Sfântul Calinic, starețul Gheorghe și spiritualitatea ortodoxă integrală

Sufletul îmi este strâmtorat de o nebiruită teamă, încer¬când să zugrăvesc chipul duhovnicesc al Sfântului Ierarh Calinic. Ar trebui o viaţă de înger pentru a găsi cuvintele care să înfăţişeze viaţa acestui Sfânt întocmai cu a îngerilor. Dar cum aş putea atinge înălţimile şi adâncimile lumii de gânduri şi de simţiri dumnezeieşti care au umplut fiinţa acestui Sfânt, cu o minte acoperită de tina patimilor şi înlănţuită de pă¬mânt- Cum aş putea, om sufletesc, lipsit de luminile Duhului, să pătrund în cămara luminată a unei minţi plină de străluci¬rile orbitoare ale slavei lui Dumnezeu, ce nu pot fi înţelese şi tălmăcite decât numai prin puterile Duhului- Cum aş putea descrie frumuseţea suprafiresc de bogată şi de aurită a veş¬mântului de har al Sfântului, când nici nu-1 bănuiesc măcar cum este, aşa cum nu bănuieşte un orb frumuseţea luminii pe care alţii se silesc să i-o facă înţeleasă?

Dar cum nu pot da îndărăt de la datoria ce este pusă asu¬pra mea, mă întorc în primul rând tot către Sfânt, rugându-1 să-mi ierte îndrăzneala de a mă apropia de el ca unul străin cu înţelegerea, şi sa roage pe Atotputernicul Dumnezeu să produca in sufletele credinciosilor intelegerea inaltei lui sfintenii, pe care cuvintele mele sunt departe de a o putea cu¬prinde şi tălmăci.

Şi nădăjduiesc că Milostivul Dumnezeu o va face aceasta cu atât mai mult, cu cât în zilele acestea sufletele noastre s-au invredniciti sa perceapa cu o simtire mai fina bogatia de daruri si puteri dumnezeiesti care alcatuiesc cuprinsul Bisericii lui Hristos. Aceasta simtire ne-a prilejuit-o prezenta solilor Bisericii Ortodoxe surori, prin care am putut sesiza intr-un chip mai viu sobornicitatea Bisericii, cu plinatatea de daruri ce o cuprinde.

Dar ne-a prilejuit-o şi însăşi proclamarea Sfinţilor români, care constituie un act de izbucnire în planul perceperii du-hoMiiceşti a puterilor Duhului, care tot timpul se mişcă as¬cuns în sânul Bisericii. Căci în proclamarea unui Sfânt sau a mai multora, o Biserică locală ajunge la conştiiiiia şi deci Ia perceperea valorilor de sfinţenie realizate în sânul ei, prin faptul că unul sau mai mulţi din membrii ei şi le-au asimilat în chip integral. Deci însuşi actul de canonizare este un act de sporită experienţă a Duhului lucrător în Biserică. Pe lângă aceasta, actul de canonizare, chiar dacă e al unei Biserici lo¬cale, ca în cazul de faţă, descoperă nişte valori comune ale întregii Biserici, ca roade ale Duhului Sfânt, care nu se îm¬parte, ci lucrează unitar în toată Biserica. Astfel, în proclama¬rea unui Sfânt se descoperă un rod al Bisericii soborniceşti, o concretizare într-o nouă faţă omenească a spiritualităţii uni¬versale a Bisericii, sau o nouă reflectare mai străvezie a chi¬pului lui Hristos Cel Unul în toată Biserica, şi mai mult sau mai puţin întipărit şi în curs de întipărire în fiecare mădular al Bisericii. Pe de altă parte, prin faptul că Biserica locală e o parte a Bisericii Ecumenice, sfinţenia acelui Sfânt se comuni¬că, cu toate comorile respectivei Biserici locale, Bisericii Ecu¬menice şi intră în patrimoniul ei general. Căci sfinţenia e ceea ce depăşeşte graniţele pe care lumea pământească le întipă¬reşte unei deţi imperfecte şi ceea ce îmbogăţeşte cu un nou tip spiritualitatea de valoare universal creştină a Bisericii. Când un membru al Bisericii mutat din viaţa pământească e recunoscut ca sfânt, fie şi numai de o Biserică locală, e recu¬noscut de acea Biserică drept unul ce a încorporat în persoa¬na sa, în formă pură, valorile recunoscute de Biserica univer¬sală, ca unul ce s-a înălţat peste graniţele puse de egoism, în Dumnezeu Cel Atoateiubitor şi prin aceasta la treapta univer¬salismului creştin.

