Teoria și Practica Consilierii

CONSILIEREA

NOŢIUNI GENERALE

1. Ce este consilierea?

2. Scopul şi obiectivele consilierii

3. Caracteristicile relaţiei de consiliere

4. Domenii în care esteeralizarea utilizată consilierea

5. Cine consiliază?

6. Tipuri de clienţi

7. Niveluri ale consilierii

8. Situaţii ce solicită intervenţia consilierului / activităţi de întreprins

1. Ce este consilierea?

CONSILIEREA este în acelaşi timp:

- O relaţie de sprijin.

- O formă specială de comunicare.

- Implică ascultarea.

- Previne situaţiile de criză.

- O persoană este ajutată de alta.

- O persoană ajută un grup de persoane.

- O formă confidenţială de a oferi ajutor.

- Este bazată pe principiul dezvoltării personale.

- Înseamnă a-i ajuta pe alţii să-şi identifice şi să-şi clarifice problemele.

- Este o activitate efectuată de specialişti.

- Se ghidează după anumite teorii şi metode specifice domeniului.

CONSILIEREA = faptul când o persoană, care ocupă temporar sau permanent rolul de consilier, oferă şi acceptă să ofere timp, atenţie şi respect unei alte persoane, care va fi temporar în rolul de client.

Consilierea constă în aplicarea unor tehnici (preluate sau specifice), fundamentate teoretic (în câmpul ştiinţelor comportamentului), într-un anumit cadru, vizând susţinerea clientului în procesul decizional şi învăţarea modalităţilor de rezolvare a problemelor care privesc diferite segmente ale vieţii familiale, sociale, profesionale. (Georgescu, Matei)

Asociaţia Britanică pentru Consiliere, fondată în 1977, defineşte consilierea astfel: Consilierea este utilizarea pricepută şi principială a relaţiei interpersonale, pentru a facilita autocunoaşterea, acceptarea emoţională şi maturizarea, dezvoltarea optimă a resurselor personale. Scopul general este acela de a furniza ocazia de a lucra în direcţia unei vieţi mai satisfăcătoare şi pline de resurse. Relaţiile de consiliere variază în funcţie de cerere, dar pot fi centrate pe aspecte ale dezvoltării, pe formularea şi rezolvarea unor probleme specifice, luarea de decizii, controlul stărilor de criză, pe lucrul asupra trăirilor afective sau a conflictelor interne, ori pe îmbunătăţirea relaţiilor cu ceilalţi (Asociaţia Britanică pentru Consiliere, după Dafinoiu, 2000, p. 19).

Consilierea poate fi definită ca un proces în care un profesionist stabileşte o relaţie bazată pe încredere cu o persoană care are nevoie de sprijin. Prin consiliere, individul este ajutat să se cunoască mai bine (să îşi conştientizeze şi să îşi înţeleagă problemele, sentimentele, motivaţiile), să ia decizii importante, să îşi rezolve problemele. (Bocşa Eva, Consilierea în asistenţa socială, Note de curs, 10 )

Consilierea reprezintă un proces intensiv de acordare a asistenţei unor persoane normale (sănătoase psihic). Consilierea constă în acordarea unui suport imediat persoanelor care se află într-o situaţie de criză sau într-un moment de schimbare ce necesită o adaptare la condiţii de viaţă cu care persoana nu este familiarizată (după Holdevici, 1996, p. 205; Popescu, M., 2002, p. 195).

Elemente structurale ale domeniului general al consilierii sunt:

1) relaţia interpersonală profesională;

2) ansamblul tehnic şi fundamentele teoretice – specifice sau importate din domenii confluente;

3) personalitatea consilierului şi raportul acesteia cu corpusul teoretico-tehnic;

4) cadrul general al consilierii. (Georgescu)

Consilierea şi asistenţa socială

Definire:

În asistenţa socială consilierea reprezintă cea mai importantă metodă de intervenţie pe care profesionistul o utilizează în procesul de ajutorare a clientului (individ, familie, grup). Misiunea asistentului social este de a ajuta clientul să devină independent de serviciile sociale, iar metoda principală prin care se atinge acest scop este consilierea.

