Cursul de metode și tehnici de cercetare sociologică

Previzualizare curs:

Cuprins curs:

1. Dezambiguizarea notiunilor de profesie si ocupatie, practică profesională, prestatie profesională, joburi si cariere
2. Prestatiile sociologice
3. Sociologul stereotip în perceptia publică
4. Riscurile optiunii pentru pofesia de sociolog
5. Definitia profesiei de sociolog
6. Licenta si după-licenta în sociologie

Extras din curs:

În acest prim capitol vom întelege de ce sociologii trebuie să stie să cerceteze si în ce constă competenta noastră de cercetare. În acest scop, vom învăta ce este profesia de sociolog si ce se pricep sociologii să facă, adică din ce ne cîstigăm banii si gloria.

1. Dezambiguizarea notiunilor de profesie si ocupatie, practică profesională, prestatie profesională, joburi si cariere

În vremea noastră, cuvîntul profesie si rudele sale lingvistice si semantice sînt utilizate într-un regim foarte special: plin de ambiguităti si în acelasi timp foarte pompos, în judecăti de valoare. În acest regim, despre profesia noastră nu putem spune nimic inteligent si nimic folositor. Motiv pentru care avem nevoie de un număr de conventii prealabile cu privire la sensul acestor cuvinte.

Prin profesie întelegem ceea ce se învată în scolile profesionale, cu mentiunea că si facultătile sînt tot scoli profesionale. Denumirea profesiilor este ceea ce scrie pe diploma cu care absolvim o scoală profesională.

Denumirea profesiilor si continutul acestora, i. e. competenta profesională, sînt stabilite de instantele învătămîntului profesional.

Prin ocupatie întelegem ceea ce facem efectiv pentru a ne obtine veniturile. Denumirea ocupatiilor este ceea ce scrie pe legitimatia noastră de serviciu sau în alte documente referitoare la munca noastră propriu-zisă (de exemplu carnetul de muncă si echivalentii săi institutionali).

Denumirea ocupatiilor si continutul acestora sînt stabilite de instantele care au nevoie de activităti profesionale si plătesc pentru ele. Este vorba în principal despre societăti comerciale, institutii si organizatii non-profit, pe scurt angajatori sau utilizatori (engl. employers).

Ocupatiile, adică activitătile profesionale plătite, pot fi salariale si non-salariale.

Ocupatiile salariale sînt locurile de muncă (engl. job). Denumirea, continutul, responsabilitătile si durata oricărui job sînt precizate într-un document intern oficial numit fisa postului (engl. job description). Persoana care ocupă un job se numeste salariat sau angajat (engl. employee) iar relatia dintre angajator si angajat se reglementează într-un document juridic numit contract de muncă. Joburile pot fi de conducere sau de expert.

Ocupatiile non-salariale sînt activitătile profesionale realizate pe cont propriu, pe care angajatorii le cumpără de pe piata prestatiilor profesionale. Orice ocupatie non-salarială presupune un client (sau beneficiar) si un furnizor (prestator). Continutul, responsabilitătile si durata unei ocupatii non-salariale, ca si relatia dintre client si prestator se reglementează într-un document juridic numit contract de prestări servicii, care este un contract comercial.

Cariera este traseul ocupational pe care îl parcurge o persoană de-a lungul vietii sale profesionale. Notiunea se aplică la salariati si la persoanele care realizează prestatii profesionale, i. e. ocupatii non-salariale, pe cont propriu (engl. free-lance).

Notiunile de ocupatie, practică profesională, prestatie profesională, loc de muncă (job) se referă în esentă la aceleasi lucruri, si anume la activitătile umane remunerate. Ceea ce le diferentiază sînt scopurile din perspectiva cărora privim aceste activităti.

Observatii preliminare:

- în orice facultate de sociologie se învată cel putin două semestre de metodologie a cercetării, la care se adaugă, cu ponderi variabile, cursuri complementare de statistică, de logică si de epistemologie. Sociologia este singura licentă în care se învată atît de multă metodologie de cercetare;

- cu toate acestea, faptul de a absolvi o facultate de sociologie nu înseamnă absolut deloc că singura noastră destinatie este să devenim cercetători; munca tipică de sociolog nu este munca de cercetător. Ajung să lucreze în cercetare cam tot atîti sociologi cîti sînt medicii, inginerii sau economistii care lucrează în cercetare.

NOTĂ. Textele care urmează sînt extrase din ONUȚ, Gh., Profesia de sociolog, Editura Universitătii „Transilvania”, Brasov, 2008, p. 55-107.

2. Prestatiile sociologice

Prima parte a acestei monografii este destinată clientilor potentiali ai prestatiilor sociologice, deci celor cărora le-ar fi de folos să afle ce se pricep sociologii să facă şi dacă merită să-şi cumpere aşa ceva.

Scopul acestei prime părti este să vă facă cunoscut un produs nou, o categorie distinctă de prestaţii profesionale – prestaţiile sociologice, si să vă pună la dispozitie un fel de manual de utilizare a sociologilor – profesionistii care furnizează aceste prestatii.

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Cursul de Metode si Tehnici de Cercetare Sociologica.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
9.5/10 (2 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
56 pagini
Imagini extrase:
56 imagini
Nr cuvinte:
31 620 cuvinte
Nr caractere:
158 949 caractere
Marime:
160.94KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Curs
Domeniu:
Sociologie
Predat:
la facultate
Materie:
Sociologie
Profesorului:
Onut Gh.
Sus!