Supervizarea în Asistență Socială

Previzualizare curs:

Extras din curs:

Privire generală asupra supervizării

în asistenţa socială

De-a lungul anilor au existat mai multe accepţiuni ale termenului ,,supervizare”. În lumea anglo-saxonă, de exemplu, cuvântul ,,supervizor” desemnează atât managerul unei echipe, cat şi o persoană venită din afara organizaţiei pentru a superviza.

Literatura de specialitate indică o oarecare ambiguitate în definerea termenului ,,supervizare”. Kadushin (1992), de exemplu, vorbeşte despre trei modele diferite de supervizare:

— supervizare educaţională, cu scopul ca persoanele supervizate să îi sporească competenţa profesională;

— supervizare metodologică, orientată spre client şi avand drept focus modul de a gestiona un caz;

— supervizare administrativă, de la manageri către membrii echipei.

Majoritatea lucrărilor de specialitate descriu supervizarea drept o activitate care transferă cunoştinţe, abilităţi şi atitudini de la o persoană cu experienţă către una cu mai puţină experienţă. Supervizarea integrează cunoştinţele teoretice şi practice referitoare Ia un client. De asemenea, supervizarea este un process pedagogic şi de evaluare (Naslund, 2004). Gerald Caplan, a afirmat că procesul de supervizare este un proces de durată, intre un profesionist cu o anumită competenţă şi unul sau mai mulţi profesionişti fără acea competenţă. Supervizorul are o anumită responsabilitate, iar participarea la sesiunile de supervizare este aproape obligatorie.

Supervizarea este un proces administrativ şi educational utilizat în agenţiile de asistenţă socială pentru a sprijini asistenţii sociali să-şi dezvolte abilităţile şi să asigure servicii de calitate clienţilor” (Barker, 1995).

Termenul supervizare este o combinaţie a doi termeni latini (super, care înseamnă ,,deasupra, pe, peste” şi videre, ce înseamnă ,,a vedea, a privi”) şi a fost construit pentru a denumi o activitate de supraveghere pentru organizarea eficientă a muncii, mai ales a muncii oamenilor mai puţin pregătiţii, aşa cum sunt voluntarii.

,,Supervizarea în asistenţa socială a fost practicată în domeniu şi a fost menţionată în literatura de la începuturile practicii asistenţei sociale specializate.” (Brashears, 1995 ) Iniţial, la sfarşitul secolului al XIX-lea, în SUA, supervizarea a fost văzută ca o activitate de supraveghere a voluntarilor care activau în diferite organizaţii pentru sprijinirea persoanelor defavorizate. Odată cu dezvoltarea asistenţei sociale pe diferite segmente, a fost conştientizată nevoia dezvoltarii supervizării ca formă de sprijin şi de control pentru asistenţii sociali.

Funcţiile supervizării

Modelele de supervizare s-au schimbat de-a lungul anilor, influenţate fiind de teoriile despre intervenţia socială şi despre schimbarea structurilor organizaţionale, de populaţiile de beneficiari şi de sursele de finanţare. Supervizorii au fost consideraţi ca fiind formatori, consultanţi, terapeuţi, manageri şi chiar administratori (vezi figura 1); ei sunt descrişi ca profesionişti care au părăsit serviciile directe şi au devenit personal administrativ, dar ,,care au fost asistenţi sociali înainte de a deveni supervizori” (Kadushin, 1976). Kadushin descrie supervizorul ca pe ,,o persoană cu rol administrativ care a primit autoritatea de a dirija, organiza şi evalua munca altora”

Pe măsură ce s-au dezvoltat metodele, tehnicile şi procedeele de intervenţie, lucrul la caz a devenit mai sofisticat, iar supervizarea s-a transformat într-un proces complex al practicii sociale. Indiferent ce accent se pune pe funcţiile supervizării, un lucru este sigur: supervizarea e parte integrantă a practicii asistenţei sociale, iar unii autori o văd chiar ca pe o ,,metodă a practicii în asistenţa socială” (Weissman et al.,1983.

Figura nr. 1 Dimensiunile supervizãrii

Definiţia tradiţională a supervizării a fost construită pe trei funcţii esenţiale ale acesteia (Kadushin, 1976: 24): administrativă, de sprijin şi educaţională. Prin relaţia de supervizare, asistentul social supervizat primeşte de la supervizor un model de abordare a clientului, pe care-l aplică pentru fiecare caz în parte. Pentru exemplificarea funcţiilor supervizării, apelăm la modelul lui Rich, care le prezintă într-o formă adecvată. În cadrul Modelului integrat al supervizării clinice, elaborat de Philip Rich (1993), supervizarea are următoarele patru funcţii:

F1 : Facilitarea — implică dezvoltarea şi menţinerea culturii muncii şi determină asistenţii sociali să fie proactivi, creativi, responsabili şi oneşti în comunicarea cu ceilalţi. Această funcţie a supervizării se manifestă dominant în construirea echipei, clarificarea obiectivelor de performanţă, clarificarea rolurilor şi responsabilităţile fiecărui supervizat, rezolvarea problemelor cu care se confruntă asistenţii sociali şi inovarea socială, menită să raspundă dinamic modificărilor permanente din mediul social de intervenţie

F2: Dezvoltarea profesională — urmăreşte dezvoltarea abilităţilor profesionale şi transmiterea cunoştinţelor, fiind bazată pe o cultură a învăţării permanente. Fiecare pozitie de asistent social din cadrul unei organizaţii specializate îndeplineşte anumite sarcini în funcţie de serviciile oferite beneficiarilor şi de modalităţile practice de lucru, condiţionate de cultura organizaţională.

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Supervizarea in Asistenta Sociala.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
22 pagini
Imagini extrase:
22 imagini
Nr cuvinte:
13 016 cuvinte
Nr caractere:
69 265 caractere
Marime:
707.03KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Curs
Domeniu:
Sociologie
Predat:
la facultate
Materie:
Sociologie
Profesorului:
SAVU LIZICA LILIANA
Sus!