Administrație publică

1.1.Notiunile de "administratie publica", "stiinta administratiei" si de 'drept administrativ". Principiile administratiei publice.

Din punct de vedere etimologic, cuvantul "administratie" este de provenienta latina, fiind compus din prepozitia "ad" ( la, catre) si "minister" ( servitor, supus), sugerand ideea unei activitati subordonate, desfasurate la comanda, pusa in slujba altuia.

In doctrina de drept administrativ s-a invederat ca " administratia, in sensul cel mai larg, este o activitate care consta intr-o prestatie a unei persoane sau grup de persoane in folosul altora, fata de care prestatorul activitatii se afla in anumite raporturi juridice ( fie de subordonare, fie de colaborare sau de participare) si caruia beneficiarul prestatiei ii pune la dispozitie mijloacele materiale si financiare necesare", subliniindu-se ca "daca activitatea prestata are drept scop realizarea unor interese particulare vorbim de o administrare particulara, iar daca are ca scop un interes general, de nivel national sau local, suntem in prezenta unei administratii publice.( Mircea Preda, Drept administrativ.Partea generala, editie revazuta si actualizata, Ed.Lumina Lex, 2000, p.11).

Notiunea de "administratie publica" se foloseste in doua sensuri:

Intr-un prim sens, si anume, sensul formal, structural sau organic, este avut in vedere sistemul autoritatilor si institutiilor publice care organizeaza aducerea la indeplinire sau aduc la indeplinire legile, sau care presteaza anumite servicii publice. in acest sens, daca ne referim la tara noastra, administratia publica se compune din: Presedinte Romaniei, Guvern, ministere si celelalte organe ale administratiei publice centrale de specialitate, serviciile lor descentralizate in judete, prefectul si autoritatile administatiei publice locale ( consiliile judetene, consiliile locale, primarii).

In al doilea sens, cel functional sau material, se are in vedere activitatea desfasurata de structurile sistemului mentionat, constand in organizarea executarii si executarea in concret a legilor, pentru satisfacerea intereselor generale ( publice), prin adoptarea de acte juridice, prin asigurarea functionarii serviciilor publice si prin executarea unor prestatii catre particulari.

Prin "stiinta administratiei" intelegem o stiinta cu caracter pluridisciplinar care studiaza administratia publica in ansamblul sau, din perspectiva politica, sociologica, psihologica, juridica, etc.

Prin "drept administrativ" intelegem, intr-un prim sens, ramura dreptului public ce cuprinde ansamblul normelor juridice prin care se reglementeaza relatiile sociale din sfera administratiei publice, precum si cele de natura conflictuala dintre autoritatile publice sau structuri private, investite cu autoritate publica, pe de o parte, si cei vatamati in drepturile lor prin acte administrative ale acestor autoritati, pe de alta parte( Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol.1, Ed.Nemira, 1996, p.128)..

Din multitudinea de definitii, circumscrise "aceluiasi sens", redam si una mai succinta, potrivit careia " dreptul administrativ este ansamblul regulilor juridice derogatorii de la dreptul comun care reglementeaza activitatea Administratiei" ( Guy Braibant, Le droit administratif francais, Paris, Dalloz, 1988, p.17, citat de Mihai.T.Oroveanu, in Tratat de drept administrativ, Bucuresti, 1994, p.24-25 ).

In alt sens, prin sintagma"drept administrativ" este avuta in vedere ramura stiintei juridice consacrata studierii normelor de drept administrativ . Dreptul administrativ, ca stiinta, studiaza fenomenul complex al administratiei publice, doar din perspectiva juridica

1.2. Izvoarele dreptului administrativ

Avem aici in vedere notiunea de izvor de drept, in sens formal, adica de acte normative emise de autoritatile publice competente in care sunt cuprinse normele dreptului administrativ. Aceste izvoare sunt:

a) Constitutia

Constitutia, ca lege fundamentala, cuprinde si norme de drept administrativ. Pot fi mentionate dispozitiile constitutionale privitoare la Presedinte, Guvern, prim-ministru, administratie publica centrala si locala.

b) Legile organice

O serie de legi organice reglementeaza, fie structural, fie functional, administratia publica. Dintre domeniile vizate prin astfel de legi mentionam: organizarea Guvernului si a Consiliului Suprem de Aparare a Tarii; regimul starii de asediu si a celei de urgenta; statutul functionarilor publici; organizarea administratiei locale, a teritoriului si regimul general al autonomiei locale; contenciosul administrativ; organizarea generala a invatamantului; organizarea autoritatilor administrative centrale autonome; structura sistemului national de aparare; organizarea armatei, pregatirea populatiei, a economiei si a teritoriului pentru aparare, precum si statutul cadrelor militare; organizarea serviciilor publice de radio si televiziune; organizarea si functionarea politiei si jandarmeriei, a serviciilor de informatii ale statului, precum si a celorlalte componente ale fortelor armate. Exemplificativ, mentionam ca legi organice: Legea nr.90 din 2001 privind organizarea si functionarea Guvernului Romaniei si a ministerelor;Legea administratiei publice locale nr.215 din 2001; Legea nr.554 din 2004 privind contenciosul administrativ; Legea nr.188 din 1999 privind Statutul functionarilor publici.

c) Legile ordinare

Astfel de legi constituie izvoare ale dreptului administrativ daca reglementeaza relatii sociale din sfera administratiei publice( de exemplu, legile de organizare si functionare a unor ministere).

d) Decretele prezidentiale

Acestea au caracter de de izvor de drept administrativ in masura in care au caracter normativ si reglementeaza relatii sociale din sfera puterii executive.

e) Hotararile si Ordonantele Guvernului

Ele sunt izvor de drept administrativ doar daca au caracter normativ si au in vedere raporturi administrative.

f) Actele administratiei ministeriale si extraministeriale, ale autoritatilor administrative centrale autonome, ale autoritatilor administratiei publice locale si ale prefectilor, in masura in care au caracter normativ.

g) Conventiile si tratatele internationale, daca au fost ratificate de Parlament, pot constitui izvoare de drept administrativ, in masura in care cuprind reglementari ale relatiilor sociale ce fac obietul dreptului administrativ ( exemplu: Conventia europeana a autonomiei locale, semnata de Romania la 4 octombrie 1994 si ratificata de Parlament in 1997).

h) Principiile generale ale dreptului si in special principiile dreptului administrativ.

Facem observatia ca in masura in care anumite principii sunt expres prevazute in acte normative, vor fi izvoare de drept chiar acele acte normative, nu principiile pe care ele le enunta. Cand vorbim despre principii ca izvoare de drept avem in vedere acele principii nescrise, care sunt deduse din economia unor acte normative, prin generalizare.( exemplu: principiul revocabilitatii actelor administrative, care este unanim acceptat, nefiind expres consacrat intr-un anumit act normativ, ci desprins, prin generalizare, din mai multe acte normative ce reglementeaza organizarea si functionarea autoritatilor administratiei publice).

Mentionam ca in privinta doctrinei si jurisprudentei, caracterul acestora de izvor de drept este controversat.

1.3. Principiile administratiei publice

Principiul legalitatii

Potrivit acestui principiu, structurile administrative trebuie sa se constituie numai in cu respectarea legii, iar activitatea administratiei publice trebuie sa se conformeze legii.

Principiul permanentei, continuitatii si stabilitatii

Avand drept misiune sa satisfaca interesele generale ale cetatenilor, administratia publica trebuie sa se manifeste continuu, permanent, sa asigure echilibrul social si ordinea publica, intr-un cuvant, sa asigure stabilitatea sistemului in care isi desfasoara activitatea

Principiul subsidiaritatii

Acest principiu presupune ca decizia prin care se vizeaza realizarea propriilor interese sa apartina persoanei, comunitatii, care sunt cele mai apropiate de nivelul de aplicare a acesteia. Principiul este dedus, in lipsa unei formulari exprese, si din Carta europeana a autonomiei locale, care, in art.4, stipuleaza: " Exercitarea responsabilitatilor publice trebuie, de o maniera generala , sa revina de preferinta autoritatilor cele mai apropriate de catateni. Atribuirea unei responsabilitati altei autoritati trebuie sa tina seama de amploarea si de natura sarcinii, precum si de cerintele de eficacitate si de economie".

Principiul proportionalitatii