Metodologia Cercetării în Științele socio-umane

Previzualizare curs:

Extras din curs:

Cursul 1

Strategiile metodologice din asistenţa socială

Intervenţia socială a cunoscut de-a lungul unui secol de existenţă două mari strategii metodologice ce au rezultat în urma acţiunii individuale şi combinate a mai multor factori: a) căutărilor epistemologice ale ştiinţelor sociale; b) concurenţei paradigmelor din diferite perioade; c) din ideologiile dominante şi din presiunea exercitată asupra autorităţilor de către mediul social în vederea conceperii şi punerii în aplicare a unor politici publice care aveau drept efect bunăstarea socială.

I. Modelul medical

Deşi puţin mediatizat punctul de plecare al asistenţei sociale îşi are rădăcinile în asistenta medicală, în fapt asistenţa socială regăsindu-se în starea de prelungire a actului medical. Aşa se face că primii asistenţi sociali erau de fapt cadre medicale cu pregătire medie care urmăreau evoluţia bolnavilor şi după externare, în mediul lor social şi familial plecându-se de la premisa că îngrijirea bolnavului nu se limitează doar la zona strict formală a spitalului.

În acest fel a luat naştere aşa numitul model al tratamentului social (modelul medical), strategiile de intervenţie, limbajul şi teoriile medicale fiind transferate în asistenta socială. Acest model a suportat numeroase influenţe, încă de la începutul secolului al XX-lea, din partea curentului psihanalitic şi psihoterapeutic, influenţe ce s-au soldat cu anumite schimbări în terminologia utilizată în asistenţa socială din aceea vreme. De pildă, termenul de tratament a fost înlocuit cu cel de terapie apărând astfel formulări de genul terapie socială, socioterapie, psihoterapie etc.

În prima jumătate a secolului trecut s-a încetăţenit ideea de a considera că există două forme de tratament social: a) tratamentul direct (psihoterapia), ce se adresa clientului individual, fără a se utiliza verigi intermediare, consiliindu-l pe acesta din punct de vedere psihologic şi ajutându-l să-şi recapete stima de sine, în vederea integrării lui sociale; b) tratamentul indirect (socioterapia) avea în vedere sistemul relaţional şi mediul subiectului. Asistentul social acţiona asupra mediului profesional, familial, asupra grupului de prieteni şi asupra vecinilor în vederea abţinerii unei schimbări comportamentale la nivelul clientului individual.

Datorită faptului că perspectivele psihosociale de analiză a problemelor socio-umane s-au modernizat în timp, astazi găsim acest model sub denumirea de serviciu social individualizat sau de metoda intervenţiei psihosociale. Esenţa acestui model constă în centrarea sa pe persoana asistatului şi a microgrupului său de apartenenţă, utilizând instrumente din arsenalul psihologic şi sociologic pentru a-l ajuta pe client în plan personal şi în planul funcţionării sale sociale.

Postulatele modelului medical sunt următoarele:

-

orice persoană se confruntă pe parcursul vieţii cu o serie de dificultăţi, schimbări, tensiuni etc provocate fie de specificul vieţii ca atare, fie de circumstanţele mediului;

-

persoana încearcă să rezolve problema, fie prin eforturi personale, fie cerând ajutorul altora;

-

nu toate tensiunile cu care se confruntă persoanele se constituie într-o situaţie problematică ce solicită intervenţia serviciului social, dar pe parcursul vieţii se întâlnesc situaţii pe care individul nu le poate parcurge de unul singur având nevoie de un ajutor, de o susţinere temporară.

Sprijinul psihologic individualizat are loc în cinci faze:

1.

faza de întâlnire – este o etapă profund emoţională în care se construieşte o relaţie bazată pe încredere. Întâlnirea poate fi cauzată de asistentul social ce identifică de unul singur persoana aflată în nevoie, fie urmează o cerere primită din partea unei astfel de persoane;

2.

faza studiului psihosocial – este etapa în care asistentul social se interesează de cunoaşterea elementelor vitale din viaţa clientului, şi anume: situaţia familială, condiţiile de locuit, pregătirea şcolară, activitatea profesională, experienţele pe care acesta le-a avut în viaţă, starea de sănătate psihică şi fizică, identificarea problemei actuale şi originile ei;

3.

