Metodologia Anchetei

Previzualizare curs:

Extras din curs:

Originile anchetei sunt îndepărtate. Unii le află la chinezi, alţii la evrei.În secolul al VI-lea î.I.C., romanii introduseseră obligativitatea recensământului (bărbaţii se adunau pe câmpul lui Marte unde "censorul” le înregistra numele, domiciliul, înaintaşii, membrii familiei, numărul copiilor, rangul social, averea, numărul sclavilor etc.). Metodologia acestuia a fost mereu perfecţionată. Congresul Internaţional de Statistică i-a fixat principiile:

- universalitatea – să cuprindă toată populaţia unui teritoriu,

- periodicitatea – să se repete după un număr de ani,

- comparabilitatea informaţiilor - prin utilizarea de indicatori comparabili etc.

Recensământul urmăreşte „înregistrarea populaţiei la un moment dat împreună cu o serie de caracteristici demografice şi socioeconomice: domiciliul, vârsta, sexul, starea civilă, cetăţenia, nivelul de instruire, locul de muncă, categoria socială, ocupaţia etc. Este iniţiat de autoritatea administrativă supremă în stat, se referă la întreg teritoriul asupra căruia se exercită suveranitatea statului respectiv (în cazul recensământului general) sau la anumite zone bine delimitate (recensământ parţial), înregistrează situaţia la un moment determinat. Formularele de recensământ, buletinul individual ce se completează separat pentru fiecare persoană.

Din cele mai vechi timpuri, în scopuri administrative sau militare, s-a urmărit înregistrarea populaţiei. În China şi Egipt s-au făcut astfel de înregistrări mai mult sau mai puţin complete cu mii de ani înaintea erei noastre. Astfel, este atestat recensământul efectuat în Egiptul antic în 1400 î.e.n. După textele biblice, Moise a dispus efectuarea recensământului evreilor în deşertul din Peninsula Sinai (1491 î.e.n.). În Grecia antică primul recensământ este efectuat la Atena, în 313 î.e.n.). În Roma antică, recensămintele – numite „census“ – au fost introduse în timpul lui Servius Tullius (578 –534 î.e.n.). În evul mediu, primele recensăminte consemnate sunt cele din Nürnberg (1449), Quebec (1666) etc.,mai tîrziu în Suedia (1749), SUA (1790). Începând cu secolul al XIX-lea se poate vorbi de generalizarea recensămintelor şi de efectuarea lor după metodologii moderne. Adolphe Quételet (1796 – 1874) a condus primele recensăminte din Franţa, Anglia şi Belgia şi care a organizat, împreună cu W. Farr, primul Congres internaţional de statistică (Bruxelles, 1853). Congresul Internaţional de Statistică (St. Petesburg, 1872) a adoptat „normele internaţionale minime“ pentru recensăminte: precizarea noţiunilor, caracterul nominal, simultaneitatea,conţinutul.

În România, s-au făcut recensăminte după cucerirea Daciei de către romani. În perioada statelor feudale, evidenţa populaţiei se făcea pe baza listelor de dări către biserică, a catastifelor vistieriei. În 1713, sub domnia lui Constantin Brâncoveanu, s-a efectuat o cuprinzătoare înregistrare a populaţiei pentru stabilirea tributului datorat turcilor. Din secolul al XVIII-lea se păstrează catagrafii ale localităţilor (fiscale sau religioase) şi conscripţii (fiscale, militare), ca şi urbarii, registre de dijme, aşezăminte domneşti etc. Primul recensământ modern din ţara noastră s-a făcut în 1838. În 1930 se înregistrează, pentru prima dată, populaţia şi caracteristicile ei, simultan, în toate provinciile istorice româneşti. Prin metodologie, volumul informaţiilor şi participarea populaţiei, recensământul din 1966 rămâne de referinţă (s-au obţinut date statistice relevante referitoare la structura şi caracteristicile populaţiei, precum şi la fondul de locuinţe). Ultimul recensămînt datează din 2002.

