Protecție și Securitate Socială

Previzualizare curs:

Extras din curs:

INTRODUCERE

Cel mai adesea, protecţia socială este definită ca un ansamblu de politici, măsuri, instituţii, organisme care asigură sprijinul persoanelor şi grupurilor aflate în dificultate şi care nu pot să realizeze prin efort propriu condiţii normale, minime de viaţă. Prin sistemul de protecţie socială se caută posibilităţi de redistribuire a resurselor materiale şi umane ale colectivităţii către acele persoane şi grupuri aflate în dificultate în vederea eliminării decalajelor mari dintre aceştia şi populaţia majoritară. Protecţia socială are ca obiectiv nu crearea unei stări cronice de dependenţă a celor în nevoie, ci reintegrarea lor în viaţa normală prin stimularea forţelor active, a creşterii capacităţilor lor de a face faţă acestor probleme, a scăderii perioadelor de criză prin mobilizarea eforturilor proprii.

În sens general, protecţia socială reprezintă un set de măsuri orientat spre asigurarea unui anumit nivel de bunăstare şi securitate socială pentru întreaga populaţie şi în mod special pentru anumite grupuri sociale. De asemenea, protecţia socială poate să aibă în vedere satisfacerea unor nevoi colective care nu se pot realiza corespunzător prin efort propriu prin intermediul pieţei libere (ex. sprijinirea sistemului de educaţie şi învăţămînt pentru toţi, promovarea culturii, asigurarea unui grad corespunzător de sănătate publică, protecţia mediului etc.)

Protecţia socială poate să fie plasată la niveluri distincte:

• la nivelul întregii colectivităţi (ex. protejarea veniturilor populaţiei de inflaţie, asigurarea unui nivel minim de consum, unor venituri minime pe familie, protejarea populaţiei în cazuri de calamităţi naturale sau sociale, protecţia faţă de criminalitate, violenţe, conflicte etnice, îmbolnăviri în masă, protecţia la locul de muncă, protecţia drepturilor asupra proprietăţii, protecţia împotriva corupţiei, alienării politice, împotriva drogurilor şi abuzurilor, etc.);

• la nivelul diferitelor categorii (copii, vîrstnici, handicapaţi, şomeri etc.);

• la nivel personal (rezolvarea unor probleme personale legate de starea individului la un moment dat.)

Sistemul economic, fundat pe piaţa liberă, nu e capabil prin el însuşi să asigure un venit satisfăcător pentru toată populaţia, având în vedere toate riscurile care apar sau pot să apară în ciclul vieţii. Eşecul pieţei libere de a asigura resurse economice corespunzătoare pentru întreaga colectivitate a făcut necesar ca în toate ţările dezvoltate să apară un sistem de protecţie socială care să asigure sprijinul şi ocrotirea indivizilor în toate situaţiile în care ei nu mai dispun de resurse materiale şi nu mai sînt capabili să-şi obţină prin eforturi proprii mijloacele necesare unui trai decent, normal . Aceste situaţii pot fi foarte diferite. Ele se referă la bătrîneţe, boală, accident, handicap, şomaj, moartea membrilor activi economici din familie etc. Pentru a asigura o protecţie socială în toate aceste situaţii de risc pentru persoane sau grupuri în nevoie, sînt utilizate în principal două tipuri (modalităţi) de sprijin:

• sistemul asigurărilor sociale

• sistemul asistenţei sociale.

Fondurile asigurărilor sociale se obţin prin contribuţii sistematice ale populaţiei active care se întorc apoi la cei care au contribuit, dar acum sînt în nevoie, în funcţie de contribuţia lor, sub formă de pensii, ajutor de şomaj, ajutor de boală şi îngrijire medicală etc. În cazul asigurărilor sociale, prestaţia este în funcţie de contribuţie.

