Considerații generale asupra evoluției legislației contenciosului administrativ în România

Evolutia istorica a contenciosului administrativ roman

Contenciosul nostru administrativ a cunoscut mai multe perioade determinate de schimbari care au intervenit atat in actele normative care fundamentau contenciosul administrativ, dar, mai ales in cele privind evolutia social-politica a tarii.

El a aparut relativ tarziu in organizarea noastra juridica. In acest sens, amintim ca abia odata cu Conventia de la Paris din 1858 se consacra pentru prima data la noi in tara principiul separatiei puterilor in stat, admis in forma incipienta odata cu Regulamentul Organic, pe baza caruia se stabileste infiintarea unei puteri judecatoresti, constituita din magistrati care, in mod progresiv vor obtine inamovibilitatea. Inainte de acest moment nu se putea vorbi de contencios administrativ in tarile romane. Aceste perioade sunt urmatoarele :

1. Prima perioada este cuprinsa intre anii 1864 si 1866. Pe baza Conventiei de la Paris domnitorul Alexandru Ioan Cuza a realizat o serie de reforme care au cuprins si domeniul justitiei administrative, creand, dupa modelul francez, un organ consultativ organizat pe langa Guvern, denumit Consiliu de Stat, care avea si atributii de contencios administrativ. Ea este marcata de instituirea la 11 februarie 1864, prin Legea privind infiintarea Consiliului de Stat, a Contenciosului Administrativ Roman, care cuprindea norme ce reglementau procedura prelabila, repararea daunelor si inlaturarea actelor ilegale.

Consiliul de Stat era un organ consultativ pe langa Guvern, compus dintr-un vicepresedinte si 9 membri, numiti si revocati de domnitor. Presedinte era insusi domnitorul Cuza. Membrii erau numiti de preferinta

dintre persoane cu « capacitatea si varietatea cunostintelor ce reprezentau trebuinte diverselor ramuri de administratiune publica. » Pe langa membrii titulari mai erau numiti si 9 auditori, dintre care se puteau, eventual, recruta viitorii membri.

Consiliul de Stat avea trei categorii de atributii :

a) in materie legislativa, de a pregati proiecte de lege sau cel putin sa fie consultat cu privire la toate proiectele de lege, cu exceptia celor bugetare ;

b) in materie administrativa, de organ consultativ al Guvernului, in aceasta calitate el trebuia sa fie consultat asupra proiectelor de regulament, a mai multor probleme de ordin administrativ (conform art. 45 din lege), dar functiona si ca instanta disciplinara pentru judecarea functionarilor publici, putand sa propuna sanctiuni de aceasta natura ;

c) de contencios administrativ, atributiile de contencios administrativ ale Consiliului de Stat, stabileau, pe baza art. 51 din lege, ca particularii si persoanele juridice care erau vatamate in interesul lor prin :

- hotararile ministrilor date cu exces de putere si cu calcarea legilor si regulamentelor ;

- hotararile sau actele de executare ale prefectilor sau altor agenti administrativi, date cu calcarea de legi si regulamente ;

- hotararile comisiunilor de lucrari publice, puteau sa reclame la Consiliul de Stat.

Se crea, de asemenea, prin art. 26, posibilitatea de solutionare a « reclamatiilor ridicate de particulari pentru apararea intereselor lor in cazurile anume determinate de legi. » Reclamatiile se puteau adresa direct Consiliului de Stat daca acei particulari au reclamat inainte la ministerul respectiv si n-au gasit indestulare in termen de 15 zile de la data primirii reclamatiilor. Era, in conditii limitate, stabilit un recurs pentru exces de putere la Consiliul de Stat, analog, intr-o anumita masura, cu recursul la Consiliul de Stat francez, deoarece el putea fi intentat de cei vatamati numai in interesele lor.

Prin art. 34 din lege, se stabilea si calea revizuirii hotararilor definitive pronuntate de Consiliul de Stat asupra unei hotarari definitive in materia contenciosului administrativ, partea nemultumita putea cere, in termen de 3 luni de la comunicarea hotararii sau incheierii revizuirea acestora, in urmatoarele cazuri:

- cand hotarerea era ca efectul erorii de fapt, situatie ce reiesea din actele si documentele prezentate;

- cand in urma pronuntarii hotararii s-au descoperit documente noi, care pot schimba starea chestiunii;

- cand prin hotarare s-a dat mai mult decat s-a cerut;

- cand hotarerea s-a pronuntat cu incalcarea formelor cerute de lege si regulamente.

Totodata, potrivit art. 49 din lege, Consiliul de Stat judeca toate litigiile care erau conferite de anumite legi, asa cum erau, de pilda, in baza art. 27 din Legea de la 15 august 1864 privind reglementarea proprietatii rurale, se constituia in ultima instanta a recursului impotriva deciziilor consiliilor judetene sau a comitetelor permanente, care erau organe de aplicare a reformei agrare.

In sfarsit, Consiliul de Stat exercita si un contencios de interpretare deoarece, conform art. 52, particularii se puteau adresa direct Consiliului pentru a cere interpretarea unui decret, regulament sau ordonanta date in materii administrative, prin care s-ar aduce atingere intereslor altor particulari.

Cat priveste valoarea actelor Consiliului de Stat, aceasta trebuie analizata in functie de dubla sa competenta, cea stabilita pe baza legii sale organice si, respectiv, cea conferita prin legi speciale. Astfel, potrivit prevederilor art. 49 din lege, numai atunci cand Consiliul de Stat judeca cauze conferite printr-o lege speciala, ca de pilda, cea agrara, hotararile sale erau definitive, judecand in prima si ultima instanta. In celelalte cazuri prevazute de art. 51 din legea sa de organizare, hotararile aveau un caracter consultativ, intr-un dublu sens:

a) nu inchideau calea de atac la tribunalele ordinare, decat daca, prin lege, se stabilea astfel sau cand partile se declarau multumite de hotararile Consiliului;

b) actele emise in domeniul contenciosului administrativ de Consiliul de Stat nu erau adevarate hotarari judecatoresti, beneficiind de autoritatea lucrului judecat, ci aveau doar calitatea unor avize care erau confirmate prin hotarare definitiva a guvernului. De asemenea, legea organica prevedea ca deliberarile din cadrul proceselor de contencios sunt publice, fara participarea ministrilor la sedintele Consiliului si cu concluzii orale sau scrise, puse direct de parte sau de avocat.