Tehnologia Materialelor

CAPITOLUL 1

NOTIUNI INTRODUCTIVE

1.1.Tehnologia - definitii

Definitia 1. Tehnologie = stiinta care se ocupa cu studiul, elaborarea si determinarea proceselor, metodelor si procedeelor de prelucrare a materialelor.

Ca stiinta “tehnologia” s-a dezvoltat pe baza si în strânsa legatura cu alte stiinte si discipline: matematica, fizica, chimia, electrotehnica, mecanica, metalurgia, studiul materialelor, etc.

In functie de materialul care se prelucreaza, se deosebesc diverse tehnologii cum ar fi:

- tehnologia elaborarii metalelor;

- tehnologia constructiilor de masini;

- tehnologia produselor alimentare, etc.

Definitia 2 . Tehnologie = ansamblu de procese, metode, procedee, reguli, operatii, faze care se desfasoara în scopul obtinerii (fabricarii) unui anumit produs (piesã, organ de masina, subansamblu, etc.).

Tehnologia fabricarii produselor impune în mod obligatoriu executarea operatiilor într-o succesiune bine determinata si prestabilita. Prin aceasta, pâna la transformarea în produse finite, materiile prime, materialele si semifabricatele trec printr-o serie de schimbari ale formei si dimensiunilor, ale compozitiei chimice si proprietatilor fizico-mecanice, ale aspectului exterior, al pozitiilor reciproce , ale structurii.

Definitia 3. Tehnologia se refera la aplicarea practica a cunoasterii prin intermediul tehnicilor utilizate în activitatile productive (ca ansamblu de instrumente, metode si norme).

Tehnologia este o stiinta care studiaza transformarile la care este supusa substanta în procesele tehnologice de lucru si le aplica în vederea obtinerii produselor.

Tehnologia este o stiinta tehnica aplicativa, deoarece urmareste un scop practic nemijlocit.

Tehnologia utilizeaza legile fizicii, chimiei, ale altor stiinte si legi proprii.

Tehnologia are trei dimensiuni:

1- materiala = care se refera la ansamblul uneltelor, instalatiilor, masinilor, sculelor si dispozitivelor utilizate în activitatea productiva;

2- normativa = care cuprinde normele de utilizare a dimensiuii materiale si retelele de organizare asociate unei tehnologii;

3- sociala = reprezentata de suma de abilitati si comportamente individuale si colective, ca si de normele sociale generate de utilizarea unei anumite tehnologii;

Din punct de vedere al fenomenelor stiintifice care stau la baza principiului fizic al metodei tehnologice, tehnologiile se împart în doua mari categorii:

1. tehnologii clasice ( conventionale );

2. tehnologii neconventionale;

Tehnologii neconventionale sau electrotehnologiile s-au dezvoltat rapid în ultimele doua decenii ca urmare a unor cerinte ale industriei si tehnicii. Dezvoltarea si raspândirea lor se datoreaza si aparitiei unor noi materiale foarte greu sau imposibil de prelucrat folosind tehnologiile clasice. De asemeni exploatarea spatiului cosmic si cursa înarmarilor au constituit factorii motori ai aparitiei si raspândirii tehnologiilor neconventionale.

Marea majoritate a procedeelor si metodelor de prelucrare neconventionala au la baza, transformarea energiei electrice într-o altã forma: energie calorica, luminoasa, mecanica. Aceasta noua forma de energie este utilizata apoi pentru prelucrarea materialelor.

Procedeele tehnologice clasice nu pot fi înlocuite prin cele neconventionale. Dimpotriva, electrotehnologiile sunt o completare a tehnologiilor clasice, care ramân cu ponderea cea mai mare în constructia de masini.

Asimilarea de catre industrie de noi metode de prelucrare este legata direct de pretul de cost, productivitatea si timpul de amortizare al investitiei.

Prin automatizare, robotizare si computerizare o tehnologie clasica nu poate trece în sfera neconventionalului, deoarece principiile fizice care stau la baza metodei tehnologice respective ramân aceleasi.

Toate aceste considerente, împreuna cu cele economice care joaca un rol decisiv, fac ca importanta si dimensiunile tehnologiilor clasice sa ramâna nestirbite. De aici derivã si spatiul considerabil pe care-l vom aloca studiului tehnologiilor clasice ( de exemplu Japonia avea în 1980 10% masini pentru prelucrari neconventionale).

Bunurile materiale obtinute sau create în urma unor procedee de munca se numesc produse.

Obtinerea sau crearea produselor este rezultatul desfasurarii unui proces de productie.

Proces de productie = proces tehnico-economic complex care cuprinde întreaga activitate desfasurata pentru realizarea produselor.

Dupa obiectul asupra caruia se exercita, procesele de productie pot cuprinde :

1. Procese de baza, care realizeaza fabricarea sau repararea produselor prin tehnologii de lucru si tehnologii de control;

2. Procese de pregatire, (proiectare, organizare);

3. Procese anexe, completare a celor de baza;

4. Livrare si comercializare

- Activitate de conducere - luarea deciziilor

- Proces de pregatire

- Proces de baza

- procese de productie

- fabricatie

- reparatie

- procese de control

- Procese anexe

- Livrare

Structura

Proces de productie

Procesele de productie se pot clasifica în :

- procese de extractie;

- procese tehnologice de fabricatie;

Pornind de la materiile prime, prin procesele tehnologice de fabricatie se pot realiza:

-materiale de fabricatie (produse neprelucrate în piese);

- materiale semifabricate (materiale folosite pentru fabricarea unor piese);

- piese (produsul finit rezultat din procesul tehnologic)

- ansamblu (totalitatea pieselor montate care alcatuiesc un sistem tehnic);

Produsul finit rezultat în urma derularii unui proces tehnologic poate juca rolul de semifabricat în desfasurarea altui proces tehnologic.

Procesele tehnologice de fabricatie au urmatoarele tinte :

1. - modificarea proprietatilor fizico-mecanice ale materialelor;

2. - modificarea formei, dimensiunilor, pozitiei reciproce si calitatii suprafetelor;

3. – modificara structurii ;

Procesul tehnologic de fabricatie cuprinde: