Accidente de Munca

Previzualizare curs:

Extras din curs:

Scopul principal al securitatii si sanatatii in munca il constitue activitatea de prevenire a producerii accidentelor de munca sau imbolnavirilor profesionale.

Reglementarile legale in acest domeniu sunt astfel stabilite incat sa apere viata, sanatatea si integritatea corporala a celor ce participa la realizarea procesului de munca.

Securitatea muncii este in primul rand problema principala a managementului, dar ea cuprinde toate activitatile intreprinderii precum si pe toti salariatii care au obligatia sa participe activ la combaterea riscurilor, fiind preocupati in acelasi timp de imbunatatirea permanenta a conditiilor de munca.

Orice salariat trebuie sa se simta responsabil pe tot parcursul procesului de munca de rolul sau in respectarea si aplicarea tuturor reglementarilor legale ce privesc securitatea si sanatatea in munca.

Asigurarea securitatii si sanatatii in munca conduce in mod direct la imbunatatirea conditiilor de munca si are ca efect nu numai asigurarea bunastarii salariatilor ci si cresterea productivitatii muncii.

Salariatii sanatosi vor avea o motivatie a muncii superioara, o satisfactie a slujbei mai mare si o contributie mai buna la realizarea produselor si serviciilor, favorizand in general calitatea vietii persoanelor si societatii.

In tara noastra prin –CONSTITUTIE- Legea fundamentala a României, se specifica faptul ca:”Dreptul la viata, precum si dreptul la integritate fizica si psihica a persoanelor sunt garantate”.

Pentru a se asigura rezultate bune si durabile in domeniul securitatii si sanatatii in munca, fiecare unitate trebuie sa-si dezvolte o startegie privind protectia muncii.

Realizarea acestei strategii trebuie sa tina cont de urmatorii factori:

1. Factori de natura economica;

2. Factori de natura tehnica;

3. Factori de natura manageriala;

4. Factori de natura socio-umana;

5. Factori de natura juridica.

Asigurarea unor conditii optime de munca nu se pot realiza decat prin urmatoarele 7 obiective:

1. Identificarea riscurilor la care sunt expusi lucratorii si reducerea acestora.

2. Identificarea si ordonarea masurilor de prevenire ce trebuie aplicate in functie de prioritati si costuri.

3. Formarea, instruirea si perfectionarea angajatilor in spiritul cerintelor securitatii si sanatatii in munca.

4. Prevenirea bolilor profesionale si a celor legate de profesie.

5. Prevenirea accidentelor de munca.

6. Prevenirea oboselii si cresterea capacitatii de munca.

7. Scaderea zilelor de incapacitate temporara de munca.

Prin securitate in general se intelege o stare fara pericol. Securitatea muncii presupune absenta pericolelor de accidentare si imbolnavire profesionala in procesul de munca.

Datorita constructiei si modului de functionare a sistemelor de munca , orice eveniment produs in interiorul acestora va afecta atat fiecare element, cat si sistemul in ansamblu.

Rezulta ca se vor distinge patru consecinte asupra sistemului de munca:

1. Consecinte asupra executantului

In cazul executantului victima, consecinta principala a producerii accidentului este afectarea capacitatii sale de munca, prin durere, stress, pierderea ei temporara sau definitiva, insotita de cele mai multe ori de diminuarea productivitatii individuale la reluarea activitatii, reducerea aptitudinilor profesionale, a calitatii muncii prestate diminuarea veniturilor si cheltuieli pentru asistenta medicala. Ceilalti participanti la proicesul de munca intrerupt prin accident sunt si ei afectati sub forma pierderii de timp in perioada imediat urmatoare evenimentului, prin reducerea productivitatii in timp ca urmare a neincrederii in siguranta conferita de locul de munca.

( Exemplu: caderi de la inaltime, proiectare de obiecte, etc.).

2. Consecinte asupra sarcinii de munca

Consecinta directa o constitue neindeplinirea sarcinii de munca la timp sau indeplinirea necorespunzatoare a acesteia.

3. Consecinte asupra mijloacelor de productie

Ca urmare a accidentelor de munca sau a incidentelor periculoase se pot produce deteriorari sau distrugeri de mijloace fixe, de materii prime sau materiale ( cazul exploziilor, incendiilor sau proiectare de corpuri sau obiecte).

4. Consecinte asupra mediului de munca

Accidentele de munca pot afecta ambele categorii de mediu. Atat mediul fizic, dar mai ales mediul social. Mediul fizic este afectat numai daca se pierde controlul asupra microclimatului prin degajarea in atmosfera spatiului de lucru de substante nocive sau periculoase. Mediul social este afectat prin stresul suportat de cei aflati la locurile de munca invecinate, de neincrederea in politica de securitatea muncii promovate de catre unitate.

Accidentele si bolile profesionale sunt intr-o legatura indestructibila cu munca si ele intrerup sau incetinesc desfasurarea procesului de munca si afecteaza cel putin una din componentele sistemului de munca.

Accidentele si bolile profesionale constau in lezarea componentei biologice a factorilor umani, in cursul desfasurarii unui proces de munca, lezare ce se poate produce neasteptat, brusc si violent in cazul accidentelor de munca sau intr-un interval mai mare de timp prin acumulare in organism a noxelor in cazul bolilor profesionale.

Aceste fenomene se pot manifesta numai in cadrul unui proces de munca, in care omul apare ca executant al unei sarcini de munca cu ajutorul mijloacelor de productie si in anumite conditii de mediu de munca. Indiferent de natura procesului de munca, la realizarea oricarei activitati profesionale este necesar sa existe si sa intre in relatie intre ele cele patru elemente ale sistemului de munca.

Accidentele de munca si bolile profesionale sunt rezultatul unor disfunctii a cel putin doua elemente ale sistemului de munca;

Exemplu - executant – sarcina de munca

- executant – mijloc de productie.

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Accidente de Munca.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
21 pagini
Imagini extrase:
21 imagini
Nr cuvinte:
7 121 cuvinte
Nr caractere:
42 875 caractere
Marime:
48.07KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Curs
Domeniu:
Știința Administrației
Predat:
la facultate
Materie:
Știința Administrației
Sus!