Sociologie rurală

Viaţa socială a constituit o preocupare constantă din cele mai vechi timpuri până în prezent la nivelul tuturor claselor sociale dar în special în rândul intelectualilor: filosofi, artişti, politologi, economişti, etc. deoarece cunoaşterea acesteia permite realizarea unui obiectiv permanent valabil:

În urma revoluţiei industriale de la sfârşitul secolului XVIII-lea şi începutul secolului XIX-lea s-au înregistrat schimbări sociale cu urmări adânci ce au impus cunoaşterea temeinică a societăţii.

Geneza sociologiei

Conceptul de sociologie a fost enunţat pentru prima dată de filozoful şi sociologul francez Auguste Comte

Termenul derivă de la cuvintele „socius”, care înseamnă asociat şi „logos” ştiinţă.

Sociologia este ştiinţa care se ocupă de studiul proceselor sociale, relaţiilor interumane, instituţiilor sociale existente, cercetând cu prioritate realităţile sociale.

Învăţământul sociologic a debutat în România în 1896 la Universitatea Bucureşti şi anul următor la Universitatea din Iaşi, devenind mai târziu, o disciplină obligatorie de studiu, în ambele centre universitare.

Sociologia nu studiază fenomene izolate, ci ansamblul relaţiilor sociale, procesele ce de desfăşoară în anumite grupuri şi colectivităţi sociale, realitatea socială la un moment dat şi tendinţele de evoluţie a acestor realităţi.

Prin urmare sociologia ca ştiinţă a societăţii nu tratează individul, ci grupul de oameni sau colectivitatea socială ce o alcătuiesc (satul, familia, şcoală etc.). Realitatea socială este reflectată şi studiată prin viaţa economică, spirituală, organizarea juridică şi politică a societăţii etc.

Sociologia rurală este o ramură a sociologiei care studiază:

fenomenele, procesele şi realităţile sociale ale vieţii rurale, colectivităţile săteşti,

normele şi comporta-mentul populaţiei rurale,

structurile de proprietate,

fenomenele de integrare din producţia agricolă etc.

cum influenţează acestea viaţa social-economică din rural.

Spre deosebire de alte ramuri ale sociologiei, sociologia rurală este, în primul rând, o ştiinţă de teren, cu un pronunţat caracter practic, ceea ce explică importanţa tehnicilor de cercetare utilizate în acest domeniu: tehnica observaţiei directe, documentarii de teren şi monografică.

USAMV IASI