Metode și Tehnici de Cercetare Sociologică

Tema 1. Probleme generale ale cercetării sociologice. Aspecte epistemologice ale cunoaşterii socialului

Şi în sociologie ca şi la nivelul vieţii cotidiene avem 2 tipuri de interogaţii fundamentale:

Ce se întîmplă-

De ce se întîmplă-

Prima interogaţie sintetizează o abordare descriptivă a realităţii sociale, cea de-a doua una explicativă.

Dacă pentru omul obişnuit trecerea de la nivelul descriptiv la cel explicativ este în general neproblematică, naturală, sociologul trebuie aproape întotdeauna să verifice validitatea asumpţiilor corespunzătoare palierului descriptiv. Înainte de aşi propune să răspundă la întrebarea “de ce?” trebuie să fie sigur că realitatea descrisă prin “ce?” este reală. Ce înseamnă caracterul de realitate asociat lumii sociale este un subiect ce depăşeşte tema acestei prezentări. Mă rezum la a menţiona că frecvent, sociologul ca şi alţi oameni de ştiinţă iniţiază explicarea unor “fenomene” care sunt departe de a avea caracter de certitudine. Seneca explica de ce unele ape sunt atît de grele că nici un obiect nu poate fi scufundat în ele, Hegel explica de ce nu pot fi decît 7 planete şi nici una între Marte şi Jupiter, mill explica imposibilitatea studierii statistice a comportamentuluzi uman.

Ori, în ceea ce priveşte cercetarea sociologică, trebuie să fim conştienţi că faptele sociale nu sunt întotdeauna ceea ce par. Este prematur să ne întrebăm “de ce?” înainte de a fi siguri de răspunsul la întrebarea “ce?”.

Este sociologia ştiinţă dacă şi sociologul şi omul de pe stradă îşi pun fundamental aceleaşi întrebări şi nu rareori îşi dau aceleaşi răspunsuri?

Sociologia este ştiinţă fiindcă îndeplineşte cel puţin 4 cerinţe fundamentale care condiţionează acordarea statului de ştiinţă unei discipline:

- posedă un obiect empiric propriu de cercetare

- posedă un sistem conceptual specific

- discursul respectă legile generale ale logicii, astfel încît poate fi testată consistenţa internă a teoriilor

- există modalităţi practice prin care se testează validitatea discursului teoretic, respectiv tehnici de verificare empirică a propoziţiilor ştiinţei.

Cercetările sociale pot avea ca obiect:

- acţiuni sociale (munca)

- instituţii sociale (şcoala, familia, sindicatul, armata, mass media)

- grupuri sociale: de la micro (familia, echipa de muncă, locatarii unei camere de cămin, pînă la macro, categorii/clase sociale (angajaţii din sectorul bugetar, patronii,etc)

- fenomene sociale: şomajul, mobilitatea, devianţa, etc.

În ceea ce priveşte specificitatea sistemului conceptual, în sociologie pot fi identificate mai multe perspective, într-o variantă simplificată şi necesar simplificantă acestea circumscriind două perspective teoretice şi metodologice majore:

- monismul metodologic/naturalism/pozitivism

- pluralismul metodologic/anaturalism

Monismul metodologic postulează o identitate de substanţă între lumea fizică şi lumea socială, societatea fiind formată din “structuri, forţe şi condiţii obiective”. Consecinţa metodologică a acestei asumpţii este aceea a identităţii de metodă cu ştiinţele naturii (observaţie şi experiment)

Pentru anaturalişti, lumea socială este diferită în esenţa sa de lumea fizică: “obiectivul social” fiind produsul, construcţia subiectivului uman. Anaturaliştii consider[ că nu putem cunoaşte nici “ce se întîmplă?”, nici “de ce se întîmplă ceea ce se întîmplă” în realitatea socială dacă facem abstracţie de intenţiile, motivaţiile indivizilor care compun lumea socială, respectiv de semnificaţiile asociate de aceştia “lumii obiective”.

Statutul ştiinţific al sociologiei este în general considerat inferior celui al ştiinţelor “tari”: fizică sau chimie, de exemplu. Afirmaţia este adevărată, dacă aceste ştiinţe sunt considerate modele de referinţă. Pe de altă parte, sunt două aspecte care relativizează acestă etichetarea a sociologiei ca ştiinţă de rang secund:

- şi în ştiinţele tari există diversitate şi discordanţe între teorii, absenţa unităţii teoretice fiind unul dintre principalele criterii utilizate pentru declasarea sociologiei ca ştiinţă

- în ultimele decenii se constată o erodare a convingerilor privind existenţa unui model unic şi unitar de ştiinţă. Astfel, o serie de metode aparţinînd prin excelenţă ştiinţelor sociale, cele bazate pe intervievarea subiecţilor, au un statut epistemic mai bun.

Trăsături ce influenţează negativ capacitatea sociologiei de a cîştiga un statut de ştiinţă tare similar cu cel al ştiinţelor naturii:

Complexitatea fenomenelor sociale, ceea ce înseamnă că orice analiză trebuie să ţină cont de un număr mare de variabile.

Dificultatea izolării unor aspecte autonome. Realitatea socială este caracterizată de interdependenţă, frecvent relaţiile de cauzalitate fiind relaţii circulare.

Efemeritatea multor fapte sociale. În paradigma pozitivistă, legile au caracter universal.Ori este dificil să identici legi universale, relevante din punct de vedere al semnificaţiei ştiinţifice, cînd o bună parte din aspecte importante ale realităţii sociale are o existenţă limitată temporal.

Lipsa unui “contur” precis al anumitor fapte sociale, ambiguitatea acestora.

Dualitatea rolului pe care îl are cercetătorul. Acesta este subiect şi obiect al cercetării, observatorul este “scufundat” în realitatea socială”, ceea ce face dificilă şi întotdeauna discutabilă obiectivitatea explicaţiei.

Măsurarea aspectelor sociale este dificilă, datorită dublului statut al acestora: obiectiv şi subiectiv, precum şi imposibilităţii construirr unor instrumente similare cu cele existente în ştiinţele naturii (de exemplu:un instrument şi o unitate de măsură care să reprezinte pentru “muncă”, ceea ce reprezintă ruleta, respectiv metrul pentru “lungime”)

Dificultăţi legate de posibilităţile efective de observare şi experimentare. Interacţiunile sociale se caracterizează prin interdependenţă într-un spaţiu social dual: public şi privat. Majoritatea comportamentelor, în sensul cel mai larg al termenului, desfăşurate în spaţiul privat pot fi accesate doar indirect prin intermediul relatărilor celor care le efectuază. Ori frecvent comportamentul narat nu coincide cu cel real.