Sistemul asistenţei sociale funcţionează pe baza unui alt principiu. Din fonduri bugetare de stat sau din fonduri obţinute voluntar de la indivizi sau de la comunitate sunt sprijinite acele persoane, grupuri în dificultate, defavorizate, vulnerabile în funcţie de necesităţile lor. În acest caz, prestaţia se face în funcţie de nevoie, nu de vreo contribuţie personală anterioară, bazându-se pe principiul solidarităţii. În cadrul acestui sistem de asistenţă socială cei în nevoie sunt ajutaţi să aibă un mod de viaţă decent, să se încadreze social, să-şi recupereze capacitatea de funcţionare normală în urma unui ajutor financiar, material, social. Ajutorul aici are în vedere o perioadă limitată de timp pînă cînd persoanele cu nevoi speciale îşi găsesc resurse materiale, psihologice, sociale de a putea să-şi desfăşoare o viaţă normală, autosuficientă . Sfera sistemului protecţiei sociale este mai largă decît cea a asistenţei sociale.

Un instrument important al politicii de protecţie socială îl reprezintă sistemul securităţii sociale. Aceasta, prin intermediul unor instituţii şi activităţi, asigură un larg program de ajutor pentru cei bătrîni, bolnavi, cu disabilităţi, şomeri, văduve, copii abandonaţi care nu beneficiază de un venit corespunzător. Resursele financiare ale acestui program de sprijin vin din contribuţiile celor angajaţi, activi, fonduri ale asigurării de stat precum şi din sistemul de taxe şi fonduri speciale. În ultimul timp, tot mai frecvent este utilizat în acest cadru termenul de „reţea de securitate, (siguranţă) socială” (safety net) ca un component de bază al securităţii sociale . Acest termen se referă la un set de măsuri publice şi private orientate spre asigurarea unui nivel minim decent de trai pentru toţi membrii colectivităţii, împiedicîndu-se astfel instalarea sărăciei. În această reţea de securitate socială sînt incluse măsuri speciale ce vizează politici sociale active ca: salarii minime, pensii minime, ajutor de şomaj corespunzător, asigurarea unui venit minim pe familie, beneficii minime pentru familii cu mulţi copii, alocaţii pentru copii, ajutor pentru handicapaţi care să le permită un nivel minim decent de viaţă, capabile să situeze aceste persoane, grupuri defavorizate social şi uman deasupra pragului de sărăcie, oficial stabilit. La acestea se mai adaugă ajutorul financiar înalt focalizat pe persoane, bazat pe testarea mijloacelor de trai ale familiilor cu venituri scăzute, care se plasează sub pragul sărăciei oficial stabilit, în ciuda beneficiilor obţinute prin sistemele mai generale („means tested benefits”). Calificarea pentru un asemenea sprijin se bazează pe analiza veniturilor familiei. Aceste beneficii pot fi monetare (în bani) sau în natură (bunuri şi servicii)

După revoluţia din decembrie 1989, în România s-a fixat ca un obiectiv major al reformei socio-economice a perioadei de tranziţie şi realizarea unei reforme globale a sistemului de protecţie socială . Problemele protecţiei sociale în prezent în România sînt gestionate în principal de cîteva ministere, comisii, instituţii locale şi naţionale, organizaţii: Ministerul muncii şi protecţiei sociale, Ministerul sănătăţii, Ministerul învăţămîntului, Secretariatul de stat pentru handicapaţi, Comisia naţională pentru adopţii, Ministerul justiţiei etc. În acest context, apare cerinţa elaborării unei concepţii generale care să stea la baza dezvoltării sistemului de protecţie socială pe termen scurt şi termen lung, de fixare a unor măsuri şi strategii coerente care să aibă în vedere: un program legislativ de perspectivă; un program de dezvoltare a sistemului administrativ; stabilirea unor priorităţi în sfera protecţiei sociale; analiza tuturor resurselor economice oferite în protecţia diferitelor grupuri; copii, vîrstnici, handicapaţi, şomeri, săraci etc.; trecerea de la măsuri pasive la măsuri active; evaluarea periodică a programelor de protecţie socială .

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Protectie si Securitate Sociala.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
9/10 (2 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
115 pagini
Imagini extrase:
115 imagini
Nr cuvinte:
37 164 cuvinte
Nr caractere:
219 374 caractere
Marime:
141.79KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Curs
Domeniu:
Sociologie
Predat:
la facultate
Materie:
Sociologie
Sus!