Repere metodologice în psihologia socială

Orice studiu ştiinţific pleacă de la o întrebare de cercetare.

Exemplu: Ce se întâmplă dacă sunt amplasate panouri cu inscripţia „Utilizaţi mai puţină apă!” în locaţii vizibile, adunci nivelul consumului de apă

Cercetătorii transpun adesea aceste întrebări de cercetare în ipoteze.

Exemplu: Dacă sunt amplasate panouri cu inscripţia „Utilizaţi mai puţină apă!” în locaţii vizibile, adunci nivelul consumului de apă va scădea în mod semnificativ.

Fiecare întrebare de cercetare şi fiecare ipoteză specifică în mod clar care sunt variabilele care ne interesează.

Termenul de variabilă se referă la o proprietate a unui obiect, a unei persoane sau a unui eveniment, care poate varia din punct de vedere cantitativ (de exemplu, nivel, cantitate) sau din punct de vedere calitativ (de exemplu, din punct de vedere al tipului).

Atunci când cercetătorii caută să răspundă la întrebările de cercetare, ei trebuie să măsoare variabilele care sunt implicate.

Modalitatea specifică în care cercetătorul măsoară o anumită variabilă poartă numele de definiţie operaţională a variabilei respective.

În urma procesului de măsurare al variabilelor, cercetătorii obţin date pe care le analizează mai apoi în încercarea de a oferi răspunsuri întrebărilor de cercetare.

1) cele care au la bază procedurile de autoraportare (chestionare, scale de personalitate, scale de aptitudini) şi

2) cele care au la bază procedurile observaţionale (vizuale, auditive, înregistrări fiziologice)

Procedurile de autoînregistrare a datelor sunt cele prin prisma cărora participanţilor la studiu li se cere să raporteze fie oral fie în scris, nivelul sau locul în care se situează din punct de vedere al unor variabile relevante.

Exemple: sondaje, scale de personalitate, inventare de interese vocaţionale, scale de evaluare cu un singur item.

Chestionarele cuprind o serie de întrebări în legătură cu atitudinile pe care le manifestă persoana, punctele de vedere sau comportamentele pe care le manifestă în raport cu anumite variabile de interes.

Observaţia poate fi: participativă şi neparticipativă.

Observaţia neparticipativă este, la rândul ei: directă şi indirectă.

Observaţia directă (sistematică) implică:

1) alegerea unui set de comportamente care apar în mod natural într-un anumit context,

2) realizarea unor observaţii asupra comportamentelor cu ajutorul unor sisteme de codare sau cheklist (construite anterior iniţierii observaţiilor),

3) categorizarea acestor observaţii în scopul analizei lor.