Gândirea și aptitudinile manageriale

OBIECTIVE

Cursul îşi propune să realizeze:

- Cunoaşterea de către studenţi a semnificaţiei gândirii şi aptitudinilor

manageriale, printr-o schimbare a viziunii şi mentalităţii asupra societăţii comerciale,

prin integrarea acesteia în contextul economic, social şi uman din care face parte;

- Iniţierea studenţilor în problematica ridicată de managementul societăţii

comerciale, de procesul de producţie şi procesul de muncă şi formarea la aceştia a unei

concepţii sintetice asupra funcţiilor economice şi sociale ale firmei, prin înţelegerea

relaţiilor dintre sectoare, secţii şi servicii.

- Însuşirea de către studenţi a specificităţii activităţii managerului şi ale

implicaţiei acesteia asupra procesului de formare şi dezvoltare a gândirii şi aptitudinilor

managerului.

1. GÂNDIREA MANAGERIALĂ

Gândirea este un concept cu care managerul operează în permanenţă. Ea apare ca un

proces de reflectare activă în mintea managerului a realităţilor întreprinderii şi a mediului

acesteia. În acelaşi timp, trebuie avut în vedere şi produsul respectivului proces, de niveluri şi

calităţi diferite, care depinde de gradul şi calitatea prelucrării în laboratorul intelectual a

materiei prime receptate de către manager din mediul economic trecut şi prezent al unităţii

economice, cu ajutorul informaţiei. Nivelul produsului procesului gândirii depinde de

calitatea managerului, de aria şi conţinutul informaţiei, de capacitatea de percepere şi

pricepere a managerului de a supune unor prelucrări speciale întregul arsenal informatic de

care dispune.

1.1. CARACTERIZAREA GENERALĂ A GÂNDIRII

MANAGERULUI

1.1.1. Gândirea managerului şi rolul ei în etapa de tranziţie la economia de

piaţă

În activitatea managerială, gândirea se află pe primul plan, în dauna rutinei, care este

cel mai periculos „adversar”.

Gândirea trebuie să fie sprijinită pe cunoştinţe solide, multidisciplinare: pregătirea

profesională de bază, economică, financiară, comercială, cunoştinţe de ştiinţa conducerii,

cunoştinţe de management în domeniile conduse.

Un bun manager este cel care posedă o gândire creatoare, capabilă să iasă din tipare şi

să rezolve probleme nou apărute, sprijinindu-se pe o preocupare continuă de acumulare de noi

cunoştinţe, ca bază pentru noi decizii.

Este necesară o gândire rapidă, logică, analitică, dar şi sintetică, capabilă să evalueze rapid

riscul şi să ia decizia la timpul potrivit. Gândirea în sine, înţeleasă şi tratată ca o calitate

general – umană, în cazul managerului, trebuie să fie mai flexibilă, să ţină seama de un număr

foarte mare de parametri, cu influenţe pozitive şi negative, să evalueze rapid ansamblul şi să

găsească soluţia (decizia) cea mai justă.

Punând întreprinderea în slujba economiei de piaţă sub raportul tehnico-economic şi, în

acelaşi timp, rezolvând problemele individuale ale salariaţilor sub raportul intereselor umane,

managerul iniţiază şi practică o adevărată filosofie a întreprinderii. Aceste condiţii şi trăsături

componente influenţează şi determină în final filozofia şi logica gândirii managerului,

principiile managementului întreprinderii. Gândirea managerială se formează într-o măsură

însemnată sub influenţa fenomenelor manageriale pe care acesta este chemat să le cunoască şi

să le influenţeze.

1.1.2. Definiţia şi trăsăturile caracteristice ale gândirii managerului

Gândirea, în general, este procesul cognitiv cel mai înalt, constând din reflectarea

generalizată şi nemijlocită a obiectelor şi fenomenelor şi a relaţiilor dintre ele. Gândirea

managerială reprezintă o cunoaştere a realităţii manageriale bazată pe utilizarea cunoştinţelor

dobândite anterior. De fapt, în aceasta constă trăsătura caracteristică esenţială a procesului

gândirii manageriale.

Procesul economic şi social al oricărei întreprinderi pune în faţa managerului sarcini ce

nu pot fi rezolvate pe calea perceperii nemijlocite a fenomenelor manageriale sau pe calea

reproducerii a ceea ce a fost perceput anterior. Rezolvarea multor probleme manageriale are

loc în numeroase situaţii pe cale indirectă şi se bazează pe concluziile desprinse din

cunoştinţele anterioare. Căutarea unui astfel de răspuns, pe care managerul nu-l poate obţine

direct prin percepţie sau pe calea deducţiilor furnizate de cunoştinţele sale este o activitate de

gândire. Rezultă deci că gândirea managerială este întotdeauna legată de rezolvarea unei

probleme manageriale prin mijlocirea cunoştinţelor dobândite şi pe baza cărora managerul

poate ajunge la anumite concluzii.

