Semnificația teologico-liturgică a Rânduielii Tainei Hirotoniei

Previzualizare curs:

Extras din curs:

Rânduiala Hirotoniei preotului cuprinde mai ales două acte sau momente culminante: cel al primirii harului Preoţiei şi cel al primirii Sfântului Trup al Domnului de către noul hirotonit. Aceste două acte sfinte alcătuiesc o unitate în harisma şi slujirea Preoţiei, împlinindu-se unul prin celălalt. Ele implică de asemenea aspecte liturgice, dogmatice şi istorice.

Primul act, cel al primirii harului Preoţiei, are loc la timpul rânduit din cadrul Sfintei Liturghii, adică după cântarea imnului Heruvic şi momentul ieşirii cu Cinstitele Daruri.

La acest moment, Arhiereul îl introduce în Sfântul Altar pe cel ce urmează a fi hirotonit. Doi preoţi, ţinându-l fiecare de câte o mână, înconjură într-o procesiune de trei ori Sfânta Masă, cântându-se în acest timp, troparele: „Sfinţilor Mucenici care bine v-aţi nevoit şi v-aţi încununat, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi…”, „Slavă Ţie, Hristoase Dumnezeule, lauda Apostolilor şi bucuria mucenicilor, a căror propovăduire este Treimea cea de o Fiinţă”; „Isaie dănţuieşte, Fecioara a avut în pântece şi a născut Fiu pe Emanuel, pe Dumnezeu şi Omul…”. În acest timp, Arhiereul aşezat în partea dinspre miazănoapte a Sfintei Mese primeşte la fiecare înconjur adeziunea şi mărturia smerită a candidatului, acesta aplecându-se şi sărutându-i Omoforul, bederniţa şi mâna prin care se împărtăşesc Sfintele Daruri. În această procesiune, asemănătoare cu cea de la Taina Cununiei, cu singura diferenţiere că acum şirul troparelor este acum inversat, trebuie văzut chipul minunat al nuntirii noului candidat la Taina Hirotoniei cu Biserica, Mireasa lui Hristos. Tocmai de aceea, este recomandabil ca Hirotonia noului candidat să aibă loc în comunitatea pentru care el va fi desemnat părinte duhovnicesc, acest fapt demonstrând faptul că de acum el este cununat, până la moarte cu respectiva comunitate şi cu Sfântul Prestol al Bisericii respectivei comunităţi.

După această pregătire, cel ce urmează a fi învrednicit de Sfânta Taină a Preoţiei îngenunchează în marginea din dreapta a Sfintei Mese, punându-şi mâinile una peste alta. Ceilalţi preoţi slujitori îngenunchează şi se roagă. Unul dintre preoţi rosteşte cu glas tainic ectenia mare cu cereri speciale, cerând pogorârea harului divin peste cel ce aşteaptă coborârea Duhului Sfânt. În acest timp, Arhiereul, pune mâna dreaptă pe capul lui, invocând prin trei rugăciuni, să vină adăugându-se „har peste har”, zicând: „Dumneziescul har Cel ce totdeauna pe cele neputincioase le vindecă şi pe cele cu lipsă le împlineşte, rânduieşte pe prea cucernicul diacon (N) întru preot. Să ne rugăm dar pentru acesta ca să vină peste el harul întru tot Sfântului Duh…”. Apoi, în a doua rugăciune, Arhiereul se roagă zicând: „Dumnezeule, cel fără de început şi fără de sfârşit, Acela ce eşti mai presus decât toată făptura, Cel ce ai cinstit cu numirea de Preot pe cel ce l-ai învrednicit a sluji în sfinţenie în treapta aceasta Cuvântul adevărului Tău, Însuţi Stăpâne al tuturor, şi pe acesta, pe care ai binevoit a se rândui prin mine, binevoieşte să primească acest mare har al Sfântului tău Duh întru viaţă curată şi credinţă nestrămutată…”. În final, în cea de-a treia rugăciune, Arhiereul zice ca o împlinire: „Dumnezeule, Cel mare în putere, neurmat în pricepere, Cel minunat întru sfaturi mai presus decât fiii oamenilor, Însuţi Doamne şi pe acesta, pe care ai binevoit a intra în treapta Preoţiei, umple-l de harul Sfântului Tău Duh, ca să se facă vrednic a sta şi a lucra cu sfinţenie Cuvântul adevărului Tău, a aduce Ţie daruri şi jertfe duhovniceşti, a înnoi pe poporul Tău prin baia naşterii de a doua pentru ca şi el, întâmpinând la a doua venire pe marele Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Unul-Născut, Fiul Tău, să primească întru mulţimea bunătăţii Tale, plata bunei chivernisiri a treptei sale…”.

După cum se poate lesne observa din conţinutul acestor rugăciuni, Arhiereul, fiind aşezat în treapta cea mai înaltă a Preoţiei, este în numele şi în chipul lui Hristos, Mijlocitorul a tot harul în Biserică, prin el împărtăşindu-se şi comunicându-se harul Sfintelor Taine.

Primirea duhovnicească a harului se încheie cu înfăţişarea noului hirotonit înaintea poporului drept-credincios, care s-a aflat şi el de asemenea în stăruitoare şi adâncă rugăciune. De aici, din Uşile Împărăteşti, Arhiereul îi încredinţează semnele văzute ale treptei sale: veşmintele, Liturghierul, Crucea, rostind cuvintele: „Vrednic este!”, poporul confirmând în acelaşi duh, răspunzând de trei ori, la fel: „Vrednic este!”. În această confirmare din partea poporului lui Dumnezeu trebuie văzută primirea, acceptarea celui nou hirotonit ca părinte duhovnicesc al turmei. Acesta este actul sacru al primirii harului Sfintei Taine a Preoţiei.

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Semnificatia Teologico-Liturgica a Randuielii Tainei Hirotoniei.DOC
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
7/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
2 pagini
Imagini extrase:
2 imagini
Nr cuvinte:
2 657 cuvinte
Nr caractere:
11 969 caractere
Marime:
11.33KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Curs
Domeniu:
Religie
Predat:
la facultate
Materie:
Religie
Profesorului:
Pr..Lect.Dr.Lucian Farcasiu
Sus!