Sociologie Rurală

CAPITOLUL I

APARIŢIA ŞI DEZVOLTAREA SOCIOLOGIEI RURALE

1. Contextul apariţiei şi dezvoltării sociologiei rurale

Efortul de înţelegere a mediului înconjurător şi de a explica secretele existenţei au apărut din considerente ce ţin de complexitatea fiinţei umane. Procesualitatea fenomenelor sociale, intim legată de condiţiile naturale, au creat un complex de iniţiative cognitive menite să dezvăluie răspunsuri concrete la întrebări care vizau coerenţa şi eficienţa viitoarelor acţiuni umane.

Dezvoltarea cunoaşterii umane a urmat un drum sinuos datorită căutării iniţiale a unui fundament ultim al lumii. Omul a fost elementul central în antichitate, a trecut în plan secund în perioada medievală dedicată apropierii omului de Dumnezeu prin metodele care puteau sta la îndemâna raţiunii umane. Cunoaşterea naturii prin demersul ştiinţific a invadat modul de cercetare a lumii. Saltul cognitiv efectuat prin căutarea legităţilor naturii, în care omul era o prezenţă constantă, a influenţat şi dinamizat evoluţia societăţilor umane. Cunoaşterea ştiinţifică a ridicat omul de la nivelul de factor pasiv în mersul lucrurilor în iniţiator al proceselor evolutive şi partener al naturii în evoluţia viitoare. Epoca modernă a însemnat apogeul maşinilor create de om şi a naturii supuse prin acţiunea singurei specii dotate cu raţiune. Postmodernismul a readus omul ca element central, impunând sistemele antropocentrice de producţie ca soluţie la criza produsă de gândirea maşinistă. Creşterea producţiei şi a veniturilor nu a adus fericire şi nici bunăstare universală. Pericolele actuale la care este supusă umanitatea, în special de distrugerea generată de acţiunea poluantă a industriei, a generat bunăstare şi sărăcie în acelaşi timp. Multiple ideologii au vizat calea de redistribuire echitabilă a producţiei industriale, a dreptului de proprietate sau a profiturilor. Rezultatele au fost fragmentate şi viabile doar pe anumite segmente. Postmodernismul a readus în plan central supremaţia omului în raport cu propriile creaţii: maşinile.

Sociologia a apărut astfel ca un răspuns la întrebările legate de raporturile interumane, de evoluţia societăţilor omeneşti, de explicarea inegalităţilor sociale şi a modurilor diverse de organizare a vieţii comunităţilor omeneşti. Obiective precum bunăstarea socială sau dezvoltarea socială au devenit primordiale pentru activitatea multor oameni de ştiinţă din diferite domenii, printre care şi din domeniul sociologiei, ca ştiinţă teoretică dar şi a acţiunii sociale. Din această perspectivă, reflecţia sociologică a glisat dinspre preocupările teoretice spre realitatea socială căpătând un accentuat caracter practic.

Într-un spaţiu ştiinţific diversificat, impregnat de eforturi multiple de cunoaştere a realităţii sociale, relevate de problemele curente ale oamenilor, sociologia s-a constituit ca o ştiinţă care a analizat unitar societatea prin centralizarea elementelor disparate ale cunoaşterii. Rolul central a revenit sociologiei generale ca ştiinţă totalizatoare a cunoştinţelor provenite din analiza anumitor segmente sau paliere de viaţă socială care au constituit obiectul de activitate nu numai al sociologilor ci şi al cercetătorilor proveniţi din alte ştiinţe. Focalizarea analizei ştiinţifice asupra anumitor aspecte ale vieţii sociale a dat naştere unei diversităţi ridicate de ramuri ale sociologiei, care au beneficiat de aparatul conceptual al sociologiei generale, dezvoltându-şi, în paralel, şi un aparat conceptual şi metodologic propriu.

Din multitudinea sociologiilor de ramură menţionăm sociologia culturii, sociologia urbană şi rurală, sociologia industrială, sociologia opiniei publice, sociologia istoriei, sociologia economică, sociologia educaţiei, sociologia comunicării, sociologia dezvoltării, sociologia religiei etc. Toate aceste ramuri ale sociologiei au căutat răspunsuri ştiinţifice ale problemelor sociale care reclamau explicarea şi soluţionarea unor probleme stringente ale societăţilor omeneşti. Nivelul de profunzime al analizei a condiţionat structurarea aparatului ştiinţific al sociologiei în funcţie de realitatea socială studiată şi de problemele care necesitau studiul şi intervenţia specializată.

Istoria sociologiei rurale se datorează în mare măsură diferenţierii economice a mediilor sociale urban şi rural. Sociologia urbană (destinată cercetării oraşelor) alături de sociologia rurală (destinată cercetării satelor) alcătuiesc un corpus ştiinţific cunoscut sub denumirea sociologia comunităţilor umane. Cristalizarea eforturilor de cunoaştere ştiinţifică s-a realizat la începutul secolului al XX-lea, datorită contribuţiilor însemnate ale şcolii sociologice de la Chicago. Sociologii americani au abordat acest mediu social cu obiective clare, rezultate din complexitatea problemelor care reclamau răspunsuri documentate şi cu aplicabilitate. Cercetările efectuate au avut un caracter empiric dat fiind faptul că nevoile sociale au ridicat această provocare ştiinţei sociologice, şi nu numai, fără ca demersurile anterioare să desemneze un obiect de activitate orientat spre problemele mediului rural.

Această implicare a sociologiei în studiul ruralului, ca ansamblu social cu toate implicaţiile sale de natură culturală sau economică, a dus la desprinderea de bibliotecă a cercetătorului şi participarea prin metode specifice la cunoaşterea şi clarificarea obiectului de studiu pe baze ştiinţifice. Eforturile cercetătorilor din alte domenii ştiinţifice (economie sau agronomie) au obţinut rezultate segmentare lipsite de un caracter unitar, în care descoperirile au reflectat doar părţi izolate ale unui întreg. Capacitatea de generalizare a sociologiei a captat informaţiile fragmentate provenite din alte discipline într-un construct ştiinţific centralizator, fundamentat pe coroborarea cunoaşterii provenite din alte ştiinţe cu cele rezultate din cercetările proprii.

Temele de cercetare, specifice diferitelor societăţi, au purtat pecetea problemelor contextului economic şi social în care se aflau fiecare dintre acestea. Structurile sociale ale naţiunilor erau diferite, iar demersul specific sociologiei rurale a urmat calea trasată de problemele rezultate din funcţionarea sistemului social. Astfel, sociologia rurală a căpătat particularităţi în funcţie de arealul geografic şi social în care s-au desfăşurat cercetările, iar capacitatea de generalizare a fost limitată.