Deontologia funcționarului public

1. Aspecte generale privind deontologia functiei publice

Termenul „deontologie” provine din grecescul „deontor” care inseamna ceea ce se cuvine si „logos” care inseamna stiinta.

Deontologia poate fi desemnata ca fiind ansamblul normelor etico-juridice care contureaza un comportament profesional sau privat.

Pornind de la definitia generala data deontologiei, putem sa particularizam deontologia functionarului public si sa o definim ca fiind ansamblul normelor ce guverneaza comportamentul profesional si privat al functionarului public, ca titular al functiei publice.

In situatia in care functionarul public a incalcat normele privind deontologia functiei publice, respectiv, si-a incalcat obligatiile profesionale deduse din raportul de functie publica precum si normele de comportament in interiorul si in afara institutiei publice, intervine raspunderea disciplinara a acestuia. Prin astfel de abateri disciplinare, functionarul public isi lezeaza demnitatea si prestigiul, statutul sau socio-profesional si moral.

Reglementarea comportamentului profesional al functionarului public se face atat prin dispozitii constitutionale cu valoare de principiu, cat si prin acte juridice emise de organul legislativ, alte categorii de acte normative, dar si cu ajutorul normelor cutumiare, in special in domeniul diplomatiei sau al jurisprudentei.

DEFINIREA CONCEPTELOR UTILIZATE

Funcţia publică - este un complex de atribuţii specifice, prestabilite legal, cu care sunt dotate serviciile publice, atribuţii exercitate în mod continuu de către persoane fizice legal investite, în vederea satisfacerii intereselor generale ale membrilor societăţii.

Funcţionarul public - este persoana numită, într-o funcţie publică şi investită în mod legal cu atribuţiile acesteia, persoană titulară de drepturi şi obligaţii chemată să le exercite în scopul realizării competenţei autorităţii publice sau instituţiei publice din care face funcţia publică.

Functia in cadrul administratiei publice, poate fi definita “ca un ansablu de atributii stabilite prin lege sau prin actele juridice emise pe baza si in executarea legii, atributii pe care le indeplineste o persoana fizica angajata intr-un organ al administratiei publice si care are abilitatea legala de a indeplini aceste atributii ale administratiei publice”.

Fiecare functie publica se caracterizeaza prin anumite trasaturi, dar tuturor functiilor publice le sunt comune urmatoarele

functia publica reprezinta un complex de drepturi si obligatii, care nu sunt facultative, ci obligatorii pentru persoana investita;

de asemenea functia publica are caracter de continuitate care decurge din insasi continuitatea existentei statului; din aceasta nu trebuie sa tragem concluzia ca functia publica nu poate fi exercitata intermitent; nu trebuie confundata functia insasi cu realizarea ei;

functia publica nu poate face obiectul unei intelegeri intre parti; ea este rezultatul unui act universal de vointa prin investirea legala ce acorda persoanei care exercita functia;

functia publica este accesibila tuturor cetatenilor, in conditiile legii;

Asupra functiei publice exista mai multe tipuri de conceptii pe care le au in general, functionarii:

functia publica este vazuta ca:

*o meserie de contact cu publicul (functiile de ghiseu, functiile prin care se realizeaza anumite prestatii in favoarea cetatenilor, functile prin care se exercita controlul de vama, de bilete de tren etc.);

*o meserie tehnica, dificila si adesea periculoasa, functionarul nefiind intr-un raport direct cu publicul (dispeceratul unui nod de cale ferata ce dirijeaza circulatia trenurilor);

mijloc de exprimare a autoritatii, functie ce le da functionarilor anumite satisfactii;

*functia publica este privita prin natura sa ca o functie sociala; aceasta implica de la inceput ca acela care o exercita sa aiba o veritabila vocatie de a se preocupa de cauza publica.

Functionarul pubic este, deci, persoana fizica investita cu o functie publica cu caracter de permanenta in serviciile autoritatii centrale sau locale, ori in institutiile publice care apartin acestora. Ocuparea functiei de catre functionar, in mod legal se face prin simpla investire sau prin investirea urmata de incheierea unui contract de munca, sau prin simpla incheiere a unui contract de munca.

COMUNICAREA

Procesul care satisface aceste trebuinte ale omului si care este în stransa legatura cu latura sociala a acestuia este comunicarea. Procesul comunicarii, in sine, poarta cinci intelesuri majore:

Comunicarea reprezinta intelegerea dintre doua sau mai multe entitati

Aceasta inelegere se bazeaza pe transfer si contratransfer informational. Altfel spus, intelegerea se bazeaza pe emisie de informatie, pe perceptia si darea unui sens acestei informatii.

Intelegerea dintre doua entitati se realizeaza in baza unui principiu si anume: orice entitate emitenta trebuie sa aiba capacitatea de a se transforma intr-o entitate receptoare si orice entitate receptoare trebuie sa aiba capacitatea de a se transforma intr-o entitate emitenta. Procesul comunicarii, ca intelegere, este unul circular in care cele doua entitati participante isi schimba mereu rolurile.

Sistemul axiologic cu sistemul de deprinderi si abilitati