Trăsăturile acestea de spiritualitate ortodoxă ecumenică şi voinţa de a înfăptui valorile întregii Biserici a lui Hristos, le întâlnim şi la Sfântul Ierarh Calinic. Fără îndoială, Sfântul Calinic a trăit şi el, ca orice Sfânt într-un anumit loc şi timp; faptele lui au fost răspunsul la anumite trebuinţe ale acelui loc şi timp. Deci poartă culoarea împrejurărilor în care s-au săvârşit. Dar, întrucât ele au fost săvârşite de un suflet care a biruit orice voinţă separatistă, care a voit să slujească lui Hristos şi oricărui semen în Hristos, întrucât au fost. săvârşite cu o intenţie universalistă, particularitatea împrejurărilor în care s-au săvârşit acele fapte e ridicată şi ea în universal. Hristos, modelul nostru universal, ia înfăţişări concrete, de-' terminate de locuri şi timpuri, în Sfinţii Lui, dar aceste înfăţi¬şări sunt înregistrate şi purtate de conştiinţa Bisericii, la rân¬dul lor, ca valori universale şi în felul acesta Biserica se îmbo¬găţeşte necontenit cu noi înfăţişări vii de valoare universală ale lui Hristos.

Ţinând seama de acest fapt, slăvind pe Sfântul Calinic, pu¬tem striga:

— Bucură-te Cernică şi te veseleşte, că numele tău e pome¬nit de îngeri în ceruri, deodată cu cel ce a strălucit în tine!

— Bucură-te cetate de scaun a Bucureştilor, că din tine a răsărit o stea a cărei lumină sporeşte strălucirea bolţii cereşti a întregii Biserici!

— Bucură-te cetate a Râmnicului, că în tine a luminat un mărgăritar de mult preţ al întregii Bisericii

— Şi tu, Românie, care ţi-ai ascuns cu smerenie pe Sfinţii tăi, mai strălucitori decât auml, prin dumbrăvile tale şi prin desişul codrilor tăi, împreună cu poienile de lumină şi cu iz¬voarele de argint, saltă acum că arătată ţi s-a făcut una din nestimatele tale duhovniceşti înaintea solilor întregii Biserici a lui Hristos şi în numele tău intră în veşnicie împreună cu această piatră de mult preţ!

Sfinţenia Ierarhului Calinic, arătată între fraţii lui Hristos de pe meleagurile României şi nutrită de credinţa caldă a po¬porului român, a răsărit ca o flacără nouă din vatra spiritua¬lităţii Bisericii universale, din viaţa de har şi de iubire a Tru¬pului tainic al Domnului, din învăţătura şi puterea dumneze¬iască a Bisericii, al cărei foc s-a întruchipat în cursul veacuri¬lor în flăcările pilduitoare şi încălzitoare ale nenumăraţilor Sfinţi, şi care-şi arată dogoarea generală în sufletele creştini lor din orice timp, într-o epocă mai mult, într-alta mai puţin, în chip deosebit se intensificase această dogoare a focului dumnezeiesc din Biserică în sufletele credincioşilor şi mai ales în tagma călugărilor, la sfârşitul veacului XVIII şi înce¬putul veacului XIX, prin curentul paisian. Acest curent reîn-viorase mai întâi la Sfântul Munte şi apoi aduse în mănăsti¬rile Moldovei vechea dogoare a trăirii isihaste, făcuse din ru¬găciunea lui Iisus săvârşită de minte în inimă, o pârghie de trezire şi împrospătare a întregii vieţi a sufletului şi un izvor de putere pentru dobândirea virtuţilor creştine.