Ancheta Psihosociologică

1. Definiţie

În general, prin anchetă se înţelege o modalitate de a colecta date pe baza unui eşantion, urmând ca răspunsurile să fie generalizate pentru o populaţie mai largă.

Lazăr Vlăsceanu (Metodologia cercetării sociale, 1986) defineşte ancheta ca fiind “culegerea de date sau informaţii despre entităţile sociale cuprinse într-un eşantion pe baza chestionării orale şi/sau scrise în vederea identificării de distribuţii statistice şi interrelaţii (asocieri, covariaţii, raporturi funcţionale sau cauzale etc.) între indicatorii sau variabilele care corespund unui model teoretic şi pentru extrapolarea concluziilor de la nivelul eşantionului la cel al populaţiei de referinţă”.

Unităţile de analiză (sau sociale) sunt foarte diverse: persoane, grupuri, organizaţii, zone geografice sau culturale, instituţii sau segmente economice. Modalitatea fundamentală pentru recoltarea datelor empirice în cadrul anchetei este chestionarul.

Septimiu Chelcea arată că ancheta a ajuns să fie considerată ca metoda sociologică prin excelenţă, simbolul distinctiv al practicii de cercetare sociologică, aşa cum, de pildă, este experimentul în psihologie. S-a constat că circa 90% dintre studiile sau articolele sociologice se bazează pe metoda anchetei.

Anchetele sunt realizate de laboratoarele de cercetare ale unor universităţi cu resurse proprii (în general anchete de dimensiuni mici, cu slabă reprezentativitate), de institute specializate private sau publice la comandă, pe bază de contract (cu reţele constante de operatori şi în general cu toată logistica necesară) sau, în mod “accidental”, în baza unor proiecte individuale sau de grup finanţate de diverse fundaţii, fonduri specializate în finanţarea cercetărilor de profil.

2. Istoricul anchetei sociologice

Herodot, care a călătorit mult în antichitate, a consemnat existenta unor informaţii despre un recensământ al populaţiei şi veniturilor din Egipt care data din cca. 3000 î.e.n. (Grawitz, 1996). Un anumit gen de anchetă a practicat şi Aristotel cu privire la diferitele sisteme politice ale cetăţilor greceşti. În epoca romană, recensămintele erau o practică curentă (se făcea chiar şi în provinciile ocupate – vezi Palestina din vremea lui Isus). Se pare că Evul mediu nu a adus nimic nou în această privinţă.

Perioada de debut, în sensul ştiinţific, a anchetelor a fost legată de apariţia în Anglia a “aritmeticii politice”, practicată la început de John Graunt (1620-1674) şi apoi, mai ales, de William Petty (1623-1687). Recensăminte s-au mai făcut, dar tehnicile aritmeticii politice încercau să înlocuiască înregistrările totale prin anchete parţiale.

O anchetă a lui William Petty

El a pornit de la o evaluare a activităţilor fiscale din Londra, privitoare la numărul fumurilor ca bază de impunere a impozitului respectiv (se ştie că şi la noi a fost un impozit pe fumuri - fumărit). El a verificat cu metode proprii acest număr, ajungând la o cifră sensibil egală cu cea a fiscului londonez, adică 105.315 de fumuri. Presupunând apoi că fiecare familie londoneză număra, în medie, pe atunci 6 membri şi că un anumit procent dintre case adăposteau două familii, Petty a ajuns la concluzia că cele 105 mii de fumuri (adică case) cuprind 695.000 locuitori ai Londrei. Această cifră s-a verificat ulterior prin recensământ.

Anchetele lui Le Play

Un pas important a fost făcut, după 1800, în metodologia anchetei de către Frédéric le Play (1806-1882). Anchetele acestuia au fost de un tip special, deoarece a practicat, printre alte metode, şi studiul de caz. Le Play nu a lucrat singur, ci a colaborat cu mai mulţi specialişti (a iniţiat ideea muncii în echipă): economişti, ingineri, medici.

S-a orientat în anchetele sale asupra unor grupări muncitoreşti: familii, grupuri de muncă, cazuri individuale. L-a preocupat sărăcimea franceză. A susţinut tot timpul înregistrarea riguroasă a faptelor şi câştigarea încrederii familiilor: “este mai important să asculţi decât să interoghezi”, spunea el. De altfel, a remarcat că săracii manifestă reticenţă în a furniza informaţii şi a suporta interogatoriul. Din această perioadă datează obişnuinţa anchetatorului sociolog de a cere consimţământul celui anchetat.

Le Play şi-a publicat ancheta în 10 volume: “Muncitorii europeni”, care încorporau nu mai puţin de 20 de ani de muncă de teren.

Ancheta lui E. Durkheim asupra sinuciderii

Meritul acestei anchete (publicată în 1895 sub titlul “Le suicide”, trad. rom. “Despre sinucidere”) este acela că depăşeşte simpla descriere (sociografia) şi îmbină datele statistice cu teoria socială (elaborată până atunci într-o manieră deductivă). Durkheim nu s-a deplasat pe teren. El a utilizat datele cuprinse în arhivele naţionale franceze, vechile anchete şi rapoartele oficiale nepublicate.

De asemenea, lucrarea este o contribuţie importantă şi din perspectivă metodologică, nu numai teoretică, afirmând importanţa anchetelor şi a datelor furnizate de acestea.

Astfel, remarca Theodore Caplow, “teoriile precedente sunt examinate cu atenţie, cadrul cercetării este definit mai clar, semnificaţia statisticilor este studiată în toate ramificaţiile, iar ipotezele sunt modificate şi ameliorate în urma confruntării cu datele primind o formulare nouă”. Este una dintre primele cercetări care respectă canoanele moderne ale investigaţiei ştiinţifice.

Şcoala de la Chicago

Dacă până acum am vorbit de Franţa, trebuie să spunem că America nu a rămas în afara acestui proces.

În 1899, Du Bois realizează primul studiu sistematic asupra unei comunităţi urbane, intitulat The Philadelphia Negro. Autorul şi-a propus o amplă anchetă asupra vieţii negrilor din oraşul Philadelphia. A utilizat pentru această cercetare datele statistice, documentele oficiale, dar şi ancheta de teren şi observaţia participativă. Este ceea ce astăzi numim studiu pluri-metodologic.

Această anchetă a fost un adevărat model pentru lucrările de mai târziu ale grupului de cercetători reuniţi sub numele de Şcoala de la Chicago. Principalii reprezentanţi au fost Robert Park şi William Thomas. Membrii şcolii au propus o adevărată reţetă metodologică pentru fiecare anchetă:

• Analiza datelor statistice, a ziarelor locale, a documentelor oficiale, a tuturor arhivelor disponibile şi, de asemenea, a biografiilor, jurnalelor şi scrisorilor;

• Ancheta de teren pe baza observaţiei participative;

• Ancheta pe bază de interviuri.

Observăm utilizarea aproape a întregului arsenal de tehnici cunoscute, mai puţin a chestionarului, în forma standardizată.