Este important ca recensământul să aibă loc în acelaşi interval de timp pe toată populaţia spaţiului sociocultural, statal respectiv. Caracterul ştiinţific al acestui demers de cunoaştere asupra stării ţării a fost asigurat treptat prin înfiinţarea Institutului Naţional de Statistică (1885), a Comisiei de statistică a ONU (1958), prin Conferinţele Europene ale Statisticienilor care au loc periodic.

Dările de seamă statistice furnizează informaţii privind starea şi dinamica fenomenelor colective, a problemelor unor etape temporale distincte. În secolul al XIX-lea s-au produs mari schimbări economico-sociale : industrializarea, schimbarea raportului sat-oraş, dislocarea unor mase mari de oameni de la sat spre oraş etc. Guvernanţii au cerut „societăţilor savante”, „birourilor de asistenţă” să culeagă date, să identifice problemele şi soluţiile etc. Astfel, în Franţa anului 1800, prefecţilor li se cerea să se adreseze "oamenilor celor mai luminaţi” din departamentele lor, „să vadă bine ” cum stau lucrurile şi să comunice rezultatul observaţiilor În Scoţia li s-a cerut preoţilor din 160 de parohii să strângă informaţii privind starea geografică, istorică, demografică etc. a ţinuturilor respective. Rezultatele au fost publicate în Starea statistică a Scoţiei (1791-1799). Pe baza unei activităţi asemănătoare L. R. Villérmé a diagnosticat starea lucrătorilor din fabricile de textile Numeroase "anchete" au vizat starea industriei, a agriculturii, căsătoria, naşterile, decesele etc.

S-au constituit treptat: Societatea franceză de statistică (1829), Societatea liberă de statistică (1830), Statistical Society of London (1833) etc. Informaţiile culese s-au înmulţit şi au fost comentate în presa vremii.

Numeroase anchete au fost mai mult decât o "sociografie descriptivă" F. le Play - consilier al lui Napoleon al II lea - a fondat Societatea de Economie Socială. În 1885, lucrarea sa Les Ouvriers européens (ce prezenta 36 monografii ale familiilor de muncitori din mai multe ţări europene) inaugura seria celor 13 volume din Les ouvriers des deux mondes (1857-1912) în care aflăm o organizare din ce în ce mai eficientă a anchetelor sociale:

- informaţiile trebuiau să fie detaliate, precise,

- plecând de la categorii care să permită comparaţii asupra: locului, organizării industriale şi familiei, asupra mijloacelor de subzistenţă ale acesteia, asupra modului de existenţă şi istoricul familiei.

Importanţa studierii bugetelor de familie este mare, considera Le Play, fiindcă ne furnizează date despre condiţiile şi nivelul de trai al familiei ; deoarece familia este nucleul societăţii, vom putea desprinde astfel problemele materiale şi spirituale ale populaţiei Pe plan mondial s-a ajuns treptat la conturarea unui adevărat "manual" al bugetelor de familie (publicat sub egida ONU cu subtitlul Îndrumător practic pentru cercetarea nivelului de trai).

Ar trebui urmărite detaliile istorice privind metodologia marilor anchete:

- monografiile săteşti ale lui Dimitrie Gusti,

- anchetele şcolii de la Chicago,

- "Yankee city",

- "ţăranul polonez",

- anchete de la Western Electric Company (E. Mayo),

- anchetele asupra grupurilor mici (K. Lewin),

- asupra inegalităţii şanselor (R. Boudon),

- “soldatul american" etc.

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Metodologia Anchetei.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
8 pagini
Imagini extrase:
8 imagini
Nr cuvinte:
4 619 cuvinte
Nr caractere:
25 495 caractere
Marime:
31.55KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Curs
Domeniu:
Sociologie
Predat:
la facultate
Materie:
Sociologie
Profesorului:
Ion Ionescu
Sus!