Previzualizare curs:

Extras din curs:

I. Introducere

Aparitia si proliferarea microcalculatoarelor, pe de o parte, precum si aparitia unor tehnici noi, performante, de transmitere a informatiilor, pe de alta parte au condus la interconectarea calculatoarelor prin intermediul unor mijloace de comunicatie si dezvoltarea retelelor de calculatoare.

Pâna la începutul anilor 80 din secolul trecut sistemele de calcul erau organizate în jurul unui calculator central capabil sa rezolve problemele transmise de numerosi utilizatori raspânditi pe arii din ce în ce mai largi. Tendinta de trecere de la acest sistem centralizat, la solutia instalarii de calculatoare la fiecare utilizator si asigurarea unor legaturi de comunicatie eficienta între ele, retelele de calculatoare a devenit parte integranta a societatii moderne. Prin cooperarea între calculatoare se poate realiza transferul unui fisier de la un calculator la altul, se poate accesa o baza de date de la distanta, se pot transmite mesaje, se pot utiliza resursele hard si soft ale unui calculator.

O retea de calculatoare este alcatuita dintr-un ansamblu de echipamente informatice si de mijloace de transmisiuni, capabil sa realizeze atât transportul informatiilor cât si prelucrarea acestora în scopul utilizarii în comun a acestor prin integrarea informatica a unui numar mare de utilizatori.

Utilizarea calculatoarelor în retea este sustinuta de o serie de avantaje:

- accesul la toate resursele (echipamente, programe si date) a oricarui utilizator indiferent de localizarea sa fizica;

- cresterea gradului de fiabilitate a sistemului de calcul, prin preluarea sarcinilor componentelor care cad de catre alte componente disponibile în retea;

- posibilitatea extinderii retelei prin adaugarea de noi componente hard si soft care sa asigure cresterea performantelor etc.

- implementarea diverselor aplicatii cu aceleasi investitii de catre mai multi utilizatori;

- crearea unor puternice medii de comunicatie interumane.

II. Retele de calculatoare  clasificari, principii si modele de functionare

II.1 Clasificarea retelelor de calculatoare dupa extinderea spatiala

Exista mai multe tipuri de retele, ele diferentiidu-se prin distantele pe care le acopera, debitul utilizat în transmiterea informatiei, tehnica de comutare folosita etc.

Criteriul ariei geografice pe care o acopera si solutiile tehnice de implementare folosite, împart retelele de calculatoare în patru categorii: VLAN, retele locale (LAN), retele metropolitane (MAN) si retele mari (WAN).

Retele foarte restranse. VLAN reprezinta gruparea unor echipamente de retea dupa criterii logice si nu dupa topografia fizica, precum in cazul unui LAN obisnuit.

VLAN se reazlizeaza pe folosind software proprietar .

Locul in care se realizeaza delimitarea VLAN este la nivelul switches.

Retelele locale (LAN - Local Area Network) constituie un mijloc eficient de comunicatie între calculatoare personale (si alte echipamente precum imprimantele, serverele de fisiere etc.), fara a apela la un calculator puternic (mainframe) în calitate de concentrator /comutator. Componentele unei astfel de retele sunt situate la distante relativ mici (de la câtiva metrii pâna la 5 km), amplasate într-o cladire sau un grup de cladiri învecinate.

Retelele locale sunt proiectate sa realizeze urmatoarele lucruri:

- sa opereze pe o aria geografica limitata la o cladire sau un grup de cladiri;

- sa permita unui numar de utilizatori sa acceseze media cu latime de banda mare;

- sa furnizeze conectivitate permanenta la serviciile locale;

- sa conecteze echipamente de retea adiacente;

Retelele metropolitane (MAN Metropolitan Area Network) sunt retele care acopera ca întindere aria unui mare oras (metropola) fiind folosite, de asemenea, pentru conectarea LANurilor. Distantele acoperite pot ajunge pâna la 75 km. În functie de arhitectura retelei, viteza de transmisie poate fi mai mare pe distante mai mici.

Toate calculatoarele legate la o retea metropolitana au acces la resursele shared la rate de transfer foarte mari, precum si posibilitatea de a transfera date(inclusiv comunicatii audio-video) intre ele in conditii de calitate deosebita.

Retelele largi (WAN  Wide Area Network) sunt retele care acopera distante foarte mari si asigura utilizarea în comun a resurselor de calcul ale unor sisteme foarte complexe de catre utilizatori plasati într-o astfel de arie.

Intr-o retea locala,fiecare departament reprezinta un fel de insula electronica.Se impunea necesitatea ca informatia sa se poata transporta rapid si eficient de la o efacere la alta, cu locatii geografice diferite. Solutia o reprezinta aparitia WAN.

WAN folosesc protocoale si tehnologii diferite decat LAN.Cateva dintre acestea sunt enumerate mai jos:

- WAN modems;

- ISDN (Integrated Services Digital Network);

- DSL (Digital Subscriber Line);

- Frame relay ;

- ATM (Asynchronous Transfer Mode) ;

- Carrier Series T (US) si Carrier Series E (Europe): T1, E1, T3, E3 etc.;

- SONET (Synchronous Optical Network)

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Retele.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
6/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
64 pagini
Imagini extrase:
64 imagini
Nr cuvinte:
26 725 cuvinte
Nr caractere:
139 350 caractere
Marime:
236.12KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Curs
Domeniu:
Rețele
Predat:
la facultate
Materie:
Rețele
Sus!