Consiliere în asistența socială

Previzualizare curs:

Extras din curs:

A. Delimitări conceptuale

- Termenul de consiliere este adesea confundat, şi ca atare, inadecvat folosit ca fiind interschimbabil cu cel de psihoterapie.

- Termenul de consiliere se referă la la suportul imediat acordat indivizilor aflaţi într-o situaţie de criză sau într-un moment de schimbare care necesită o adaptare a individului la condiţii de viaţă cu care nu este familiarizat (Popescu, 2002).

Pentru a putea defini termenul şi a preveni producerea confuziilor de tipul celor mai sus menţionate, este utilă punctarea diferenţelor între consiliere, evitând astfel acea abordare care pare uneori de tip rivalitate intre aceste două tipuri de activităţi. Se asigură astfel şi spaţiul necesar ambelor tipuri de intervenţie, în zona de compentenţă specifică fiecăreia.

1. O primă diferenţă netă între consiliere şi psihoterapie o constituie obiectivul primar al intervenţiei.

În cazul consilierii, obiectivul primar este acordarea suportului solicitat de individ, familie, grup, organizaţie, în vederea adaptării la o situaţie nouă sau neaşteptată.

În cazul psihoterapiei, obiectivul primar îl constituie rezolvarea unor probleme diagnosticate ca atare de specialistul psihoterapeut, in urma interacţiunii cu clientul (individ, familie, grup).

2. Modalitatea accesării serviciului este, de asemenea, definitorie.

În cazul consilierii, clientul accesează serviciile de consiliere în mod independent şi voluntar, solicitând sprijin în vederea depăşirii unor situaţii limită şi a adaptării la un anumit context de viaţă. Accesarea serviciilor de psihoterapie poate fi voluntară, dar şi involuntară, în contextul deferirii de către specialişti, în baza unui diagnostic, sau a impunerii urmării unui tratament psihoterapeutic, ca urmare a unor comportamente care vin în contrast cu normele sociale general acceptate.

3. Focalizarea intervenţiei

Un alt aspect care le diferenţiază este focalizarea intervenţiei. Astfel, in cazul consilierii, intervenţia poate fi centrată pe prevenirea dezvoltării unor comportamente problematice sau a unor probleme de natură psihoemoţională, nefiind în mod necesar legată de existenţa unor situaţii problematice per se (de exemplu, consilierea premaritală sau a gravidei). Pe de altă parte, psihoterapia este centrată în principal pe intervenţia determinată de existenţa unor situaţii problemtice, de cele mai multe ori definite în cadrul unor clase de diagnostic (categorii nosologice).

4. Nivelul de specializare

Nivelul de specializare necesitat pentru oferirea unor servicii de consiliere , respectiv cel de psihoterapie introduce o diferenţă netă. Serviciile de consiliere sunt oferite de o varietate largă de specialişti din domeniul socio-uman: pedagogi (consiliere profesională şi ocupaţională), psihologi (consiliere psihologică), asistenţi sociali (consiliere psihosocială), medici (consiliere pe probleme medicale, dincolo de tratamentul medical in sine), cler (consiliere pastorală), personal din serviciile de sănătate (consiliere pentru sănătate), avocaţi şi jurişti (consiliere juridică), manageri/consultanţi (consiliere în afaceri) şi alţii.

În ceea ce priveşte psihoterapia, aceste demers este limitat la o clasă de specialişti special pregătiţi pentru acest domeniu, adesea practicând un anumit tip de psihoterapie, în acord cu o anumită şcoală. Psihoterapeuţii sunt astfel clasificaţi ca: comportamentalişti, somatoterapeuţi, psihoterapeuţi specializaţi în psihodramă, psihanalişti, etc.

5. Timpul alocat intervenţiei

Timpul alocat intervenţiei este, de asemenea, diferit, consilirea petrecându-se, de regulă, într-un interval de timp bine stabilit, delimintat, de regulă cât mai scurt, în timp ce psihoterapia urmează cadre temporale diferite în funcţie de modelul psihoterapeutic folosit, permiţând specialistului să utilizarea unui spaţiu termporal în funcţie de nevoile clientului, definite de teoria pe care o foloseşte terapeutul în intervenţia sa (de exemplu, o intervenţie bazată pe psihanaliză poate dura ani de zile, fără să aibă la bază un plan strategic bine stabilit la prima întâlnire, ca în cazul consilierii).

6. Tipul de relaţie stabilit între consilier/psihoterapeut şi client

Acest aspect introduce o altă diferenţă netă între cele două demersuri. Astfel, prin natura expertizei şi înaltei specializări, terapeutul stabileşte patternul intervenţiei, conducând terapia în funcţie de diagnosticul şi prognosticul prestabilit, în baza modelului terapeutic pentru care este specializaz. Chiar şi în modelul umanist, care este prin definiţie centrat pe client, intervenţia este dictată de terapeut, care oferă un anumit spaţiu de decizie clientului. În cazul consilierii, solicitarea serviciilor de către client şi natura intervenţiei, care are în vedere sprijinirea acestuia în deciziile sale de schimbare, determină o relaţie participativă, în care puterea de decizie este dată clientului, în baza expertizei absolute pe care acesta o are cu privire la viaţa sa personală. Consilierul are un rol de facilitator al introspecţiei şi analizei pe care clientul o intreprinde, de suport emoţional pentru situaţiile de criză, capacitând totodată clientul şi oferindu-i suportul necesar pentru adaptare, schimbare şi dezvoltare.

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • CURS 3 CONSILIERE.DOC
  • CURS 2 CONSILIERE.doc
  • curs 1 CAS.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
9/10 (2 voturi)
Nr fișiere:
3 fisiere
Pagini (total):
22 pagini
Imagini extrase:
22 imagini
Nr cuvinte:
6 864 cuvinte
Nr caractere:
34 414 caractere
Marime:
42.86KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Curs
Domeniu:
Sociologie
Predat:
la facultate
Materie:
Sociologie
Sus!