Psihologie

Curs nr. 1

INTRODUCERE

1. Obiectul psihologiei

2. Formarea psihologiei ca știință

3. Curentele psihologiei

4. Ramurile și rolul psihologiei

1. OBIECTUL PSIHOLOGIEI

Fiecare știință studiază un anumit aspect al realității.

!! Psihologia este stiința care studiază psihicul si comportamentul uman. Cuvântul „psihologie” provine de la cuvintele grecești psyche = suflet și logos = cunoaștere, vorbire.

! Psihicul poate fi definit ca un ansamblu de stări, însușiri, fenomene și procese subiective ce depind cu necesitate de mecanismele cerebrale și de interacțiunile cu lumea obiectivă. Psihicul are rolul de a stabili relația individului cu lumea și cu sine însuși (după Popescu-Neveanu, 1978, p. 566).

Vom explica definiția cu ajutorul unor exemple.

Dintre stările psihice fac parte stări afective ca veselia, tristețea, indiferența etc. Însușiri psihice sunt, de exemplu, însușirile de personalitate: extraversiunea, introversiunea, tendința de dominare / supunere etc. Dintre fenomenele și procesele psihice fac parte senzațiile, percepțiile, atenția, memoria, gândirea etc.

Aceste stări, însușiri, fenomene și procese au un caracter subiectiv pentru că aparțin unei anumite persoane, adică unui subiect. În psihologie spunem că ceea ce se desfășoară în sfera internă, mintală, psihică are un caracter subiectiv, în opoziție cu restul realității care este obiectiv.

Funcționarea psihicului este strâns legată de funcționarea organismului, și mai ales de funcționarea sistemului nervos central. Relația dintre organism și psihic este dovedită de faptul că bolile organismului, și mai ales cele ale creierului, pot determina tulburări psihice mai mult sau mai puțin grave. Sănătatea mintală depinde de buna funcționare a creierului.

Exemple. Atunci când suntem obosiți randamentul activității scade, ne concentrăm dificil, înțelegem și învățăm mai greu, facem greșeli.

Dacă cineva este grav bolnav, și mai ales dacă știe că suferă de o boală incurabilă, devine trist, depresiv. Gândurile sale vor fi orientate spre problemele legate de boală și consecințele bolii asupra sa și a familiei sale. Altfel spus, conștiința bolii influențează conținutul vieții psihice.

Multe boli ale creierului determină tulburări de gândire, afectivitate, comportament. În urma traumatismelor cranio-cerebrale grave capacitatea de gândire sau memorare poate să slăbească.

Nu numai corpul influențează psihicul ci și invers. Psihotraumele grave uneori determină

boli psihosomatice (ulcer, diabet zaharat, hipertensiune arterială etc.).

Viața psihică depinde de interacțiunile individului cu lumea obiectivă și mai ales cu

mediul sociocultural uman. Dezvoltarea psihosocială normală nu este posibilă în afara societății

umane. Acest fapt a fost demonstrat de cazurile copiilor care s-au pierdut în pădure și au trăit

împreună cu animalele. Acești copii, deși aveau o zestre ereditară specific umană, nu au reușit

să-și formeze gândirea și limbajul, în schimb și-au format obiceiuri caracteristice animalelor cu

care au trăit împreună.

Cel mai celebru caz este cel al copiilor lup Amala și Kamala, descris astfel în manualul

lui A. Lieury (1996, p. 153): ''La 9 octombrie 1921, reverendul Singh a aflat într-un sat

din India, despre existența unor ”oameni fantastici". La fața locului, acesta a văzut ieșind

dintr-o vizuină trei lupi adulți, doi pui și doi "monștri mergând în patru labe cu o coamă

lungă de păr și comportându-se ca lupii". Mai târziu, cei doi "monștri” au fost duși la

orfelinatul din Midnapore. Ele erau două fetițe. Cea mai mică va fi numită Amala,

estimându-l-se vârsta cam la 1,5 ani, în timp ce cea mai mare, care va fi numită Kamala,

avea o vârstă de aproximativ 8,5 ani. Amala și Kamala se deplasau în patru labe ca și

lupii, alergând pe coate și pe genunchi, aveau calozități groase pe podul palmelor, pe

coate, pe planta picioarelor și pe genunchi. Lăsau să le atârne limba și gâfâiau, deschizând

uneori exagerat de mult maxilarele; lipăiau lichidele; preferau alimentele cu carne,

dezgropau mortăciunile și alergau după găini. Le era frică de lumină(fotofobie) și preferau

noaptea (nictalopie), se întindeau toată ziua la umbră, agitându-se noaptea, gemând și

urlând...Micuța Amala a murit de nefrită în 1921, iar Kamala nu a trăit decât până la vârsta

de 17 ani. In timpul celor 8 ani petrecuți la orfelinat, Kamala a învățat progresiv

comportamente noi. După 1O luni întindea mâna să ceară un aliment, după 16 luni, se

ridica în genunchi, dar doar după 6 ani (în 1926, când avea aproximativ 14 ani) a reușit

să meargă; moment din care a continuat să meargă. Reușea numeroase sarcini simple: să

semnaleze sugarii care plângeau, să adune ouăle din cuibar...

Pe planul limbajului a existat apariția rapidă a două cuvinte: ”ma” pentru mama și ”bhoo”

pentru foame și sete. După trei ani pronunța ”hoo” pentru a spune ”da”, ”bha” pentru a

spune "orez” și "am jab” pentru a spune ''vreau". După 6 ani recunoștea obiectele

personale S'farfurie, pahar", cunoștea 30 de cuvinte, înțelegea bine instrucțiunile verbale

și era capabilă de câteva conversații. În perioada de dinaintea morții sale, în noiembrie

1929, avea un vocabular de 50 de cuvinte".

Dar relația dintre viața psihică și lumea înconjurătoare poate fi observată și în situațiile

obișnuite de viață. Dezvoltarea psihică a copilului este puternic influențată de relațiile afective

cu familia, de frecvența și calitatea comunicării cu cei din jur, de activitatea desfășurată împreună

cu ceilalți. Echilibrul psihic, la orice vârstă, depinde de relațiile interpersonale ale individului.

Psihicul are rolul de a stabili relația dintre individ și mediul extern. Prin senzații și

percepții el obține informații despre lume, prin memorie le păstrează, prin gândire și imaginație

le prelucrează. În funcție de aceste informații, cât și în funcție de însușirile afectiv - motivaționale

și de personalitate, omul ia decizii, elaborează planuri și acționează asupra mediului natural și social în care trăiește.

Psihicul realizează și relația omului cu sine însuși. Omul are capacitatea de a se autoanaliza, de a se autocunoaște, de a-și autoregla activitatea, cât și de a se autoeduca și de a se autoperfecționa.

Psihicul se exteriorizează prin comportament.

! Prin comportament înțelegem toate manifestările care pot fi observate din exterior, de către cei din jur. Dintre manifestările comportamentale fac parte mișcările, mesajele verbale spuse sau scrise, mesajele nonverbale (intonația, accentul, mimica, gesturile), reacțiile emoționale (Popescu-Neveanu, 1978, p. 123).

Activitatea umană (conduita) are deci două laturi: una internă, subiectivă, reprezentată de viața psihică, și una externă, reprezentată de manifestările comportamentale.