La baza gândirii stau senzaţiile (proces psihic de semnalizare-reflectare prin

intermediul unui singur analizator, a proprietăţilor simple şi separate ale obiectelor şi

fenomenelor în forma unor imagini directe, elementare), percepţiile (proces psihic complexsenzorial

şi cu conţinut obiectual realizând reflectarea directă şi unitară a ansamblului

însuşirilor şi structurii obiectelor şi fenomenelor, în forma imaginilor primare) şi

reprezentările (reflectarea sub formă de imagine intuitivă a unui obiect sau fenomen care în

momentul respectiv nu este perceput, dar care a acţionat în trecut asupra analizatorilor, sau

astfel spus o imagine reprodusă, care se bazează pe experienţa perceptivă trecută. Toate

acestea apar în procesul activităţii practice a managerului, ca efect al acţiunii fenomenelor

manageriale asupra analizatorilor. Subliniem semnificaţia lor deosebită deoarece fără ele

gândirea ar fi lipsită de orice conţinut şi practic nu ar fi posibilă.

În procesul de gândire managerul pleacă de Ia cunoaşterea particularului. Prin

generalizare, el descoperă generalul în fenomenele individuale ale realităţii manageriale.

Activitatea de gândire este indisolubil Iegată de practica managerială Practica

reprezintă domeniul de aplicare a rezultatelor activităţii de gândire şi tot ea aduce corective în

activitatea de gândire. La rândul său, practica managerială nu este posibilă în afara gândirii

managerului. Ea este necesară atât în planificarea activităţii manageriale, cât şi în executarea

acesteia. Acţionând, managerul dă un sens acţiunilor sale, îşi propune ce trebuie făcut, ce

modificări să introducă în activitatea sa, cum să înlăture anumite dificultăţi etc.

1.2. OPERAŢIILE ŞI NOŢIUNILE MANAGERIALE

Analiza operaţiilor gândirii managerului şi a procesului de formare a noţiunilor

manageriale reprezintă o problemă centrală. Cunoaşterea procesului în sine şi a

componentelor sale principale ne furnizează numeroase şi semnificative informaţii necesare

managementului întreprinderii. Operaţia şi noţiunea managerială ne apar, de regulă, ca un

mod de lucru neuropsihic, ca o dispoziţie instrumentală, ca o acţiune interiorizată sau ca o

transformare senzorio-motorie ori mintală.

1.2.1. Operaţiile gândirii manageriale

1.2.1.1. Comparaţia

De regulă, comparaţia este definită ca operaţie mintală cu ajutorul căreia managerul

stabileşte asemănările şi deosebirile dintre fenomenele şi procesele manageriale.

Comparând fenomenele şi procesele manageriale, managerul poate observa aproape

întotdeauna că în anumite privinţe ele se aseamănă, iar in alte privinţe ele se deosebesc.

Recunoaşterea asemănărilor şi deosebirilor depinde de însuşirile fenomenelor şi proceselor

manageriale care ne apar fiind esenţiale în momentul respectiv.

În anumite cazuri, comparaţia se realizează nemijlocit, pe calea confruntării însuşirilor

componentelor manageriale pe care Ie comparăm. Astfel, comparăm membrii unei echipe

manageriale după gradul de asumare a responsabilităţilor sau după poziţia fiecăruia în cadrul

echipei manageriale şi procedăm la o percepere simultană. In alte cazuri, comparaţia se face

pe cale indirectă, mijlocită, pe calea deducţiei (formă fundamentală de raţionament în care

gândirea se mişcă efectiv şi exclusiv în planul conceptelor, concluzia decurgând cu necesitate

din premise). De pildă, managerul general constată că procesul de formare a echipei‚

manageriale este finalizat şi că se poate trece la cel de adaptare, deoarece dispune deja de

elementele concrete pentru elaborarea normelor de randament şi a programului de adaptare. În

aceste cazuri se face uz de un anumit indiciu indirect, cu care se confruntă factorii care fac

obiectul comparaţiei. Succesul comparaţiei depinde de justeţea şi exactitatea indiciului ales de

către manager.

Condiţia necesară a unei comparaţii reuşite constă în confruntarea fenomenelor şi

proceselor manageriale dintr-un punct de vedere unic. Comparând, managerul desprinde

întotdeauna un anumit indiciu şi stabileşte apoi cum se prezintă acest indiciu în fiecare

fenomen sau proces managerial