comunităţi, pot cădea în capcana aceea ce Ted Lewellen numeşte „Bongoism”, adică se poate reproşa unei explicaţii că „în cazul tribului Bongo, această explicaţie nu se aplică”. Cu alte cuvinte, antropologul trebuie să-şi confrunte generalizările cu alte cazuri similare de societăţi.

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Antropologie Politica.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
60 pagini
Imagini extrase:
60 imagini
Nr cuvinte:
22 908 cuvinte
Nr caractere:
119 518 caractere
Marime:
75.27KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Curs
Domeniu:
Științe Politice
Predat:
la facultate
Materie:
Științe Politice
Sus!