Retragerea aureliană de pe teritoriul Daciei, din 275, a deschis calea incursiunilor populaţiilor barbare. Şirul acestora a fost deschis de goţi, populaţie de neam germanic, înfrânţi la 376 de hunii stabiliţi ulterior în Câmpia Panonică. Goţii au migrat către apus, înspre Italia (ostrogoţii), Galia şi Spania (vizigoţii). Hunii au distrus în 447 cetăţile bizantine de malul Dunării, printre care şi puternicul centru creştin de la Sucidava. În legătură cu numele acestei cetăţi stă o descoperire făcută pe la 1946-47 a unei basilici care conserva urme creştine în chiar apropăierea altarului acesteia. Este vorba de o amforă pe care s-au putut citi două inscripţii, evident creştine: „Maria a născut pe Hristos”, iar cealaltă conţinea numele preotului „Lukonokos fiul lui Lykatios”, un al doilea preot cunoscut cu numele la nordul Dunării, după acela al lui Montanus.
Hunilor le-au urmat gepizii germanici, care au zăbovit vreo două sute de ani în Banat şi vestul Transilvaniei, înfrânţi şi ei la 567 de avari, unul dintre cel mai războinice neamuri, şi longobarzi. Avarii au fost însoţiţi îndeobşte de slavi, un neam foarte numeros. În contextul uneia dintre incursiunile întreprinse de bizantini împotriva avarilor şi slavilor, doi cronicari bizantini Teophnes şi Theophilact Symocates menţionează un episod care pune în lumină câteva aspecte privind limba vorbită de o parte din soldaţii armatei bizantino-romane, la 587. Ni se relatează că traversând Munţii Haemus, bagajul unuia dintre militari a căzut de pe măgăruşul care-l transporta. Probabil un soldat din urmă i-a strigat confratelui său: „torna, torna, fratre!”. Este uşor de înţeles ce va fi însemnând îndemnul. Cu alte cuvinte, avem de-a face cu soldaţi din zona Balcanilor pe care-i vedem vorbind o limbă latină spre românească. Este, dacă se poate spune aşa, o primă mărturie privind folosirea limbii protoromâne în secolul VI.
Avarii se vor prăbuşi între 797-805 sub loviturile francilor lui Carol cel mare şi ale hanului bulgar Krum. Aşa vor rămâne slavii singurii actori pe scena istoriei europeene, generatori ai uneia dintre teribilele culturi şi civilizaţii.
Invaziei slave, Imperiul bizantin nu i-a putut face faţă, aşa încât la 602 asistăm la unul dintre evenimentele cu mare însemnătate în istoria europeeană, şi anume la trecerea masivă şi la stabilirea slavilor cărora li se adăugaseră „volgarii” (neam locuitor al malurilor Volgăi), în sudul Dunării. Trebuie că numărul celor care au trecut Dunărea trebuie să fi fost destul de însemnat (cronicile menţionează un număr de 100.000 persoane), de vreme ce slavii au reuşit îndeajuns de repede să disloce populaţia daco-romană din sudul Dunării, dar şi al Munţilor Haemus, până la Tesalonic şi chiar mai jos. Astfel, populaţia romanică dislocată avea să rămână împărţită, iniţial, în două mari grupe, dacoromâni şi macedoromâni sau aromâni, din care, la rândul lor, s-au mai desprins istroromânii spre apus şi respectiv meglenoromânii. O altă parte, credem că destul de însemnată, a fost slavizată, generând masa slavă populatoare a Balcanilor. Această convieţuire a influenţat esenţial întreaga zonă, dar şi limba română, aşa încât azi 1/6 din lexicul românesc este unul de origine slavă. Trebuie însă reţinut faptul că din cuvintele de origine slavă ale limbii române nu se poate forma nici măcar o propoziţie, fără a folosi şi cuvinte de tip latin, ceea ce denotă faptul că morfologia limbii noastre este una latinească.
Aşadar secolul al VII-lea şi cel următor constituie perioada de formare a unor entităţi distincte în Balcani, şi ne referim aici la cea românească, în special. Numele iniţial al românilor a fost acela de vlahi, , cuvânt de origine slavă, preluat de aceştia de la germanicii care denumeau popoarele de tip roman prin termenul valha .
La 864, slavii sud-dunăreni, adică bulgarii, aveau să se încreştineze direct de la Bizanţ, însuşi conducătorul bulgar Boris botezându-se cu numele aceluia prin care au venit misionarii, împăratul Mihail al III-lea. Tot în secolul al IX-lea, bulgarii vor căpăta şi un alfabet prin cei doi fraţi slavo-greci din Tesalonic, (Constantin) Chiril (+869) şi Metodiu (+885). Este vorba de alfabetul chirilic, slova în care se va scrie de aici înainte o întreagă literatură ce va influenţa într-atâta însăşi cultura românească medievală. Datorită acestui demers al celor doi, consideraţi azi sfinţi de ambele Biserici, greacă şi bulgară, ambele revendicându-şi-i ca proprie moştenire, Bulgaria va deveni un focar al scrierii şi culturii paleoslave . De aici cultura şi scrierea slavă s-au răspândit în tot arealul locuit de slavi, dar a ajuns şi la noi.
Crearea statului bulgar a introdus teritoriul Dobrogei, teoretic aparţinând Bizanţului, într-o stare de incertitudine. Faptul că Bizanţul n-a mai putut supraveghea graniţa dunăreană a dus la înglobarea ei de către bulgari, între 681-971, deşi nu se poate vorbi de o ocupaţie efectivă, întrucât ea n-a fost nici totală, nici continuuă. Odată cu începuturile invaziilor barbare la sudul Dunării, spre Coanstantinopol, Dobrogea v-a fi lipsită de ordinea administrativă de odinioară şi, pe linie de concluzie, şi de organizarea ierarhică înfloritoare de care beneficiase până pe la 520. Sigur este că stabilirea bulgarilor la sudul Dunării în secolul al VII-lea a introdus treptat Dobrogea în sfera de influenţă a slavilor, aşa încât vedem că pe la 943 inscripţiile se redactau în limba ocupanţilor. Aşa este inscripţia de la Mircea Vodă, localitate din jud. Constanţa, în care se pomenea numele unui jupan Dimitrie, probabil un conducător local .
De abia, în a doua jumătate a secolului X şi-a reîndreptat Bizanţul atenţia către litoralul apusean al Mării Negre, atât de important, cel puţin din punct de vedere economic. Aşadar, vom vedea pe împăratul Nichifor Fokas (963-969) chemând în ajutor pe cneazul Kievului, Sviatoslav. Acesta a ocupat Dobrogea, iniţial, pentru bizantini, dar se vede că bogăţia gurilor Dunării l-a făcut să reţină pentru sine teritoriul nou ocupat, ba să întreprindă incursiuni în tot cuprinsul Balcanilor. Faptul a determinat, la 971, acţiunea în forţă a armatelor imperiale, conduse acum de ambiţiosul împărat Ioan Tsimiskes (969-976). Campania s-a soldat cu alungarea lui Sviatoslav, recuperarea Dobrogei şi tarnsformarea ei în ducat bizantin, sub numele de „thema Paradunavion” sau „Paristrion” , themă condusă de un strateg cu sediul la Durostorum (Dorostolon, Dristra, Silistra).
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
