Sociologie

La intrebarea frontala ,,ce este sociologia?" un raspuns categoric, in termenii unei definitii limitative, este dificil de formulat. A pretinde ca sociologia se ocupa cu studiul societatii (sau societatilor) umane este un prim punct de plecare, necesar dar nu suficient. Societatea a reprezentat dintotdeauna o tema de reflectie obsedanta, din antichitate pana in zilele noastre. Este oare sociologia un substitut modern pentru filosofia sociala, antropologie psihologie, istorie, stiinta politica sau alte stiinte care descriu si explica diferitele aspecte ale existentei umane, individuale si colective de-a lungul timpului? Sau din contra, ea este un produs teoretico-metodologic, istoriceste determinat, al unei viziuni care si-a croit calea in ultimele doua secole?

Termenul insusi de ,,sociologie" pare un artificiu lingvistic. In general se considera ca sociologia incepe cu Auguste Comte, ganditor francez din prima jumatate a secolului al XIX, autorul unui monumental ,,Curs de filosofie pozitiva" (aparut intre anii 1830-1842) si al unui ,,Sistem de politica pozitiva, sau tratat de sociologie, instituind religia umanitatii" (1851-1854), Lui i se atribuie paternitatea termenului de sociologie, termen hibrid, jumatate de sorginte latina, jumatate de sorginte greceasca. Dar ar fi hazardat si contraproductiv din punct de vedere intelectual sa consideram sociologia - ca stiinta - exclusiv inventia sa. Ambitia lui Comte de a realiza o sinteza totala, un gen de antropologie filosofica a omului si a societatii revendicand pentru aceasta statutul de stiinta ,,pozitiva", aidoma stiintelor exacte sau stiintelor naturii, este meritoriu, dar aceasta constituie doar o premisa, intre altele, ale nasterii si evolutiei sociologiei, asa cum o intelegem azi. Nici o stiinta nu se naste pe un teren gol si nu evolueaza intr-un sens predeterminat, emanand dintr-o singura minte, oricat de geniala ar fi aceasta.

Sociologia are o ereditate intelectuala prodigioasa si o geneologie onoranta. Platon si Aristotel, Cicero, Sf. Augustin si Toma din Aquino, Jean Bodin, Hobbes si Machiavelli sunt doar cateva figuri de ilustri antecesori. Sociologia este, dintr-un anumit punct de vedere, indisociabila de radacinile sale istorice, iar conditia ei fundamentala este data si de istoricitatea contextului in care s-a plamadit.

Spre deosebire de stiintele naturii, stiintele sociale - si in particular, sociologia - se definesc prin contextul lor socio-cultural specific. Daca stiinta clasica isi propunea sa atinga un ideal de rationalitate, o rationalitate absoluta si impecabila, atribuind secventele de ignoranta si indoiala ale demersului teoretic imperfectiunilor modelului de rationalitate asumat, stiinta moderna si, implicit, cea contemporana este mai curand atasata de ideea aproximarii rationalitatii, prin accederea la adevar, de-a lungul unui proces laborios, pe parcursul caruia cetitudinile sunt problematice si incertitudinile sunt depasite rand pe rand. Stiinta clasica opera in termeni de evidenta si necesitate, avand caracter net descriptiv si veleitati normative. Stiinta moderna, sociologia nefacand exceptie, opereaza mai degraba in termeni conventionali si probabilistici. Conceptului metafizic si dogmatizat de ,,lege" ii succede cel de ,, lege tendentiala", in sens probabilistic. Stiinta moderna reclama o metodologie pe masura, se vrea o expresie nemijlocita a rigorii, pozitivitatii, cu care trebuie acrosate faptele exterioare constiintei vazute ca ,,lucruri", ca realitate ,,obiectiva".

Sociologia se afirma deci ca o stiinta ancorata in social. Ea a fost dintru inceput un raspuns calificat la problemele si nevoile societatii. Ea a aparut intr-un moment de ruptura istorica, cand societatea traditionala, paleotehnica si preindustriala a intrat in criza si au inceput sa se manifeste simptomele industrialismului iar societatea ,,vechiului regim" (de care vorbea Alexis de Tocqueville - un alt parinte fondator al sociologiei) lasa loc societatii industriale. Societatea traditionala, statica, incremenita in cutume, cu o economie de subzistenta, subordonata unui incorsetant principiu al autoritatii divine si monarhic-absolutiste, o societate ciclica si perfect previzibila nu avea nevoie de sociologie. Societatea industriala insa, o societate in care rolul individului devenea primordial, in care emergenta grupurilor evidentiaza forta interactiunii umane si substratul structural al fenomenelor si proceselor sociale, in care productia solicita consumul si modeleaza comportamentul individual si colectiv al oamenilor, reprezentarile lor, generand noi constelatii de valori si norme, reclama cu necesitate o stiinta cu o vocatie noua si diferita de a tuturor celelalte, similare, afine (istorie, economie, antropologie, psihologie etc.) sau a stiintelor exacte, prin excelenta ,,pozitive".

O definitie demna de retinut, din aceasta perspectiva, este posibila, asa cum remarca sociologul italian Franco Ferrarotti, intrucat din punct de vedere formal sociologia este o stiinta ce recurge la observarea faptelor sociale, procedeaza la o analiza empirica orientata conceptual, ghidata de ipoteze de lucru verificabile inductiv, interprezeaza critic orice asociere umana asa cum se exprima aceasta in multitudinea relatiilor inter-individuale, constatate in aspectele lor de uniformitate, repetabilitate si previzibilitate, in procesele de schimbare ce fac evidente mecanismele de inovare si autoreglare de care dispune orice structura sociala Sociologia intretine cu celelalte stiinte sociale raporturi fructuoase multidisciplinare si interdisciplinare. Obiectul sau de studiu nu este conceput in sens exclusiv ci disputat sau mai bine zis impartit cu alte discipline, fiecare dintre ele ocupandu-se de aspecte si fatete ale aceleiasi realitati - sociatatea - din unghiuri diferite de abordare. Resursele lor teoretice si metodele proprii sau de imprumut ofera o multiplicitate