faza de diagnostic psihosocial – este etapa în care trebuie să se răspundă la câteva întrebări: cum percepe clientul şi cei din jurul său situaţia problematică?; care sunt condiţiile de mediu care au dat naştere problemei; care sunt elementele personale care au determinat apariţia problemei clientului?; care sunt scopurile şi aşteptările clientului în ceea ce priveşte soluţionarea?; ce forţe facilitează şi ce forţe frânează rezolvarea problemei?;

4.

elaborarea planului de intervenţie – se stabilesc obiectivele, mijloacele de realizare şi etapele de parcurs;

5.

faza de realizare a planului, sau intervenţia psihosocială propriu-zisă.

II. Modelul intervenţiei

Ideea de la care se pleacă este aceea că asistentul social, spre deosebire de capacităţile sale profesionale pe care se insista în modelul medical, nu trebuie considerat pionul principal al rezolvării problemelor sociale, ci un „agent al schimbării”. Din perspectiva acestui model etapele acţiunii asistenţiale sunt următoarele:

1.reperarea problemei sociale sau a cererii – este momentul în care se răspunde la nişte înrebări: cine şi ce solicită?; pentru cine este formulată cererea?; cine are competenţa necesară pentru a rezolva problema socială indicată în cerere?;

2.analiza situaţiei – se culeg informaţii utile despre client ca de altfel şi despre mediul în care trăieşte acesta (familia, grupul de apartenenţă, mediul sociocultural). Este o etapă în care îşi spun cuvântul, din perspectiva utilităţii, cunoştinţele teoretice în domenii precum sociologia, psihologia, antropologia, economia, dreptul dar şi cele din domeniul metodelor ştiinţifice de cercetare, în special cele de culegere a datelor empirice (mai ales observaţia, documentarea, interviul şi povestirea autobiografică);

3.etapa evaluării preliminare şi operaţionale – se realizează un model explicativ al realităţii în care urmează să se desfăşoare intervenţia. În acest moment are loc definirea şi operaţionalizarea conceptelor cheie, elaborarea ipotezelor şi stabilirea dinamicii pe care o are problema ce urmează a fi rezolvată;

4.elaborarea proiectului de intervenţie – presupune parcurgerea a trei etape: 1) definirea riguroasă a clientului şi a nivelului la care se intervine (individ, grup, comunitate); 2) stabilirea obiectivelor ce se urmăresc; 3) alegerea strategiilor, metodelor şi tehnicilor de lucru cu clientul;

5.punerea în aplicare a proiectului;

6.evaluarea rezultatelor – se îmbină trei perspective de măsurare, şi anume cea proprie asistentului, cea proprie clientului şi cea a instituţiei asistenţiale. În urma evaluării pot rezulta doua situaţii: a) fie continuarea intervenţiei, pe baza unui plan mai bine adaptat situaţiei; b) fie renuntarea definitivă la intervenţie, în virtutea reuşitei sau a eşecului total;

7.încheierea intervenţiei – are loc fie când actorii implicaţi consideră că intervenţia a avut succes, obiectivele propuse fiind atinse, fie când acţiunea asistenţială a eşuat, fără şanse de reuşită în viitor.

Concluzionând, putem spune că modelul intervenţiei, sprijinindu-se mai ales pe cunoştinţe din domeniul sociologiei şi psihosociologiei, presupune responsabilizarea clientului prin încercarea de a da actului asistenţial o dimensiune comunitară. Modelul medical insistă mai mult pe o relaţie de ajutorare de tip psihologic, făcând apel la teoriile şi metodele psihologiei şi psihoterapiei.

Practica asistenţială nu utilizează exclusiv una sau alta dintre cele două modele ci le combină între ele deoarece sunt compatibile atât din punct de vedere logic şi metodologic, dar şi din perspectiva

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Metodologia Cercetarii in Stiintele Socio-Umane.pdf
Alte informații:
Tipuri fișiere:
pdf
Nota:
9/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
69 pagini
Imagini extrase:
69 imagini
Nr cuvinte:
30 717 cuvinte
Nr caractere:
164 072 caractere
Marime:
455.29KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Curs
Domeniu:
Sociologie
Predat:
la facultate
Materie:
Sociologie
Profesorului:
Cristian Dumitru
Sus!