Sărăcia și excluziunea socială - suport curs

I. Sărăcia

Dezvoltarea societăţilor umane la nivel mondial depinde de gradul de implicare a celor ce sunt în măsură să răspundă uneia dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă omenirea, cea a eradicării sărăciei.

Oportunitatea abordării acestei tematici rezultă dintr-o simplă evaluare globală: una din cinci persoane trăieşte cu mai puţin de un dolar pe zi, iar una din şapte suferă de foame cronică. Femeile, copiii şi bătrânii sunt categoriile sociale cele mai vulnerabile, iar politicile sociale trebuie să-şi îndrepte prioritar atenţia către acestea.

Sărăcia nu semnifică doar lipsa veniturilor. Ea atrage după sine o serie de consecinţe grave, uneori ireversibile în plan social. Creşterea populaţiei globului a determinat şi creşterea numărului celor săraci, aspecte specifice colectivităţilor caracterizate de un slab sau inexistent progres economic şi social. Cele mai multe persoane sărace trăiesc în zone rurale, dar fenomenul este din ce în ce mai mult prezent şi în spaţiul urban.

La nivel mondial peste 800 de milioane de persoane se confruntă cu foametea, mai mult de 200 milioane de copii nu merg la şcoală, iar răspândirea infecţiei cu HIV/ SIDA ameninţă sistemele sociale şi medicale peste tot în lume.

Extinderea sărăciei şi lipsa de control asupra fenomenului va determina crize ale umanităţii şi deteriorarea condiţiilor de viaţă în special pentru cei mai săraci.

Diferenţierile între nivelul veniturilor şi bunăstare s-au accentuat tot mai mult, determinând accentuarea inegalităţilor dintre cei săraci şi cei bogaţi.

Sărăcia nu este un fenomen nou, ci se repetă sau capătă alte forme ori conotaţii în cursul istoriei. La intervale variabile apar tendinţe sau fenomene diverse, care determină tipuri noi de sărăcie ce se constituie într-o piedică în calea dezvoltării.

Sărăcia, ca fenomen social, are o deosebită importanţă, datorită faptului că ea caracterizează o anumită stare la nivelul unei comunităţi, prin modificarea celei existente anterior sau prin amplificarea şi agravarea celei prezente. Dacă acest fenomen rezultă ca o consecinţă a unor antecedente sociale, cu evidente influenţe pentru societatea contemporană, atunci se impune analiza sa de-a lungul timpului, precum şi formele ei specifice. În prezent, studiul sărăciei este de actualitate în programele şi proiectele internaţionale, deşi începuturile s-au conturat cu mult timp în urmă.

Cele mai multe definiţii care s-au dat sărăciei au avut în vedere fie formele de manifestare, fie consecinţele, existând în prezent numeroase preocupări în sensul aprofundării şi detalierii conceptelor, identificării cauzelor, tipurilor specifice, dar şi a efectelor determinate, generate într-un context sau altul.

Definirea sărăciei din punct de vedere social poate arăta că aceasta reprezintă expresia unui dezechilibru accentuat, pe o anumită perioadă, cu implicaţii profunde în viaţa grupurilor sociale supuse acestui proces şi nu numai. Consecinţele pot fi directe, dar şi indirecte, respectiv asupra categoriilor sociale mai puţin sau deloc sărace, dar care intervin în această problemă.

I.1. Concepte la nivel mondial

Seebohm Rowntree conturează în 1901 definirea sărăciei, deşi acesta făcea trimitere doar la “insuficienţa veniturilor pentru a obţine necesarul minim de menţinere a randamentului fizic”, iar conceptul de subzistenţă ca fiind “starea în care o familie obţine (cel puţin) veniturile minime necesare pentru ca membrii ei să-şi menţină sănătatea şi eficienţa fizică” aşa cum susţine Marian Preda în “Dicţionarul de Politici Sociale”, coordonator Luana Pop.

B. Abel Smith şi P. Townsend au avut în vedere, încă din 1965, măsurarea sărăciei cu ajutorul volumului cheltuielilor totale ale unei familii. Acesta din urmă vorbeşte mai târziu, respectiv în 1979 de faptul că săracii au resurse atât de joase faţă de cele de care dispune individul mediu sau familia medie, încât ei sunt excluşi de la modelele, obiceiurile şi activităţile vieţii obişnuite. De fapt, despre modul aparte, specific în care trăiesc săracii, mediul social tipic pe care aceştia îl promovează, prin dezvoltarea sistemului propriu de valori şi comportament a notificat Oscar Lewis în 1961. Autorul atrage atenţia asupra faptului că acest fenomen este cu atât mai grav, cu cât se perpetuează din generaţie în generaţie, reprezentând clar un fenomen dinamic cu repercursiuni de natură să agraveze şi nicidecum să atenueze consecinţele.

Este de apreciat faptul că încercările de a delimita teoretic sărăcia nu se opresc numai la aspecte de ordin economic, ele trecând barierele cauzelor financiare, spre cele spirituale. In acest sens Amartya Sen, în 1987 punea în discuţie “incapacitatea de a realiza anumite condiţii de existenţă apreciate de către ceilalţi ca fiind absolut necesare şi deziderabile” a categoriilor sociale, legate de absenţa confortului, a belşugului şi a satisfacţiilor.

Definirea sărăciei atât din perspectiva economică, cât şi din cea socio-culturală se regăseşte şi în documentele Uniunii Europene, precizată încă din 1984 “ vor fi considerate sărace persoanele, familiile sau grupurile de persoane ale căror resurse materiale, culturale şi sociale sunt atât de limitate încât le exclud de la modul de viaţă minim acceptabil în ţara în care trăiesc” (după Townsend 1987, citat de Maria Molnar)

In acest context, regăsim abordarea efectuată de către UNICEF şi INS ce limitează oarecum explicaţia doar la “ lipsa mijloacelor necesare unui trai corespunzător anumitor standarde sociale de viaţă a populaţiei”.

Aşadar, se impune delimitarea a ceea ce semnifică “trai corespunzător”, în special dacă ne referim la anumite standarde sociale. Acestea se modifică în sensul creşterii nivelului de trai al categoriilor supuse evaluării, care atrage după sine actualizarea unui trai corespunzător, dar şi a standardelor specifice unei anumite etape de dezvoltare, diferite de la o societate la alta.

Încă din 1975 la nivel european preocupările de combatere a sărăciei au prins contur, semnificative în acest sens fiind cel de-al doilea Program Antisărăcie-1988, precum şi cel de-al treilea Program Antisărăcie pentru perioada 1990-1994. În acest context, Bergham oferă o abordare complexă a fenomenelor care decurg din existenţa sărăciei, arătând că societatea se confruntă de fapt cu noua sărăcie, denumită şi definită de către acesta, excluziune socială.