Prin consiliere asistentul social are posibilitatea să exploreze, să descopere şi să clarifice care sunt resursele clientului şi împreună cu acesta să stabilească care sunt soluţiile pentru rezolvarea problemei cu care se confruntă.

În literatura de specialitate , consilierea – counseling - reprezintă o procedură utilizată în asistenţa socială, cât şi în alte profesii, în vederea îndrumării indivizilor, familiilor, grupurilor către activităţi specifice. În acest sens se utilizează o serie de proceduri cum ar fi: oferirea de soluţii, delimitarea şi analiza unor alternative, suportul pentru conturarea unor obiective, informare.

Prin consiliere, profesionistul construieşte o relaţie de sprijin, în sensul motivării clientului de a acţiona pentru schimbarea acelui comportament care a determinat situaţia de criză şi pentru restabilirea echilibrului psihosocial al vieţii.

Complexitatea aceastei metode de intervenţie este dată de faptul că procesul de ajutorare a individului se desfăşoară pe parcursul a mai multor şedinţe (numărul îl stabileşte asistentul social în funcţie de dificultatea cazului), în cadrul cărora, împreună cu clientul, profesionistul parcurge sistematic mai multe etape.

În cadrul acestui demers, asistentul social împreună cu clientul va analiza mai întâi care este natura problemei, apoi se vor explora care sunt resursele individului/familiei/comunităţii (calităţi, credinţe sau valori ale individului, persoane din familia lărgită care îi pot oferi suport, serviciile unei instituţii). Ulterior, clientul va alege o soluţie pentru rezolvarea situaţiei sale şi va realiza schimbarea dorită cu sprijinul profesionistului.

Pentru a atinge scopul vizat de metoda consilierii, de ajutorare a clientului în procesul de schimbare şi de dezvoltare personală în concordanţă cu valorile şi aşteptările individului, asistentul social trebuie să uzeze de toate calităţile unui bun profesionist, alături de tehnici specifice ale consilierii.

Astfel, urmărind schema generală de intervenţie în procesul de consiliere, asistentul social trebuie să probeze:

- empatie şi înţelegere pentru a cunoaşte cât mai obiectiv realitatea vieţii clientului;

- manifestarea încrederii în capacitatea clientului de a-şi rezolva dificultăţile;

- tact în orientarea clientului către centrul problemei, direcţionând discuţia de la general la particular şi ajutând individul să-şi exprime gândurile şi sentimentele;

- suport pentru identificarea unor posibile soluţii şi în conştientizarea riscurilor alternativelor prezentate;

- motivarea pozitivă a clientului pentru fiecare acţiune reuşită;

- susţinerea clientului în depăşirea obstacolelor şi atingerea scopului propus de către acesta.

Pe parcursul şedinţelor de consiliere, discuţiile cu clientul trebuie îndreptate către determinarea individului de a ajunge la auto-cunoaştere, auto-conştientizare şi auto-determinare. Dificultatea consilierii constă tocmai în capacitatea profesionistului de a determina ca individul, singur, să conştientizeze dificultăţile, dar şi propriile resurse pentru ca apoi, să aplice modele de rezolvare a problemei confom cu ceea ce doreşte să realizeze.

În literatura de specialitate modelele de consiliere au ca bază ideea prezentată anterior, în sensul că fiecare individ are potenţial pentru a-şi rezolva dificultăţile, puterea de a-şi conduce viaţa şi capacitatea de a realiza o creştere constructivă în sensul pe care îl doreşte pentru sine.

(Rusu 33-42.

E R S I T A T E A D I N C R A I O V A

FACULTATEA DE TEOLOGIE

SECŢIA ASISTENŢĂ SOCIALĂ