Prelucrarea Primară a Datelor

Previzualizare curs:

Extras din curs:

1. Conţinutul prelucrării datelor statistice

Datele statistice înregistrate, printr-o modalitate de observare totală sau parţială, sunt utile în procesul de cunoaştere şi pregătire a deciziilor numai dacă sunt supuse unor operaţiuni de prelucrare. Prelucrarea, ca etapă a cercetării statistice, cuprinde operaţii de rafinare sau transformare cu ajutorul cărora se realizează trecerea de la datele individuale la indicatorii derivaţi, sintetici, care reflectă esenţa din manifestarea fenomenelor.

Pentru desprinderea aspectelor esenţiale şi stabile din manifestarea fenomenelor analizate datele statistice sistematizate trebuie să fie supuse unor operaţii de prelucrare. Prelucrarea datelor statistice înregistrate poate fi primară sau secundară.

Prelucrarea primară cuprinde operaţii de clasificări, de grupări, de comparări, de prezentare sub formă de tabele, grafice sau serii statistice. Prin efectuarea acestor operaţii se realizează sintetizarea datelor individuale la nivelul grupelor sau claselor, se calculează indicatori absoluţi şi/sau relativi, se prezintă sintezele efectuate prin tabele, grafice sau serii statistice. Rezultatele operaţiilor de prelucrare primară sunt elementele de intrare pentru prelucrarea secundară în urma căreia se estimează valori tipice, omogenitatea şi asimetria distribuţiilor, intensitatea legăturilor dintre fenomenul analizat şi factorii săi de influenţă etc.

2. Metode de structurare a colectivităţilor statistice în funcţie de una sau mai multe caracteristici

Principalele metode sunt clasificarea şi gruparea. Obiectivul principal al acestora îl reprezintă formarea de clase sau grupe de unităţi omogene, din colectivitatea investigată. Prin grupă sau clasă omogenă înţelegem acea grupă sau clasă în care sunt incluse acele unităţi din colectivitate la care valorile individuale ale caracteristicii urmărită prezintă variaţii minime, explicate prin influenţa factorilor întâmplători.

2.1. Clasificarea statistică

Clasificarea presupune operaţii complexe de sistematizare a unui ansamblu de unităţi sau noţiuni, pe baza caracteristicilor lor comune, în clase de unităţi, a claselor de unităţi în clase de clase de unităţi ş.a.m.d., cu scopul ca fiecare clasă astfel obţinută să ocupe un loc precis şi stabil într-o structură sau ierarhie. În cadrul operaţiei de clasificare se disting obiectele (unităţile) de clasificat; criteriul (criteriile) după care se efectuează clasificarea; clasele rezultate din operaţii de clasificare.

Clasificarea, ca operaţie de sistematizare, se aplică variabilelor calitative, rezultatul constituindu-l seria de distribuţie de frecvenţe homogradă, cum este următoarea:

Clasa Numărul de unităţi statistice

TOTAL COLECTIVITATE

De exemplu, cumpărătorii dintr-un magazin au fost rugaţi să spună cartierul în care locuiesc; în urma sistematizării s-a obţinut următoarea serie de distribuţie de frecvenţe:

Cartierul Numărul de cumpărători

Dorobanţi 30 8,5

Militari 80 22,9

Drumul Taberei 70 20,0

Cotroceni 20 5,7

Altele 150 42,9

TOTAL 350 100

Alături de frecvenţele absolute, care indică numărul total de unităţi statistice cu valoarea variabilei situată într-un interval, vom putea calcula şi frecvenţe relative, adică proporţia din numărul total de unităţi: sau , în care sau .

2.2. Gruparea datelor statistice

Pentru VARIABILELE ATRIBUTIVE

Gruparea, ca operaţie de sistematizare, se aplică variabilelor cantitative, rezultatul constituindu-l seria de distribuţie de frecvenţe heterogradă.

a) În funcţie de numărul de caracteristici, întâlnim:

- grupări simple, în funcţie de o caracteristică;

- grupări combinate, în funcţie de două sau mai multe caracteristici.

b) În funcţie de variaţia caracteristicii urmărite avem:

- gruparea pe variante, în cazul variabilelor discrete sau în cazul în care caracteristica urmărită prezintă un număr redus de variante. Ea presupune stabilirea variantelor în care vom grupa datele şi numărarea unităţilor la care se înregistrează aceeaşi variantă a caracteristicii. Prin urmare, se obţine o serie de distribuţie de frecvenţe heterogradă de forma:

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Prelucrarea Primara a Datelor.DOC
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
4/10 (2 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
6 pagini
Imagini extrase:
6 imagini
Nr cuvinte:
2 229 cuvinte
Nr caractere:
14 164 caractere
Marime:
44.57KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Curs
Domeniu:
Statistică
Predat:
la facultate
Materie:
Statistică
Sus!