Documente Administrative Contemporane

Previzualizare curs:

Extras din curs:

Statul reprezintă principala instituţie politică a societăţii, care exercită puterea suverană, asigurând organizarea şi conducerea societăţii prin prerogativa pe care o are de a elabora şi aplica dreptul, a cărui respectare o poate garanta prin forţa sa de constrângere. Puterea de stat este o componentă esenţială a conţinutului statului care poate fi definită ca o formă istoriceşte determinată şi variabilă de autoritate. Puterea de stat este un atribut caracteristic statului, care se deosebeşte de celelalte categorii sau forme de autoritate prin trăsături caracteristice: are caracter politic, are sferă de aplicabilitate, dispune de structuri specializate care o realizează şi este suverană.

Principalele funcţii ale statului sunt:

- funcţia legislativă care se caracterizează prin aceea că stabileşte reguli de conduită socială obligatorii care pot fi duse la îndeplinire prin forţa de constrângere. Statul poate transforma în lege orice principiu de conduită umană necesar pentru dezvoltarea economică şi socială, menţinerea ordinii publice şi asigurarea ordinii sociale.

- funcţia executivă şi administrativă are ca obiect organizarea aplicării şi aplicarea în practică a legilor, asigurarea funcţionării serviciilor publice instituite în acest scop, precum şi elaborarea de acte normative date în baza legilor.

- funcţia jurisdicţională are ca obiect principal soluţionarea conflictelor juridice care se pot naşte în societate şi asigurarea legilor, prin punerea în aplicare a unor proceduri speciale menite să garanteze o deplină obiectivitate.

- funcţia externă care desemnează activităţile desfăşurate de stat pentru dezvoltarea relaţiilor cu alte state pe baza principiilor dreptului internaţional.

Pentru realizarea funcţiilor sale, statul îşi organizează un sistem de instituţii (organe). Ne vom referi în cursul nostru la funcţia administrativă a statului reflectată de instituţiile administrative locale şi la principalele acte create de acesta.

Termenul de administraţie provine din limba latină “administer” desemnând agent, ajutător, servitor, sau într-un alt sens, instrument. Verbul administro înseamnă a da o mână de ajutor, a conduce sau a dirija. Dicţionarul limbii române reţine pentru verbul a administra explicaţia: a conduce, a cârmui, iar pentru administraţie – totalitatea autorităţilor administrative existente într-un stat, secţie sau serviciu, care se ocupă de problemele administrative ale unei instituţii sau agent economic. În limbajul curent, cuvântul administraţie poate semnifica numeroase şi diverse realităţi el fiind utilizat cu mai multe sensuri. Astfel prin administraţie se poate înţelege:

- conţinutul principal al activităţii puterii executive a statului;

- sistemul de autorităţi publice care înfăptuiesc puterea executivă;

- conducerea unui agent economic sau instituţii social-culturale;

- un compartiment, din unităţile direct productive sau instituţii social-culturale, care nu desfăşoară nemijlocit o activitate direct productivă.

Termenul de administraţie este comod şi se aplică ansamblului aparatului administrativ, dar într-o administraţie există de fapt mai multe administraţii. Acestea prezintă de la una la alta diferenţe, nu au aceleaşi trăsături, aceleeaşi procedeee în cadrul aceleiaşi ţări. Cu toate acestea administraţiile aceleiaşi ţări sunt animate de spirit identic, au anumite caractere comune, optând pentru aceleaşi reguli generale, astfel că principalele sisteme administrative constituie, fiecare în parte un tot. Instituţiile administrative, sistemul administrativ al unei naţiuni nu formează un ansamblu izolat, o instituţie închisă, independentă de mediul în care există. Din această cauză, în fiecare ţară şi în fiecare moment al istoriei, regimul administrativ este rezultatul unei serii de cauze, în cea mai mare parte exterioare lui. El reflectă regimul politic, economic, social al poporului în care el se aplică, din epoca în care se palsează şi este marcat de voinţe, răspunde la aspiraţii şi nevoi. Regimul administrativ al unui popor exercită influenţe asupra vieţii politice, economice şi sociale a poporului respectiv.

Organizarea administrativ-teritorială a unui stat constituie o problemă inportantă. Viaţa a demonstrat că progresul general al societăţii este indispensabil legat de organizarea judicioasă a teritoriului şi a administraţiei locale. Sub aspectul competenţei teritoriale, organele administraţiei unui stat se impart în două mari categorii:

- organe centrale care au competenţă teritorială generală, în sensul că îşi pot realize atribuţiile la scară naţională, pe întreg teritoriul ţării, de exemplu domnul, regele, guvernul, ministerele, alte organe de specialitate;

- organe locale, cu competenţă teritorială limitată, care îşi desfăşoară activitatea numai în anumite unităţi administrativ-teritoriale, de pildă judeţele, consiliile judeţene, consiliile municipale, orăţeneşti sau comunale.

Subordonsrea autorităţilor locale faţă de organele centrale este asigurată prin puterea ierarhică care se exercită atât asupra agenţilor administrative din teritoriu (care depend de puterea centrală în privinţa numirii lor, carierei lor şi revocării lor), cât şi în privinţa actelor (superiorul ierarhic poate da instrucţiuni subordonaţilor săi şi în condiţiile fixate de norma juridică, poate modifica sau anula deciziile lor.

Sistemul administratiei publice in regimul constitutional romanesc actual, sistemul autoritatilor administratiei publice se compune din:

I. Administraţia la nivel central:

1. cei doi sefi ai executivului: Presedintele Romaniei si Guvernul;

2. ministerele si alte organe centrale de specialitate subordonate Guvernului sau ministerelor;

3. autoritati centrale administrative autonome (inclusiv regiile autonome şi companiile naţionale);

4. institutii centrale subordonate ministerelor sau autorităţilor administrativ-autonome.

II. Administraţia la nivel judeţean

Organe de natura statala la nivelul judetului:

1. prefectul, care este reprezentantul Guvernului in teritoriu;

2. Comisia judeţeana consultativă;

3. servicii deconcentrate subordonate ministerelor sau celorlalte organe de specialitate.

III. Organe de natură autonomă la nivelul judetului:

1. Consiliul judeţean.

ORGANIZAREA TERITORIAL-ADMINISTRATIVĂ A SPAŢIULUI ROMÂNESC ÎN EVUL MEDIU

TRANSILVANIA

În perioada Voievodatului Transilvania era organizată din punct de vedere teritorial-administrativ în:

- districte româneşti conduse de cnezi, voievozi, juzi şi de adunările nobililor şi cnezilor, care erau dispuse în Ţările româneşti: Maramureş, Zarand, Făgăraş, Rodna, Hunedoara, Banat;

- comitate ungureşti conduse de comiţi, vicecomiţi şi adunările nobiliare;

- scaune secuieşti (7 la număr) aveau o organizare de tip militar în frunte cu un căpitan şi un jude de scaun cu artibuţii militare, judiciare şi administrative.

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Documente Administrative Contemporane.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
36 pagini
Imagini extrase:
36 imagini
Nr cuvinte:
12 210 cuvinte
Nr caractere:
68 490 caractere
Marime:
49.41KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Curs
Domeniu:
Știința Administrației
Predat:
la facultate
Materie:
Știința Administrației
Profesorului:
B.MARIELA
Sus!