Studiul Statisticii

1.1 Istoria dezvoltarii statisticii ca stiinta

Statistica, în sensul larg de evidenta a fenomenelor si proceselor sociale si

economice, a aparut cu mult timp înaintea utilizarii termenului. Termenul de

“statistica” apare abia în sec. al – XVIII- lea si îsi are originea în latinescul “status” –

cu sensul de situatie, stare.

Din cercetarile istorice rezulta ca primele forme de evidenta au aparut la cele

mai vechi colectivitati omenesti, fiind folosite mai ales în perioada de descompunere a

Comunei Primitive si a aparitiei statului sclavagist.

În Antichitate apar forme de evidenta ce pot fi asimilate întelesului modern de

recensaminte statistice – întâlnite în China, Egipt, Grecia si Imperiul Roman.

Aparitia proprietatii private asupra mijloacelor de productie si a formatiunilor

statale sclavagiste a impus tinerea unor evidente, a numarului populatiei si a

activitatilor productive, cu scopul de a stabili numarul persoanelor impozabile,

averile, cantitatea de hrana etc. Spre exemplu recensamintele efectuate de romani (din

5 în 5 ani, apoi din 10 în 10 ani) erau cunoscute sub denumirea “cens”. În Dacia,

ocupata de romani, evidentele, care se faceau asupra populatiei, productiei si

consumului, purtau denumirea de “tabularium”.

Aparitia si dezvoltarea statisticii ca stiinta poate fi împartita în mai multe

etape.

- În perioada sclavagista aparitia si dezvoltarea statisticii s-a caracterizat prin

utilizarea formelor generale de evidenta : recensamântul, înregistrari demografice.

- Aparitia statisticii descriptive si trecerea la “aritmetica politica” în secolele al -

XV–XVI–lea a fost precedata de o serie de evenimente:

- dezvoltarea statului feudalist a impus organizarea unor evidente mai

cuprinzatoare pentru fiecare feuda în parte cu privire la : marimea bunurilor

posedate, a rezultatului productiei.

- apar primele cursuri de evidenta a lui S.Catrugli (1458) si Luca Pacciolo

(1494)

- în secolele al –XVI-lea si al-XVII-lea se elaboreaza un numar mare de lucrari

în care se descrie detaliat situatia social – economica folosind datele statistice.

Apare astfel “statistica descriptiva” si, o data cu ea, o serie de lucrari între care

si monografia de talie europeana a lui Dimitrie Cantemir “Descriptio Moldaviae”,

aparuta în anul 1716. Fondatorul scolii descriptive a fost Herman Conring (1606

– 1681), profesor la Universitatea din Helmstedt, care a scris si primul curs de

statistica. Amintim aici si pe Gottfried Achenwall (1719 – 1772), considerat

parintele statisticii care a definit statistica ca o stiinta descriptiva folosita pentru

prezentarea particularitatilor unui stat.

- Statistica evolueaza permanent pe masura ce evolueaza si societatea

omeneasca. Dezvoltarea modului de productie capitalist a condus la aparitia unor noi

concepte si metode statistice de investigatie. Englezul Willam Petty (1623 – 1687),

prin lucrarea sa “Aritmetica politica” contribuie substantial la afirmarea statisticii ca

stiinta. Împreuna cu astronomul C. Halley (1662 – 1742) au pus bazele statisticii

moderne folosind pentru prima data expresia numerica în studiul fenomenelor sociale.

Încep sa fie aplicate si metode matematice în special în lucrarile lui A. Quetelet (1796

– 1874), care a folosit în cercetarile sale din domeniul demografiei si criminalitatii

calculul probabilitatilor si legea numerelor mari, fara a tine însa seama de

particularitatile specifice fenomenelor social – economice de variabilitatea lor în timp

si spatiu.

- Utilizarea calcului probabilistic a permis trecerea de la descrierea cantitativa si

formularea unor regularitati în producerea fenomenelor sociale, la analiza lor, la

cunoasterea legilor care le determina si pe aceasta baza la efectuarea de previziuni

stiintifice. Se pot aminti aici numele lui J. Bernoulli, cel care a pus bazele legii

numerelor mari ale lui K. F. Gauss si P.S. Laplace care au definit legea normala de

repartitie , ale lui R.A. Fischer, G. U. Yule, K. Pearson Marcov si alti. Apare astfel o

noua scoala de statistica, respectiv cea a calculului probabilitatilor.

Efectele introducerii calculului probabilitatilor în cercetarea statistica se

concretizeaza în:

1. emiterea unor ipoteze statistice fundamentate stiintific în care problema

centrala nu este determinarea unei singure valori certe ci a unui interval de

valori în care trebuie sa se situeze marimea evenimentului studiat, a carui

siguranta de producere este garantata de probabilitatea sa de aparitie.

2. posibilitatea de a trece la descoperirea legilor statistice prin stabilirea unor

legaturi între frecventele si probabilitatile de aparitie a fenomenelor

manifestate în tendinta de concentrare a nivelurilor individuale catre o valoare

centrala tipica (de exemplu media).

3. posibilitatea de previziune a modului de desfasurare a evenimentului cercetat

în etapa care urmeaza , prin extrapolarea datelor trecutului si prezentului

asupra viitorului, în limitele admise de teoria estimarii.

1.2 Obiectul de studiu al statisticii social – economice

În general, obiectul de studiu al statisticii îl constituie fenomenele si procesele

în cadrul carora este prezenta actiunea legilor care se manifesta sub forma de tendinta

într-un numar mare de cazuri individuale. Fenomenele si procesele care fac obiectul

de studiu al statisticii prezinta urmatoarele particularitati:

- se produc într-un numar mare de cazuri;

- variaza de la un element la altul, de la un caz la altul;

- sunt forme individuale de manifestare concreta în timp, spatiu si sub

raport organizatoric;

Rezulta deci ca obiectul de studiu al statisticii îl constituie fenomenele de

masa care prezinta proprietatea de a fi variabile ca forma de manifestare individuala

în timp, în spatiu si sub raport organizatoric.

Spre deosebire de fenomenele care se produc pe baza legilor dinamice si care

apar ca fenomene identice, fenomenele de masa sunt fenomene asemanatoare a caror

lege de aparitie nu poate fi cunoscuta si verificata decât la nivelul întregului

ansamblu. Se mai numesc si atipice deoarece forma lor de manifestare individuala

este diferita, sau fenomene de tip colectiv, deoarece legitatea de producere a lor nu

poate fi cunoscuta si verificata în fiecare caz în parte ci numai la nivel de întreg. De

exemplu pentru a cunoaste nivelul productivitatii muncii la care s-a ajuns într-o

ramura de activitate trebuie sa se ia în considerare toate întreprinderile cu toti

muncitorii ocupati în ramura respectiva.